De Alina Serea,

Probleme care au fost descoperite pe etichetele produselor:
– Glucidele sunt adausuri de îndulcitori, dar acest lucru nu este trecut pe etichetă
– Zahărul nu apare în lista de ingrediente, dar este trecut pe eticheta nutrițională
– Atunci când produsul conține soia, nu este menționat dacă este sau nu modificată genetic
– Nu se declară proveniența uleiului vegetal – palmier, rapiță, in etc.
– În unele produse condimentele sunt înscrise în mod generic, dar nu este menționat tipul condimentului și având în vedere că unele dintre ele sunt incluse în lista substanțelor alergene, este important să fie știută denumirea respectivului condiment.
– Nu se menționează dacă aromele sunt naturale sau artificiale.

Topul aditivilor alimentari din pateul vegetal
:
Unele din pateurile analizate conțin anumiți aditivi alimentari care pot provoca probleme de sănătate atunci când sunt consumați în cantități mari.
Din analizele noastre și în privința conținutului de aditivi alimentari, putem să clasificăm pateurile vegetale după următorul top:

1. Cora – 15 aditivi
2. Hame, Baroni, Bucegi, Carrefour,Vascar, Sadu, Auchan, Penny, Moldova în bucate – 11-13 aditivi;
3. FUD, Carrefour, Cosmin, Mandy Foods, Mărășești, Clever, Delicii și capricii, Bucegi, Scandia Sibiu, Moldova în bucate – 8-10 aditivi;
4. 365M, Delicii și capricii, Meniu de-a gata, Auchan, Mandy Foods, Winny, Ardealul, Carrefour – 4-7 aditivi;
5. Inedit – 0-1 aditivi.

E1520 – Propilen glicol – produs ce se utilizează ca antigel în radiatoarele motoarelor și se extrage din țiței. Produce stări depresive ale sistemului nervos central, este neurotoxic și cardiotoxic. În contact cu pielea produce dermatite. Îl putem găsi numai la producătorul Hame România SRL în produsele: vegetal, vegetal verdețuri, vegetal ardei rosu, vegetal ciuperci, vegetal măsline.
E635 – Ribonucleotid disodic – posibil cancerigen, dar îl regăsim în 29 dintre produsele analizate.
E621 – Monoglutamat de sodiu – produce dureri de cap, slăbiciune, greață, arsuri, astm, poate declanșa Alzheimer și Parkinson. Nu trebuie consumat de femei însărcinate, copii, hipoglicemici, bătrâni sau cardiaci. Îl regăsim în 57 dintre produsele analizate
E412 – Guma guar – un aditiv ce poate fi consumat moderat pentru că produce balonări, greață, crampe, astm, alergii, eczeme. Este prezent în 28 de sortimente incluse în acest studiu.