N-a Plecat Cu Mâna Goală Din Casa Mea: Mi-a Luat Soțul!

Pentru a vă prezenta în modul cel mai clar ce soi de relație am avut eu și Andra, cred că ar fi folositoare comparația cu iubirea la prima vedere. în cazul nostru era însă vorba de antipatie. Tot la prima vedere… La început, am crezut că-i doar o impresie de-a mea și că totul se explică prin figura ei, cam prea acră pentru una ca mine, doritoare de chipuri senine și de bună dispoziție. Apoi, m-am convins că nu era doar ceva superficial, Andra mă ura de-a binelea.

Ne-am cunoscut pe când eram școlărițe; eu luam premii, ea mă privea urât. După aia, viața ne-a despărțit și am uitat-o. Dar acum doi ani am recunoscut-o imediat în persoana noii mele colege de serviciu. Lucrez la un supermarket, sunt contabilă și, de luni bune, mă rugam de patron să mai angajeze pe cineva ca să mă ajute. și taman pe Andra a găsit-o. Am recunoscut-o cu ușurință, anii fuseseră blânzi cu ea, ba chiar aș putea spune darnici: era o femeie de aproape treizeci de ani, care nu părea a avea mai mult de douăzeci și cinci, înaltă și suplă.

— Cristina dragă, cât mă bucur că vom lucra împreună! au fost primele ei cuvinte și, spre uimirea mea, nu mai avea acea lucire răutăcioasă din privire. Părea chiar sinceră. Așa am descoperit că Andra știa să zâmbească, să glumească, să fie politicoasă. „Uite cum greșește omul!”, mi-am zis, repetându-mi în gând proverbul despre dracul care nu-i atât de negru.

Recomandări

Vom plăti mai mult pentru o vacanță în Thassos, anul acesta. Creșterile de tarife anunțate de hotelierii greci

Prea multe nu vorbeam noi, că la magazin era de lucru în prostie, iar patronul și liota de șefuleți din preajma lui ne țineau sub control sever. Mai sporovăiam în pauza de masă.

Subiectul favorit al Andrei erau bărbații. Se lăuda cu o mulțime de aventuri, dar recunoștea cu onestitate că nu și-a găsit încă jumătatea.

— Si la un pas de schimbarea prefixului, crede-mă, nu mi-e prea ușor să fiu singură. Toată lumea se uită ciudat la mine…

— Andra dragă, i-am răspuns eu, n-are sens să duci dorul măritișului, ai să vezi că într-o căsnicie nu-s numai motive de bucurie. Treabă multă, rutină, monotonie…

— ție îți convine să spui asta, Cristina. Ai bărbat, ai copil, ai tot ce-ți trebuie. știi ce nasol este să fii singură, mai ales când scapi de la un serviciu ca ăsta, care te țăcănește de-a binelea? Nu știi, asta este!

— Ba știu, draga mea…

începuse să-mi placă fata asta și îmi era milă de ea, așa că, pentru a o mai scoate din plictiseala în care-mi spunea că trăiește, am invitat-o pe la noi. S-a simțit foarte bine, a fost veselă, drăguță cu băiatul meu, mi-a admirat căminul, a apreciat prăjiturile mele ca pe o minune rară, dovedindu-mi încă o dată că nu mai era scorpia pe care mi-o imaginasem atâta amar de vreme.

Recomandări

Impact violent în gara din Galați, între o locomotivă și trenul la care urma să fie cuplată. Patru persoane au fost rănite. Cu ce viteză mergea locomotiva

— Vezi, Andra, că am avut dreptate?

— La ce te referi?

— Păi ia spune-mi tu, dragă, cum îmi omoram eu vremea astă-seară dacă nu veneai tu?! S-a făcut ora nouă și Alex al meu n-a venit încă de la serviciu. Vezi acum cum stau lucrurile? și cu bărbat, și fără, de singurătate tot ai parte. Abia la sfârșit de săptămână mai are timp și de mine. însă nu-l acuz. știu că are de muncă. Când ai casă și copil, trebuie să tragi…

A oftat aprobator, dar nu pe deplin convinsă:

— Totuși, recunoaște că ești mulțumită. Ai ceva sigur: o casă, un bărbat, un copil.

— Așa e, Andra. L-aș mânia pe Dumnezeu dacă n-aș recunoaște. Dar lasă că-ți vine și ție rândul!

Până să apară Alex, am înveselit-o, promițându-i că, în scurtă vreme, îi fac cunoștință cu un văr de-al soțului meu.

— Dacă zici că e și drăguț, m-ai dat gata! Ești o prietenă tare bună, Cristina.

— în mod normal, ar trebui să meargă totul strună, că și el se plânge de burlăcie. Crede că a intrat vremea în sac. Auzi, la treizeci și doi de ani!

Când a sosit, Alex mi s-a părut cam ursuz, iar faptul că aveam o prietenă în vizită l-a făcut să fie și mai încruntat. Andra mi s-a părut drăguță că a înțeles imediat situ-ația și s-a retras. A doua zi, m-am scuzat.

Recomandări

REPORTAJ. Un castel vechi de secole, din Ardeal, lăsat în voia sorții de beneficiarii retrocedării și de autorități: „Nu sunt fantome aici, doar sărăcie!”

— Nu face nimic! Tu ai fost tare drăguță. Cristina, așa devin toți după însurătoare?

— Nu știu, draga mea. Eu îl știu pe-al meu și gata! Dar nu te lua după prima impresie. Aseară era mort de oboseală și înfometat. De obicei, se poartă frumos cu oaspeții.

La următoarea vizită a Andrei, Alex a dovedit că poate fi o bună gazdă. I-am vor-bit și lui despre intenția de a-i face cunoștință prietenei mele cu vărul lui. și-a dat acordul amuzat, spre bucuria Andrei:

— Numai vezi că-i cam mormoloc… în rest, este un băiat de nota zece. Nu le prea are cu fetele. Ca soț, o să fie o minune dumnezeiască, domnișoară. Ăsta nu bea, nu fumează și nu și-ar înșela nevasta în ruptul capului. E dintr-ăia de modă veche.

— și tu de ce modă ești, bărbate? Ce ai vrut să spui cu treaba aia cu înșelatul?! Te-a luat cumva gura pe dinainte?

Am izbucnit toți trei în hohote de râs.

— Eu prefer un soț de modă veche! a spus Andra, încă râzând.

— Atunci treaba este ca și rezolvată, fetelor. îl iau eu cu binișorul și facem un chef în patru duminica asta.

întâlnirea celor doi ne-a amuzat teribil. Codrin, cu timiditatea lui, părea foarte speriat de farmecul debordant al Andrei, care se și aranjase pe măsură, ca să-l dea gata. Era clar că reușise, mai ales că au plecat ținându-se de mână.

— Sper ca fata asta să-l scoată din morocănoșenia lui! mi-a spus Alex, pe când făceam ordine în sufragerie.

— Eu, una, sunt sigură de asta. Pare o fată serioasă și inteligentă. Găsește ea soluția potrivită.

A doua zi, și Andra, și Codrin ne-au bombardat cu mulțumirile și entuziasmul lor. Cum am ajuns la serviciu, Andra mi-a sărit de gât:

— Cristina, vino să te pup! Draga mea, băiatul ăsta e un înger, zău! Nu credeam că mai există bărbați ca el.

— Cum de nu te-a supărat cu timiditatea lui?

— Care timiditate? știi ce bine sărută? Am avut eu grijă cum să-l iau…

— De-asta sunt sigură. I-am spus-o și lui Alex. Bine, măi, mă bucur din tot sufletul pentru voi!

A doua repriză de mulțumiri am trăit-o acasă. Codrin a venit cu un buchet imens de flori ca să-mi răsplătească inspirația de a-i prezenta „o asemenea minune de fată”. Era așa drăguț în romantismul lui! Pe mine mă amuza mult și faptul că, în sfârșit, dovedea curaj în fața mea, după ce avusesem impresia că simpla mea prezență îl speria.

Idila lor a decurs mai apoi departe de ochii noștri. Cei doi se vedeau în oraș seară de seară și totul părea să meargă în direcția căsătoriei. într-o după-amiază m-am trezit însă în vizită cu Codrin, cam întunecat la față. Nu știa dacă e cazul să-mi vorbească.

— Hai, Codrin, fără rețineri absurde! Spune-mi ce ai pe suflet!

— E greu! Nici nu știu cum să încep… Alex… în timp ce tu… știi… Of, Doamne!

— Codrin, bea un păhărel de coniac, trage-ți sufletul și zi care-i baiul!

Paharul de tărie și-a făcut efectul spontan. La un nebăutor, era de așteptat.

— Ai zis ceva despre Alex, am continuat eu. ți-a spus ceva urât despre Andra?

— Nu, nici vorbă de așa ceva. Eu și Andra ne înțelegem minunat. și ținem mult la voi. M-a rugat însă pe mine, ca bărbat, să-ți spun ce a aflat ea. Mai mult din întâmplare, dar parcă mai contează asta…

încet-încet, Codrin mi-a povestit aproape plângând de dezamăgire cum că Andra l-a urmărit pe Alex după ce l-a văzut într-o seară, într-un local, cu o tipă. Datoria sufletească față de mine, care îi fusesem purtătoare de noroc, o obliga să nu-mi ascundă adevărul.

— Când s-a întâmplat asta, Codrin?

— Miercuri seară.

— Mda… Când zicea că este în tura de noapte. Mă rog, o tură prelungită…

Cu toată durerea pricinuită de vorbele acestea, trebuia să le mulțumesc celor doi pentru bunăvoința de a nu mă lăsa înșelată prostește. Seara l-am descusut pe Alex și m-a surprins aerul senin cu care și-a recunoscut vina.

— O.K., am făcut o tâmpenie și știu că nu mă ierți. Dacă te hotărăști să divorțezi, să-mi comunici din vreme.

— Te duci la târfa aia, așadar?

— Păi ce vrei, să fac naveta?

— Asta-i tot ce poți să spui? și cine e nenorocita?

— N-o cunoști, e o colegă de-a mea.

Părăsită atât de jalnic, n-am avut parte nici măcar de puțină consolare din partea cuiva apropiat. Mama m-a luat la rost, mai ales că nu-i plăcuse niciodată de soțul meu. și, ca un făcut, Andra intrase în concediu, așa că n-am avut cu cine să vorbesc. L-am sunat pe Codrin, să-l rog să vină pe la mine, să am cui spune ce am pe suflet, să ne sfătuim.

— Vin chiar acum!

N-am luat în seamă că spusese „vin” nu „venim”, dar m-a lămurit el.

— și eu stau ca pe jar, fiindcă Andra a plecat în concediu fără să mă prevină.

— Cum așa, fără să te prevină?!

— Nu știu ce să mai cred… Mi-a spus că bunica ei e grav bolnavă și că trebuie s-o viziteze la ea acasă, în Sinaia.

— Bunică în Sinaia?! Asta chiar că e straniu. Eu o cunosc din școala generală și n-are nicio bunică la munte…

— știu și eu asta… Am trecut pe la ea pe acasă și o vecină mi-a spus că a plecat în Deltă. I-a lăsat chiar un număr de telefon din Sfântu Gheorghe, ca s-o sune acolo dacă e ceva urgent.

— și? Ai sunat?

— Sigur. E casa unui localnic care primește turiști în gazdă. Mi-a zis doar că o domnișoară Andra stă la ei împreună cu iubitul ei, dar că plecaseră pentru o zi până la Sulina. înțelegi ce se întâmplă? Eu o iubesc ca nebunul, mă perpelesc aici de dorul ei și ea se tăvălește cu „iubitul” ei într-o vacanță în Delta Dunării!

— Măi Codrine, nici nu-mi vine să cred! Nu părea așa de… în fine, asta e, trebuie să rezolvi situația. Vorbești pe șleau cu ea și lămurești totul.

— Cum? Nici nu cred că o să vină la telefon dacă o să afle că o caut eu!

— Păi atunci o aștepți.

— N-am răbdare, nu mai pot, îmi vine să mă dau cu capul de pereți!

— și eu ce vrei să fac? Pe mine m-a părăsit Alex de numai cinci zile și vrei să te ajut într-o problemă similară? Dacă n-ai li-niște, du-te până acolo, la Sfântu Gheorghe, și lămurește-te.

— Da… Aș putea să-mi iau câteva zile libere… Dar mi-e rușine să merg singur. Cristina, vino și tu cu mine, te rog! Tu o cunoști mai bine…

— Ești nebun? Cu cine vrei să las copilul?

— Păi… La mama ta. Te implor, doar câteva zile!

Nu știu de ce am acceptat. Probabil doar fiindcă, disperată de propria mea situație, am simțit nevoia să mă implic în problemele altcuiva, ca să mai uit puțin de propriul meu necaz.

Mi-am luat patru zile fără plată și m-am trezit în trenul spre Tulcea, alături de un Codrin isteric, care mi-a împuiat capul pe tot timpul lungii călătorii. Nici pe vaporul care ne-a dus din Tulcea la Sfântu Gheorghe nu s-a potolit, se plângea în permanență. Eu nu mai fusesem niciodată în Deltă, Alex se mai dusese de câteva ori cu niște prieteni, la pescuit. Trebuie să vă spun că nu mi-a plăcut deloc. Sfântu Gheorghe e un sat mizer, îngropat într-un nisip care-ți intră în ochi la cea mai mică adiere de vânt.

Am găsit ușor casa familiei Dumitru, gazda Andrei. Ne-a primit o femeie la vreo cincizeci de ani, blondă și cam speriată de vizita noastră.

— Domnișoara Andra? Păi a plecat cu iubitul ei și cu soțul meu… S-au dus cu barca într-o excursie pe Sahalin…

— Sahalin? Unde-i asta?

— Insula Sahalin… Se ajunge cu barca, faceți câteva ore bune dacă găsiți pe cineva să vă ducă până acolo. Dar spuneți-mi, sun-teți prieteni cu domnișoara Andra și cu domnul Alex?

Am înlemnit. Domnul Alex!

— Sigur că da! am răspuns uimită de vocea mea sigură.

— Păi, atunci vorbesc eu cu vecinul… Are o barcă și vă poate duce acolo.

Zis și făcut. Pe la cinci după-amiaza ajunseserăm la un fel de lac cu apa nu prea adâncă, de unde, la cel mult o sută de metri, se vedea o limbă de pământ.

— Ăla-i Sahalinul, ne-a zis barcagiul. 0 puteți lua prin apă, nu vă ajunge nici la genunchi.

în jurul nostru, numai țânțari și pelicani.

— și doi papagali… Noi! a completat Codrin observațiile mele.

— Bravo! Tu mai ai și umor!

N-a fost greu să-i găsim. Barca lor era la malul insulei și soțul femeii blonde care ne îndrumase ne-a zis că turiștii lui fac plajă la vreo cinci sute de metri în față, chiar la malul mării.

Turiștii, adică Andra și soțul meu, se giugiuleau de zor, amândoi goi-pușcă. Alex a avut o tresărire de spaimă, Andra însă mi-a surâs cu un aer superior.

— Ce faci, Andra? Ai venit în Deltă la pescuit bărbatul alteia? am întrebat-o.

— Cine nu-și păzește soțul are de pătimit! Eu și Alex ne iubim, voi doi veți divorța și noi ne vom căsători. Cât despre Codrin, nici nu mă interesează ce va face!

Cu ocazia acelei discuții am aflat și de ce îmi comunicase Andra, prin intermediul nevinovat al lui Codrin, că bărbatul meu are o aventură: ca să mă cert cu el și să-i ofer prilejul să-și ia tălpășița.

Am divorțat acum cinci luni, după nenumărate scandaluri cu Alex. Sunt singură, dar mi-am revenit. Am fost nevoită să-mi schimb și serviciul, ca să nu mă mai întâlnesc cu buna mea prietenă, Andra.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.