Amintiri, amintiri…
Parcă mai ieri am paşit pentru prima data în liceu. Nici nu-mi vine să cred că deja s-a terminat. Atunci, în primele zile, am cunoscut un om deosebit, fara sa ştiu ca el va fi acela care ne va modela caracterele şi ne va ghida paşii tuturor. La prima vedere, ai fi spus ca e o persoana destul de rece şi distantă. Dar, în timp, s-a dovedit a fi imaginea dirigintelui perfect, parte a elitei didactice, din fericire profesor la Colegiul Agricol „Dimitrie Cantemir” din Huşi, unde am studiat şi eu. Dragul nostru diriginte se numeşte Iulian Spîniţteanu. În ciuda primelor impresii, am descoperit în dumnealui, alături de colegii mei, un om plin de iubire şi înţelegere, gata oricând sa ne sară în ajutor şi să ne ofere sfaturi. Prin motto-ul „Împreuna suntem unul şi unul suntem toţi” a reuşit să ne determine să ne autodepaşim şi să legam între noi cele mai frumoase şi trainice prietenii. Datorita domniei sale am avut şansa de a afl a ce înseamna un profesor bun, un dascăl adevarat, un diriginte ideal.
Pe curând!
Sfârşitul clasei a XII-a şi, implicit, al frumoşilor ani de liceu, a fost şi va ramâne mereu în inima mea şi în ale colegilor. Mulţi ani de-acum înainte ne vom aminti aceste clipe emoţionante. Buchete de fl ori, zâmbete, lacrimi şi multe îmbraţişari au fost la ordinea zilei, pe 27 mai. Însă, dincolo de toate, un lucru este esenţial: ceea ce am simţit atunci i se datoreaza domnului diriginte. Graţie lui am dobândit succesul şi am învaţat cât pentru o viaţa, de-a lungul a patru ani. Cu lacrimi în ochi, şi-a luat ramas-bun de la noi. Şi ne-a spus ca, peste ani, când fiecare dintre noi va ajunge sus, sus de tot, se va mândri cu noi zâmbind, spunându-le tuturor : „Îl/o vezi? I-am fost diriginte!” Iar noi, drept rasplată, ne-am gândit sa-i închinăm aceste versuri, din adâncul sufletelor noastre:
„Dragul nostru diriginte, / Tata bun ş-invăţător, / Îţi mulţumim pentru iubire, cunoaştere şi ajutor.” Şi aşteptăm cu nerăbdare să ne revedem la reuniunea de zece ani!