Eugen Tomac enumeră principalele reforme pe care România trebuie să le facă de urgență. Cinci probleme majore pentru români

 4 comentarii
Eugen Tomac, in pozitiei de drepti, la Cotroceni

Premierul desemnat Eugen Tomac a fost invitat luni seară la Antena 3, după ce a deschis luni negocierile pentru formarea unei majorități parlamentare, dar s-a lovit de un zid de scepticism din partea PNL și USR. Nici PSD nu i-a oferit speranțe prea mari lui Tomac, dar i-a impus câteva condiții din start.

Rămas fără garanții ferme de susținere, Tomac își apără pe post planul economic bazat pe zero taxe noi în 2026, atragerea fondurilor din PNRR și înființarea unui post de vicepremier pentru digitalizare.

Începutul emisiunii a fost dedicat copilăriei lui Tomac, născut în Republica Moldova, moderatorul însistând pe poveștile acelei perioade.

„Sunt născut în Basarabia și provin dintr-o familie de români. Am locuit foarte aproape de graniță... Plecam desculț spre frontieră și priveam cu ură granița cu sârmă ghimpată. Prima dată am trecut granița în patria mamă la 12 ani când am fost să vizitez Putna”, spune premierul desemnat care punctează că are cetățenia română și pe cea a Republicii Moldova.

De ce crede Tomac că trebuie votat repede guvernul său

Eugen Tomac explică de ce guvernul său tehnocrat trebuie votat de partide, argumentând că instalarea unui executiv este urgentă pe fondul războiului de la granițe și al problemelor economice.

Premierul desemnat a subliniat că vrea să convingă liderii politici „să facă compromisul necesar pentru a asigura o guvernare funcțională” în aceste momente grele.

De ce avem nevoie de un guvern tehnocrat? Fiindcă partidele nu au fost în stare să își depășească agenda politică proprie, spune Tomac.

PNRR, obiectivul major al unui posibil guvern tehnocrat

Atratgerea fondurilor din PNRR va fi prioritatea zero a noul guvern, a reiterat acesta: „Noi ne-am angajat la forurile europene că vom atrage 20 de miliarde de euro ca să-i injectăm în economie, dar nu am reușit să atragem mai mult de 10 miliarde, iar pe 31 august va fi termenul limită pentru semnarea de contracte”.

Nu avem altă alternativă în acest moment din cauza reformelor care trebuie făcute urgent, punctează acesta.

Cum ar putea accelera un partid tehnocrat atragerea de fonduri din PNRR? Tomacevită un răspuns concret și spune doar banalități: „vom lucra 7 zile din șapte, cerem seriozitate și venim cu expertiză”.

Despre „Legea salarizării”, Tomac spune că nu este bine făcută și promite discuții cu toate categoriile sociale. „Nu sunt de acord cu creșterea salariilor doar pentru anumite categorii”, a spus acesta.

Reforma administrației trebuie făcută de urgență

„Sunt foarte încântat că profesorul Sorin Costreie a acceptat să fie Ministrul Educației și vicepremier”, a declarat Tomac. Dănuț Nicolaescu la Apărare, Vladimir Ionaș la Dezvolatare sau Teodor Dulceață la Mediu, sunt alte nume pe care le evidențiază premierul desemnat. „Trebuie să avem curaj să discutăm în această perioadă despre reforma administrației”, spune acesta.

Principalele cinci probleme ale României în viziunea lui Tomac

Salariile mici, corupția, sistemul de Sănătate, Educația și combaterea sărăciei sunt principalele probleme pe care le reclamă românii, spune Tomac.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    Karina2022 09.06.2026, 05:53

    Situatia trebue analizata extrem se bine pentru ca si cei care au fost premieri innaintea lui au promis da apoi au inceput cu :mariri de taxe si impoxite ,taieri de ajutoare pentru persoanele cu dizabilitati ,ne indexarea pensiei etc ,etc ok

  • Avatar comentarii

    Berbukson 09.06.2026, 07:40

    Prima reformă ar fi implantarea de creier la români.

  • Avatar comentarii

    cocomarla 09.06.2026, 08:58

    Cine a ascultat ce spune acest Tehnocrat (un fel de Gica Hagi)si-a dat seama ce o sa se intample in viitorul apropiat,un Mare Nimic restul gargara chioara pentru fraieri.PS Aia este cea mai tare (voi continua reformele lui Bolojan) cred ca Grindeanu si-a varsat cafeluta pe el cand a auzit asa enormitate...

  • Avatar comentarii

    Emilee 09.06.2026, 09:22

    Tomac se baba in fata ca prostul. Imi pare rau sa o spun dar as este

ALTE ȘTIRI
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
21:32
„Dacia Spring la țară, Twingo la oraș”: francezii explică strategia Renault ca noul Spring să nu concureze cu alte mașini din grup
21:16
Cum începi să investești în România în imobiliare cu doar 1.000 euro?
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
21:07
Un șofer din Germania și-a oprit Dacia pe iarbă 3 minute și a fost amendat imediat: „Nu spune nimic că nu pot opri”
TRENDING
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!