PORȚIA DE CARTE/ Astăzi, Două Recomandări De La Doi Bloggeri și Scriitori

Petronela Rotar-Cotoban a ales un volum sensibil și dureros. Despre mame și drame

Grădina de sticlă (Tatiana Țîbuleac, editura Cartier)

Eu nu am fost niciodată la Chișinău. Pînă am citit Grădina de sticlă a Tatianei Țîbuleac, una dintre scriitoarele revelație ale anului trecut. Grădina de sticlă m-a aruncat, nemilos, pe nepregătitelea, în Chișinăul din perioada Perestriokăi, văzut prin ochii orfanei Lastocika, salvată (sau dimpotrivă, încă nu m-am decis) de o sticlăreasă, din orfelinatul unde fusese aruncată încă de la naștere. Tema centrală a romanului este foarte asemănătoare cu cea din Vara în care mama a avut ochii verzi, primul roman al Tatianei Țîbuleac, neiubirea, și nu orice fel de neiubire, ci cea mai importantă din viața omului: neiubirea de mamă. Însă, cumva, povestea mi-a fost mult mai aproape.

Nu știu ce m-a atras atît de mult la cartea asta. Poate limba moldovenească, fermecătoare, o limbă cu care am avut prea puțin contact, poate topica rusească care dă o senzație de superbă stranietate lecturii, poate cuvintele folosite neobișnuit – care pentru mine, o îndrăgostită de limbă, au făcut din Grădina de sticlă un obiect de care m-am îndrăgostit instantaneu. Apoi e cruzimea aceea cu care ne-a obișnuit Tatiana, dozată perfect cît să nu te sugușe, o tristețe calmă, rece, care răzbate din text, furia, durerea, toate cheltuite judicios, cu zgârcenie chiar, indiferent cît de îngrozitoare sunt poveștile relatate. Și poezia care răzbate din fiecare rînd.

Mi-a plăcut mai tare decît Vara, care deja îmi plăcuse foarte tare, poate fiindcă mi-a fost foarte aproape povestea, deși nu cunosc Moldova decât livresc. Evit să povestesc cartea, deși îmi vine să amintesc tot felul de episoade, vă las să descoperiți intactă frumusețea ei. Iată trei fraze doar din multele pe care le-am subliniat eu:

„Într-o lună trec: foamea, arsurile, frica de întuneric, dorul de Olea. Într-o lună, mirosul de orfan iese din piele și poți deveni ce vrei tu”

„Sunt pe lume astfel de oameni care, dacă nu povestesc, n-au cum să trăiască. Pentru ei, pentru acești oameni, mereu frumoși și adeseori nebuni, viața trebuie să fie o poveste.”

„Inima, Lastocika, nu-i unghie, doare. Clar lucru că e mai bine fără inimă, dar cum s-o arunci? Dacă ar arunca omul tot ce îl doare, ar rămîne pe dinăuntru gol ca o păstaie. S-ar usca de viu omul.”

Trecutul pentru present

Alex Zamfir oferă o alternative valoroasă istoriei predate în școli

O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri (Neagu Djuvara, Editura Humanitas)

Deși îmi plac poveștile, nu mi-a plăcut niciodată istoria ce mi-a fost predată în școală. Și asta s-a întâmplat tocmai pentru că mie îmi plac poveștile, intrigile, îmi place să înțeleg sau să încerc să înțeleg ce îi mână pe oameni să facă anumite lucruri, să ia anumite decizii, asta în timp ce profesorii mei de istorie se încăpățânau să mă pună să memorez date, nume de domnitori sau de locuri ale bătăliilor șamd. În această carte, Neagu Djuvara nu doar că povestește istoria românilor, ci pune toate deciziile momentelor respective în contextele vremii și încearcă să explice de ce unii sau alții au ales drumul respectiv. În cartea lui, nu există doar Bun sau Rău, Alb sau Negru, ci foarte multe nuanțe de Gri, exact ca în viața reală.

Ce mi-a plăcut cel mai mult? Că nu știu când am parcurs-o. Ce mi-a plăcut cel mai puțin? Că nu povestește mai mult despre ultimii 50 de ani ai secolului trecut, mi-ar fi plăcut să aflu mai multe de la el despre o epocă în care am trăit și eu. Mi se pare o carte care trebuie citită, indiferent cât de pasionat de istorie ești și indiferent la care vârstă a tinereții te afli.

PORȚIA DE CARTE/ Astăzi, două recomandări de la doi bloggeri și scriitori: Petronela Rotar-Cotoban și Alex Zamfir