Mi-am serbat nunta la pachet cu divorțul

Eram la restaurant, încorsetată în rochia de mireasă. ședeam cu greu la masă. Auzeam ca prin vis valuri de muzică, murmur de voci și ploaie de râsete. Vedeam fețe vesele, rochii sclipitoare și costume elegante. Parcă se învârtea totul cu mine. Mă întrebam cât mai rezist să stau așa, ca o păpușă ornamentală, și când o să leșin, prăbușită peste masă, spre stupoarea sau, poate, amuzamentul nuntașilor.

— Poate ar fi trebuit să mai faci o probă la croitor, draga mea, îmi spuse mama la ureche. între timp, ți-a avansat sarcina.

— Acum nu mai contează, i-am răspuns și am întins cu mare grijă mâna după paharul de apă, să nu-mi pocnească rochia pe la cusături.

Ar fi fost păcat, era o rochie fru-moasă, din tafta ivorie. Avea mâneci lungi, înfoiate până la cot, falduri bo-gate și un brâu lat, cu o fundă mare la spate. Dacă nu m-ar fi strâns așa de tare, m-aș fi simțit ca o prințesă.

— Crezi că reziști până la sfârșit?

— Rezist cât pot, dar n-are nicio importanță.

— Cum poți să vorbești așa? Doar e nunta ta!

— Uită-te la el, mamă! Nici nu-i pasă de mine! Dansează de-o oră, nici n-a trecut pe aici să mă întrebe cum îmi e.

— Așa-s bărbații, scumpo! Liviu e puțin afumat, se bucură și el de ziua asta specială!

Vorbele mamei m-au enervat.

— Aiurea! Bea de stinge și se prostește pe ringul de dans, să uite că și-a pierdut libertatea.

Drept răspuns, mama m-a mângâiat pe braț.

— Mă duc să-i spun că nu te simți bine, a propus ea, brusc bine dispusă.

— Nu te obosi, mamă. Nu-i pasă. Am urmărit-o cu privirea pe mama cum se îndreaptă spre ringul de dans și îl atinge ușor pe umăr, oprindu-l din dansul clătinat. Am mai luat o înghițitură de apă și am simțit un junghi în stomac. Mi-am zis că, orice-ar fi, trebuie să mă ridic de pe scaun și să fac câțiva pași, ca să scap de crampe. M-am sprijinit de masă și m-am ridicat cu încetinitorul. M-am uitat în jur. Toată lumea se distra de minune. în afară de mine. O clipă, am simțit cum îmi iau foc obrajii de furie. Dar mi-am spus imediat că nu trebuia să-mi condamn invitații. Făceau doar ceea ce se făcea în astfel de ocazii: chefuiau. Doamne, ce greșeală!

De fapt, erau trei greșeli înlănțuite. Prima fusese să mă îndrăgostesc de Liviu și să mă las în voia sentimentelor, fără să-mi folosesc rațiunea. Pe cea de-a doua o comisesem când rămăsesem însărcinată, cu cinci luni și jumate în urmă. Iar la a treia greșeală eram martoră chiar în momentele acelea. Nu doar martoră, ci jucam chiar în rolul principal, pentru ca suflețelul care pulsa în mine să se nască într-o familie onorabilă. Cuvântul mi-a devenit dintr-odată nesuferit.

Abia făcusem trei pași chinuiți, că lângă mine a apărut mama. Liviu venea în urma ei, cu o față ce oscila între plictiseală și proastă dispoziție.

— Te-ai ridicat de la masă, scumpo? Te simți mai bine? întrebă mama, cu falsă voioșie.

— ți-e rău? mă întrebă Liviu, pe un ton indiferent.

— Chiar îți pasă? i-am răspuns.

— Deci ți-a trecut, a constatat el.

— Acum mă înțelegi, mamă? am izbucnit, furioasă. înțelegi că nu-i pasă?

Așa cum se cuvenea în situația dată, mama a încercat să fie împăciuitoare.

— Draga mea, Liviu e lângă tine. De ce nu-i spui cum te simți?

M-am uitat la Liviu. El se uita cu regret spre ringul de dans, mai precis, la o roșcată focoasă care se unduia în ritmul muzicii. N-o cunoșteam. Făcea, probabil, parte din grupul lui de invitați. A observat și mama. L-a strâns discret de cot.

— Ești penibil, mi-a scăpat printre dinți.

— Am venit să văd dacă ești bine, mi-a spus Liviu, zâmbind. Mama ta mi-a zis că ți-e rău. Ce te doare?

— Simt că-mi vine să leșin și am crampe la stomac.

— Păi așa te simți o dată pe lună, mi-a răspuns el și a râs imediat de propria lui glumă neinspirată.

— Sunt însărcinată, Liviu. Port copilul tău. îți amintești?

— A fost o glumă, dragă, atâta tot! Mi-a lipsit replica. M-am uitat doar la el, cu gura căscată.

— Oau, arăți trăsnet, iubito! Să chem fotograful?

Mama a intervenit imediat ca să dezamorseze tensiunea. I-a explicat proaspătului meu soț că mă strângea prea tare rochia de mireasă și că, probabil, de aceea mi se făcuse rău. Liviu s-a pus pe un râs infantil din care nu se mai oprea. Fără să-mi dau seama, am strâns pumnul drept și am dat să-l lansez spre figura mirelui meu. Dar m-a prins mama la timp de încheietura mâinii. Ne-am privit ochi în ochi. Eu eram în lacrimi. Liviu zâmbea. Mi-a întors spatele și a pornit-o spre ringul de dans.

M-am prăbușit plângând pe scaun.

— Vezi, mamă? Nu mă iubește! Cum să se poarte așa la nunta noastră?!

— Doar s-a însurat cu tine, deci, te iubește!

— S-a însurat cu mine fiindcă l-a obligat tata! Nu trebuia s-o facă!

Lipsită de argumente, mama și-a chemat întăriri. I-a făcut semn cu mâna tatei, care discuta cu un unchi, lângă bar.

— Uite, vine tata să-ți spună că nu l-a obligat pe Liviu să se însoare cu tine. E puțin amețit de emoție și băutură, atât!

— Nu-i mai lua atâta apărarea, mamă! am strigat, printre lacrimi. Liviu a jucat teatru tot timpul ca să pună mâna pe mine și pe firma tatei! S-a prefăcut că mă iubește până acum, când și-a atins scopul. Nu, nu pot să mă mărit cu el!

— E prea târziu, draga mea…

— Pentru ce e prea târziu, fetele mele? a întrebat tata zglobiu și ne-a aplicat câte un pupic, dar imediat m-a privit încruntat. Ce-i cu tine, fata tatii? De ce plângi?

— Nu pot, tati… Liviu nu mă iubește… E un sloi de gheață…

— Prostii, fetițo! Se vede că ai trecut prin emoții mari. Sigur că te iubește! Doar ești mireasa lui, nu?

N-am putut decât să scutur din cap. A vorbit mama în locul meu.

— Cerasela crede că Liviu a luat-o de nevastă fiindcă l-ai obligat tu, nu fiindcă o iubește. E drept că n-a prea dat dovadă de afecțiune în seara asta, dar petrece și el, nu?

Ne-am uitat toți trei spre ringul de dans. Liviu se clătina, condus cu pași lascivi de roșcata cea focoasă. Tata a spus, aproape în șoaptă:

— Am făcut ceea ce trebuia să fac. I-am explicat că, dacă tot ți-a sucit mințile și ți-a făcut un copil, e de datoria lui să devină un soț și un tată responsabil. I-am spus că, în opinia mea, e cam necopt și că e cazul să se coacă rapid.

— și el… ce-a răspuns? am îngăimat eu, sleită de puteri.

— A răspuns că, dacă vă ajutăm noi financiar, se însoară cu tine.

— și tu… ?

— I-am promis că am să-l angajez la firmă și că, în timp, dacă va lucra bine, am să-i dau și niște acțiuni.

— Adică… m-ați negociat, tată?

— Am vrut doar să-i arăt că am să-l sprijin dacă te va sprijini și el pe tine! Am fost convinși, eu și maică-ta, că e mare iubire între voi, dacă v-ați dorit un copil!

Era timpul să mă coc și eu, nu să-mi blamez părinții pentru situația în care mă aflam.

— știu că mi-ați vrut binele. Dar tot spre binele meu, vreau să divorțez. Acum.

Tata și mama m-au privit înmărmuriți.

— Draga mea… te-ai gândit bine? a întrebat tata, cu voce pierită.

— Nicicând nu m-am gândit mai bine, am răspuns ferm.

Tata s-a dus la Liviu, i-a făcut semn și au ieșit din sală. Mama a rămas tăcută lângă mine, ținându-mă de mână. După câteva minute care au părut o eternitate, cei doi s-au întors. M-am temut, o clipă, că vor veni la mine și-mi vor spune că trebuie să fim o familie onorabilă și responsabilă și asta e. Dar când le-am observat fețele negre de supărare, când am văzut că doar tata se îndreaptă spre noi, în timp ce Liviu se duce la masa unde maică-sa sporovăia cu niște amici, am răsuflat ușurată.

— Gata, fata mea, ești liberă! m-a anunțat tata și m-a luat în brațe. și știi ce? Cred că ai avut dreptate.

— Ce vrei să spui? a întrebat mama.

— I-am făcut o ofertă financiară ca să fie de acord cu un divorț prin acordul părților. A acceptat-o pe loc.

Nu-mi aduc aminte să fi fost atât de bucuroasă în viața mea.

— Vă mulțumesc că aveți încredere în mine și-mi sunteți alături!

— și cu invitații ce facem? Le spunem că s-a spart nunta? a întrebat mama.

— Dragă, lasă-i să se distreze, de ce să le stricăm petrecerea?! i-a răspuns tata.

Pe mine nu mă mai interesa. O lună mai târziu, am divorțat de Liviu. Prin acordul părților. Atunci l-am văzut pentru ultima oară. Era la fel de zâmbitor. Nici măcar viitorul nostru copil nu-l interesa, mai ales că îl dezlegasem de obligația de a-mi plăti vreo pensie alimentară. Deh, făcea parte din ofertă.

Copilașul meu va veni pe lume la primăvară, dar nu într-o familie „onorabilă”, compusă din mamă și tată, ci într-una foarte, foarte iubitoare. Mama și bunicii lui abia-l așteaptă!

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE