Este vorba despre Sistemul McLanahan de Separare a Nutrienţilor, dezvoltat de Universitatea de Stat din Michigan. Acesta este un bazin de fermentare anaerobă care foloseşte reziduurile şi, printr-un sistem de osmoză inversă, cu ajutorul ultrafiltrării, poate transforma balega în apă atât de pură încât este numai bună de băut.
„Ţinem cont de faptul că 1.000 de vaci produc aproximativ 10 milioane de tone de bălegar pe an. Este cunoscut faptul că 90% din bălegar este apă, dar acesta conţine şi o cantitate destul de importantă de nutrienţi, carbon şi agenţi patogeni care, dacă nu sunt gestionaţi corespunzător, pot avea efecte devastatoare asupra mediului”, susţine  Steve Safferman, profesor asociat al secţiei de inginerie în agricultură a Universităţii Michigan.
Potrivit specialistului, sistemul pus la punct de echipa coordonată de el poate produce aproximativ 50.000 de litri de apă din 100 de tone de bălegar de vacă, dar speră că, în curând, ar putea să se ajungă şi la 65.000 de litri de apă.
Potrivit statisticilor, numai în Statele Unite sunt peste 87 de milioane de vaci, aşa că, dacă sistemul va fi funcţional, din bălegarul acestora s-ar putea produce mai mult de 870 de milioane de litri de apă.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro

Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Cinci zodii care sunt binecuvântate în 2025. Oportunități fabuloase, noroc uriaș și bani din cer pentru Balanțe și Capricorni
FANATIK.RO

La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro

Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Planul mercenarilor lui Horaţiu Potra. Urmau să intimideze politicieni şi jurnalişti în cazul în care Călin Georgescu ajungea preşedinte
Observatornews.ro
Planul mercenarilor lui Horaţiu Potra. Urmau să intimideze politicieni şi jurnalişti în cazul în care Călin Georgescu ajungea preşedinte
Horoscop 9 decembrie 2024. Peștii au treburi importante la ordinea zilei, trebuie să se ocupe de venituri, cheltuieli, de administrarea unor bunuri
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI