Am nevoie de dragostea mamei, nu de banii ei!

La cei 18 ani pe care abia îi împlinisem, nu mă puteam lăuda cu o viață frumoasă. îmi doream să mă distrez și eu ca alte fete de vârsta mea, să ies din casă, să merg în cluburi. îmi era frică să îmi fac prieteni pentru că locuiam singură de la 14 ani. Dacă ar fi aflat colegii mei, ar fi profitat de aspectul acesta.

Așa că preferam să îmi petrec timpul liber în singurătate, citind sau compunând poezii. în acea primăvară, diriginta clasei noastre ne-a propus o excursie la munte, ca de final de clasa a Xll-a. Am sunat-o pe mama și i-am spus că aveam nevoie de niște bani în plus în acea lună. Fără prea multe întrebări, mi-a trimis o sumă considerabilă.

— Adriana, știi că te iubesc, da?

Cam la asta se reducea iubirea ei maternă: la bani. Considera că, dacă îmi cumpărase un apartament și îmi trimitea bani să îmi plătesc școala, își îndeplinise datoria cu brio. A doua zi m-am dus la școală și i-am dat dirigintei banii pentru excursie.

— Adriana, ce mult mă bucur că de data asta vii cu noi. Cum de te-a lăsat mama ta?

— Consideră că acum sunt majoră. Timp de 4 ani mințisem că nu mă lăsa mama să merg în excursii. Pentru că nu avea cine să vină la ședințele cu părinții, îi spusesem dirigintei că era o femeie foarte ocupată. Aceasta trăsese concluzia că avea încredere în mine, oricum eram un copil bun și aveam numai note mari, așa că nu era nevoie de prezența mamei la ședințe.

în sâmbăta stabilită, ne-am întâlnit în gară. Colegele m-au salutat, bucuroase că m-am alăturat grupului. Drumul cu trenul până la Sinaia a fost destul de plăcut, cu excepția faptului că Liviu și Matei mă necăjeau. Nu am înțeles niciodată de ce le plăcea să râdă de mine. Glumeau, spunând că aveam două paranteze în loc de picioare, că sunt înaltă ca brazii de la munte și nu prea inteligentă. Am făcut abstracție de răutățile lor vorbind cu Ioana și Cătălina.

Ne-am cazat într-o pensiune cu două etaje și mansardă care aparținea unchiului Cătălinei. Ea propusese această excursie la un preț destul de mic. Tot ea a vrut să dormim în aceeași cameră.

— Adriana, golanii ăștia de Liviu și Matei sunt în stare să intre peste tine la noapte. Vino să dormi cu mine! Am camera mea în casa unchiului. Toate vacanțele mi le-am petrecut aici.

— Cătă, nu pot să accept. E dreptul tău să dormi în camera ta, dar nu este corect ca eu să vin cu tine. Toate fetele vor vrea să doarmă cu tine și nu îmi place să fiu invidiată!

— Cum vrei, Adriana. E spre binele tău…

Am refuzat din politețe, alegând să dorm cu Elena și Iuliana în cameră. Ele erau prietene bune cu Liviu și Matei. Speram că astfel mă vor introduce și pe mine în gașcă și voi scăpa de răutățile lor.

Spre seară, băieții au venit în camera noastră. Au cumpărat băuturi alcoolice și le-au adus la noi.

— Dacă vă vede diriga? i-am întrebat.

— Adriana, ar fi bine să nu ne vadă! Asta dacă vrei să te întorci acasă mâine.

— Ce vrei să spui, Liviu?

— Că există și varianta să te rătăcești prin pădure în noaptea asta și să te mănânce urșii!

M-a privit amenințător. Nu știam de ce mă ura băiatul acela. Nu l-am deranjat niciodată cu nimic. După câteva ore de petrecut, timp în care m-au ignorat complet, colegele mele de cameră au plecat în camera băieților.

— Mergem să facem lucruri pe care tu nu le vei face niciodată! a zis Matei.

— Pentru că ești urâtă și proastă! Cine ar vrea să se culce cu tine? a continuat Liviu.

Cum au ieșit din cameră, am stins lumina, m-am înfășurat cu cearceaful și am început să plâng. îmi venea să alerg la Cătălina, dar nu știam care era camera ei. Riscam să trezesc toată pensiunea. Am încercat să dorm. După câtva timp, am început să aud zgomote ciudate în dreptul ușii. Am luat perna în brațe. Am văzut cum ușa s-a deschis puțin, lăsând să se vadă lumina de pe hol. în acea porțiune de lumină o mână învârtea în aer un cuțit.

Inima a început să îmi bată puternic, respirația îmi era întreruptă. Cuțitul se îndrepta încet spre cameră. Am văzut o siluetă care a pătruns prin deschizătura ușii. Părea a fi Liviu.

— Liviu, mă sperii! Ce ai de gând să faci?

Scotea zgomote și gemete ciudate în timp ce se îndrepta spre patul meu.

— Liviu, gata cu jocul ăsta! Aprinde lumina sau mă duc la diriga și îi spun tot!

— Nu ai vrea să faci asta. Am recunoscut clar vocea lui.

— Dezbracă-te!

— Nu!

Am simțit lama cuțitului pe obraz.

— Dezbracă-te, Adriana!

— Nu, Liviu! Te rog, încetează. Nu îmi place jocul ăsta.

A început să mă pipăie în timp ce îmi ținea cuțitul lipit de piele. M-am smuls de lângă el și am fugit. Aveam de gând să ies din cameră cu orice risc. Mai bine muream decât să fac ce îmi cerea.

— Unde te duci, Adriana? M-a prins de mână.

L-am mușcat și am fugit din cameră. Am coborât alergând scările și am ieșit din pensiune. în spate era muntele. M-am îndreptat spre pădure. Eram speriată și dezorientată. Am continuat să fug prin pădure. Nu știu cât timp am alergat printre copaci. M-am oprit după un timp și m-am lipit de un copac cu trunchiul gros. Tremuram de frig și de frică. Fără să știu, toți colegii și profesorii mă căutau. Unchiul Cătălinei m-a văzut ieșind din pensiune și a dat semnalul de alarmă. Așa s-a aflat toată povestea. Diriginta a încercat să mă discrediteze, iar Alex, unchiul Ioanei, a chemat Poliția. Toți erau pe urmele mele. Mă strigau și mă căutau prin pădure cu lanterne.

Eu eram în stare de șoc. Nu îmi amintesc cât am stat în pădure. Primul care a ajuns lângă mine a fost un câine. Era câinele polițistului care m-a găsit. Eram aproape înghețată, lipită de același copac. S-a dezbrăcat și m-a acoperit cu hainele sale. M-a ridicat, m-a luat în brațe și a început să coboare muntele cu mine.

— Ești în siguranță, Adriana! Am venit să te ajut. Ai încredere în mine! Nu o să-ți fac rău.

La baza pădurii, aștepta o ambulanță. Am fost așezată pe o targă, învelită cu pături groase, mi s-a montat o branulă. Simțeam totul ca prin vis. Apoi, am început să aud sirena urlând în timp ce mașina gonea spre spital. Alex a stat tot timpul lângă mine. Nu îl recunoșteam.

— Mamă? Mamă? Atât reușeam să îngaim.

— Mama ta este pe drum, Adriana. în curând o să sosească. Acum ești în siguranță.

Alex continua să mă liniștească, dar eu nu înțelegeam nimic. Aflase din baza de date a poliției că mama era în Italia. A sunat-o să-i spună că dispărusem în pădure. Mama a luat primul avion și se îndrepta spre România. în câteva ore, a ajuns lângă mine, la Spitalul de Urgență din Brașov. Din acea zi nu a mai plecat. A renunțat la banii pe care-i câștiga în Italia, dedicându-se rolului său de mamă. Cam târziu pentru mine, dar mai bine decât niciodată.

— Adriana, iartă-mă că te-am lăsat sin-gură atâta timp! Pentru tine am muncit, ca să ai o viață mai bună!

— Poate că nu e treaba mea să intervin, a spus Alex, dar Adriana are nevoie de mamă, nu de bani.

Alex părea a fi de vârsta mamei. îi mulțumeam în gând pentru că a rostit ceea ce eu nu am avut curaj să exprim în 4 ani, de când plecase mama.

— Vă rog să nu mă judecați! l-a implorat mama. Tatăl Adrianei ne-a părăsit când ea avea 3 ani. Mi-a fost greu să o cresc sin-gură. Erau zile în care eu mâncam doar o felie de pâine ca să-i pot da ei. Am plecat în Italia ca să-i pot oferi o viață mai bună, să o susțin financiar ca să urmeze o facultate…

0 vedeam pe mama cu lacrimile șiroaie pe față. Alex a rămas lângă noi. în cele câteva zile cât am stat în spital, s-au îndrăgostit. Au făcut demersuri pentru concedierea dirigintei, le-au făcut plângere penală băieților. Din fericire, nu trebuia să-i mai văd. Mai aveam de dat bac-ul și gata cu liceul.

Viața mea s-a schimbat brusc. Nu doar mi-am regăsit mama, dar am obținut și un tată, la pachet. Au trecut mulți ani de atunci. Mama și Alex m-au susținut mereu. Au investit mult în recuperarea mea psihică. Astăzi sunt avocată și sunt mândria lor.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE