Dacă te ustură…
Această senzaţie poate apărea atât în cazul sindromului de ochi uscat, cât şi ca efect al scărpinării pleoapelor, ca reacţie la prurit. Usturimea ochilor poate fi însă şi o consecinţă pe termen scurt a unei operaţii estetice la nivelul feţei, cum ar fi blefaroplastia, o intervenţie chirurgicală de corectare a pleoapelor.
Tratament: temperarea senzaţiei de usturime se obţine fie prin aplicarea de comprese pe ochi, fie prin calmante, în cazul operaţiilor estetice, în funcţie de sfatul medicului. În astfel de cazuri e interzis să te scar- pini.
Dacă te mănâncă…
Senzaţia de mâncărime care apare la nivelul ochilor poate anunţa atât o reacţie alergică oculară, cât şi un sindrom al ochiului uscat. Dacă pruritul e însoţit însă de senzaţia de nas înfundat, de strănuturi repetate sau de scurgeri nazale apoase, poate fi vorba chiar de rinită alergică, o reacţie a mucoasei nazale apărută din cauza inhalării unor alergeni precum polenul, praful, părul de pisică, mucegaiul sau hrana pentru peşti.
Tratament: dacă pruritul ocular e determinat de o rinită alergică, medicaţia poate fi stabilită doar de specialist. Pentru ameliorarea mâncărimilor pot fi aplicate comprese calmante.
Dacă sunt uscaţi…
Sindromul “ochiului uscat” apare ca urmare a alterării filmului lacrimal, din cauza unui deficit de producţie sau a evaporării excesive a lichidului de pe suprafaţa globului ocular. Acesta produce un disconfort serios bolnavilor. De vină este lucrul excesiv la calculator, unele medicamente, fumul de ţigară, aerul condiţionat sau eventualele intervenţii chirurgicale la nivelul feţei. Secarea “izvorului de lacrimi” dă bolnavilor senzaţii de arsură (usturime), de prurit (mâncărime), de corp străin, fotofobie (intoleranţă la lumină), hiperemie (roşeaţă) şi blefarospasm (contracţie involuntară a pleoapei).
Tratament:
– lacrimi artificiale: medicul oftalmolog este singurul care poate prescrie tipul lor, în urma consultului;
– evitarea expunerii directe la curenţi de aer (ventilatoare, aparate de aer condiţionat etc.);
– umidificarea aerului din încăperi şi evitarea poluanţilor atmosferici, inclusiv a fumului de ţigară şi a prafului.
Dacă lăcrimează…
Secreţiile apoase abundente care apar la nivel ocular, mai ales primăvara şi vara, pot anunţa o reacţie alergică. Acestea sunt însoţite întotdeauna de înroşire, de mâncărime sau de sensibilitate la lumină şi pot afecta ambii ochi sau doar unul dintre ei. În astfel de cazuri, dimineaţa, la trezire, pleoapele sunt umflate şi par lipite. Modificările alergice care pot apărea la nivel ocular sunt: conjunctivitele de tot felul, blefarita (inflamaţia pleoapelor), edemul şi eczema epalpebrală (apariţia unor umflături şi, respectiv, iritaţii pe pleoape) şi dermatitele de contact. În formele cele mai grave, alergiile oculare pot determina deteriorări grave ale vederii.
Tratament:
– pentru alergia oculară tratamentul local se face prin aplicarea de comprese reci, calmante, sau cu instilaţii cu lacrimi artificiale ori alţi lubrifianţi oculari, care au şi efect de spălare a alergenilor. Medicaţia poate fi prescrisă numai de către medicul oftalmolog, după identificarea alergenului responsabil;
– purtarea de ochelari cu lentile fumurii;
– evitarea fumatului, a prafului, a acarienilor (din mochete, jucării din pluş, lenjerie) şi apropierea de animale.
Cum eviţi alergiile
– Nu sta în aer liber între orele 5 şi 10 dimineaţa, când nivelul polenului este foarte ridicat;
– Ține geamurile maşinii închise când conduci şi, dacă este posibil, utilizează sistemul de aer condiţionat, acesta fiind dotat cu filtru pentru polen;
– Nu ţine în casă flori şi nu le mirosi, pentru că poţi inspira polen;
– Evită excursiile la pădure în perioada de polenizare.
( fotografii: Shutterstock)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_17e2def220e58a66d916c9dc8e01a8b3.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b7a51cbca205704e601850328c78a797.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_b9e8038ab590462aad9cccb69f0ebf08.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_c9f70687a9b3936c0917b6d98406c1a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_dbc387b46e93d47f6eb0d197c4238dfd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_26be3dc786006b2757866aeaca6e425b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_8c1e0d84196caec6706fcb94810a203a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ec696ce6e1afb7eeb4241284aae8a01a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2009/02/3930-129236-o1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bogdan-oprea0809-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/aprindere-de-lumanari.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/andreea-banica-si-lucian-mitrea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/codruta-filip-si-delia-desafio.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/bogdan-ivan-scenarii-pret-carburanti-e1772954867337.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8777999.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sofer-roman-de-tir-fericit-loc-de-munca-strainatate.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/02/laborator-cercetatori-stiinta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/crucea-de-pe-varful-aneto-din-pirinei-scaled-e1776544469939.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tara-europeana-testeaza-semafor-patru-culori.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-19-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/concediu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tren-e1776582975648.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/casatorii-fortate-marsul-impreuna-pentru-siguranta-femeilor-mars-id220104-inquam-photos-malina-norocea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.