Porția de carte. El Cid, sub pana lui Pérez-Reverte/Thor și Loki, când nu sunt Avengers

Sidi – O poveste de la graniță (Arturo Pérez-Reverte, Editura Polirom)

Există scriitori care mânuiesc literatură ca pe o spadă, iar Arturo Pérez-Reverte e, probabil, singurul căpitan în viață al acestei flote literare. În Sidi, tradus de Mioara Adelina Angheluță, fostul corespondent de război Pérez-Reverte nu ne trântește pe noptieră o lecție plictisitoare de istorie, ci o bucată de carne vie, tăiată direct de pe osul Spaniei medievale.

El ne aduce omul, nu mitul lui El Cid, eroul legendar al Reconquistei. Reverte, care scrie cinematografic, la marginea unui romantism parfumat, face un pas în spate, departe de vitraliile catedralelor, și ni-l arată pe Rodrigo Díaz de Vivar așa cum era înainte de a deveni erou: un bărbat alungat de regele său, un mercenar cu obrazul ars de soare, însoțit de o mână de oameni credincioși care îl urmează nu pentru vreo ideologie, ci pentru că el este singurul care le garantează că vor apuca ziua de mâine.

Este o poveste despre exil și singurătate, care descrie stilul de viață de la marginea unei lumi compuse din conflictele dintre creștini și mauri. Sidi – de la „Sayyid”, termenul arab pentru „domn, stăpân, lord” – derulează istoria unei supraviețuiri într-o Spanie fără strop de dulceață. Figura Cidului se juxtapune peste ideea de graniță, făcând din aceasta mai mult decât o simplă demarcație pe hartă, ci un mod extrem de existență.

Ce am reținut din volumul cu valoare literară și istorică? În primul rând, lecția brută de leadership: Rodrigo nu ține discursuri motivaționale. El conduce prin forța tăcerii, prin priviri care măsoară frica și prin faptul că doarme pe același pământ tare ca și oamenii săi. E un manual de supraviețuire pentru cei care au simțit la un moment dat că au pierdut totul și trebuie s-o ia de la capăt pe cont propriu.

E o carte din care răzbate mirosul de sudoare, de piele tăbăcită, de cal ostenit. Reverte scrie cu o precizie apăsătoare despre greutatea unei cămăși de zale și despre sunetul metalic al spadei smulse din teacă.

Într-o lume a trădărilor politice (atât de valabilă și astăzi, nu-i așa?), Sidi își păstrează cuvântul dat. În orice luptă intră cu demnitatea care trezește respectul inamicului.

Sidi nu e roman de aventuri, ci o carte despre ce înseamnă să fii curajos și mândru într-o lume care nu-ți datorează nimic. Reverte ne reamintește că, la granița dintre viață și moarte, singura avere care contează e numele tău și prețuirea celor care te urmează.

Este fix o rupere binevenită de larma de pe rețelele sociale – la urma urmelor, Cidul a murit în 1099 – și să vă lase cu izul fierului și al libertății. O lecție de istorie aspră, masculină, dar cu o sensibilitate anume ascunsă în spatele fiecărei cicatrici.

Mituri și legende nordice (Ingri și Edgar Parin DAulaire, Editura Paralela 45)

Volumul despre zeii nordici e o fereastră spre o lume mitologică fascinantă, făcându-ne să înțelegem mai bine cultura și vechile credințe ale unor popoare deloc îndepărtate din punct de vedere geografic, în care însă se reflectă un mod de gândire și de existență diferit de al nostru. Mituri și legende nordice, semnată de celebrul cuplu Ingri și Edgar Parin DAulaire poate fi comparată cu o poartă masivă din stejar, bătută în fier, care se deschide spre o lume magică, unde onoarea se măsura în tăișul spadei și în greutatea cuvântului dat.

Dincolo de variantele „spălate” și îndulcite de Hollywood, soții DAulaire, maeștri ai ilustrației și povestirilor pentru copii (și nu numai), ne aduc povestea crudă, de o frumusețe hipnotică, a panteonului scandinav. Nu e doar o carte de citit sub pătură; e un obiect de artă, pe care-l parcurgi fermecat, de la prima la ultima pagină.

În centrul acestei lumi stă Odin, cel care și-a dat un ochi pentru înțelepciune – o lecție brutală despre prețul pe care trebuie să-l plătești uneori ca să înțelegi cum funcționează universul. Îl avem pe Thor, un munte de forță brută cu o inimă de aur (și un ciocan care nu dă greș niciodată), dar și pe Loki, zeul care ne amintește tuturor că inteligența fără moralitate e cea mai scurtă cale spre haos.

Ilustrațiile parcă respiră: litografiile transpuse în paginile consistentului volum (tradus de Constantin Dumitru-Palcus) au o textură care te face să simți gheața din Jotunheim și focul din Muspelheim. E o experiență tactilă și vizuală care lipsește din sterilul erei digitale.

De la Midgard (lumea noastră, a oamenilor) până la sălile de banchet din Valhalla, autorii trasează o hartă a curajului. Mitologia nordică nu cere viața veșnică, ci sfârșitul demn, cu arma în mână, în fața unei sorți pe care nici zeii înșiși n-o pot schimba.

Dincolo de lupte și de intrigi, miturile scandinave conțin o ironie subtilă – zeii sunt profund umani: se ceartă, se păcălesc, se tem și iubesc cu intensitate.

Într-o lume care pare să-și fi pierdut busola, poveștile despre Ragnarök – destinul zeilor – ne învață ceva esențial: chiar dacă știi că totul se va sfârși, datoria ta e să lupți până la ultima suflare. 

O lectură obligatorie, care te ține atent, care te îmbogățește, care te face să simți viscolul de pe tărâmul uriașilor ca o conexiune cu alte lumi și alte civilizații.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE