Porția de carte. Auschwitz prin ochii răului / Lumea oamenilor și a zânelor

Gardiana de la Auschwitz (Susan J. Eischeid, Editura Corint)

Sunt multe istorisiri ale Holocaustului spuse de victimele supraviețuitoare ale unuia dintre cele mai negre evenimente ale lumii în care trăim. Mai rare sunt cele aduse ochilor noștri derulând povestea foștilor călăi naziști, monștri cruzi care condamnau și executau fără niciun drept oameni, spulberând milioane de vieți și transformându-le, la propriu, în cenușă.

Aceasta este biografia Mariei Mandl, cea care în scurta sa viață a trecut de la destinul obișnuit al unei tinere inofensive la statutul de șefă a lagărului de femei de la Auschwitz, adică o bucată de carne în întregime dezumanizată, o ucigașă care a ales calea răului extrem, profitând de cei mai slabi dintre prizonierii din acel loc al morții: femeile și copiii.

Maria s-a născut în 1912, în Austria, în căminul unei familii care a iubit-o, Doar că asta uneori nu contează, dacă pici sub influențe profund dăunătoare. În cazul Mariei Mandl – nazismul. Când a fost executată avea doar 36 de ani, dar „opera” ei pe acest pământ atinsese deja proporțiile monstruozității: ajunsese supraveghetoare-șefă la Auschwitz-Birkenau și era direct vinovată de torturarea și de uciderea a mii de suflete.

Printre cele mai teribile fapte pe care Maria le-a comis în lagărul pe care l-a condus a fost adoptarea unor copii pe care, atunci când se sătura de ei, îi trimitea spre camerele de gazare ca și cum aceștia nu ar fi existat vreodată. Volumul, foarte consistent de altfel, tradus de Anca Irina Ionescu și prefațat de Ion M. Ioniță, reprezintă o serie de mărturii ale celor care au întâlnit-o pe gardiana de la Auschwitz.

Mărturii precum: „La proces, Piatkowska a mai declarat și că «în 1942, la ordinul lui Mandl, femeile însărcinate și copiii au fost uciși cu injecții cu fenol». Dr. Kosciuszka a confirmat mărturia ei, afirmând că Maria Mandl trimitea femeile însărcinate la gazare sau le ucidea cu injecții cu fenol și că, din cauza condițiilor din lagărul de femei, aproape toți copiii născuți acolo au murit”.

Întreaga carte este o monografie a răului, a schimonosirii iremediabile a unui suflet în numele unei ideologii. O lecție cruntă de istorie, un manual despre absurd și suferință.

Culegătorul de povești (Evie Woods, Editura Storia Books)

De la realitatea oribilă la povești cu zâne, iată, nu e decât un pas. 

Irlanda, se știe, este tărâmul fermecat al spiridușilor și al altor făpturi mitologice gaelice. Dăm timpul cu 100 de ani în urmă, când Anna, o tânără dintr-un sat, devine ajutorul unui american misterios, pe nume Harold, care vrea să traducă basmele cu zâne din folclorul local și să le dea lumii întregi, în limba engleză. Și care, apropo, a existat cu adevărat.

Autoarea volumului „Biblioteca pierdută” propune și aici o poveste palpitantă, pentru că lucrurile înaintează cu repeziciune, iar Anna se trezește, fără voia ei, în vârtejul unor întâmplări ciudate, care îi pun viața în primejdie.

Cartea, tradusă cu migală de Alina Marc Ciulacu, „sare” apoi în zilele noastre, când Sarah Harper, o tânără din New York, ajunge pe coasta de vest a Irlandei. Desigur, este o continuare a evenimentelor de acum un secol, iar Sarah aterizează și ea într-o lume care îmbină realitatea și mitologia cu secrete care unesc lumea normală de cea paranormală, lucrurile văzute de cele nevăzute cu ochiul liber.

Pe lângă magia care răzbate din aproape fiecare pagină a volumului, toate evenimentele se înlănțuie curgător, iar Evie Woods scrie cu suflet și cu pasiune. Cele două planuri ale poveștii se împletesc și se potrivesc perfect, ca două capete ale unei sfori pe care le leagă exact când trebuie o mână pricepută.

Morala e că, într-un fel sau altul, poveștile care odinioară au pus vieți în primejdie ajung acum să vindece alte vieți, în felurile lor întortocheate, poate neînțelese de toată lumea. În carte este vorba despre zâne și superstiții din vechime, dar și despre cum aceste plăsmuiri ale imaginației ancestrale (sau poate nu sunt doar atât!) ajung să ne influențeze existențele pământene.  

Este o carte despre moșteniri, despre împletirea dintre real și basm, o poveste frumoasă în sine, extrem de bine construită, cu personaje pe alocuri tragice, dar și amuzante. Adică profund umane, căci asta fac din noi, până la urmă, poveștile cu zâne. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE