Porția de carte. Femeia care a furat Crăciunul / Cuvinte cu suflet

Zâmbetele nu fac zgomot (Enrica Tesio, Editura Act & Politon)

Antonia, eroina volumului tradus de Roxana Panaite, e genul de mamă în care unele dintre femei se regăsesc, iar altele îl resping cu înverșunare. Fostul ei soț a poreclit-o „melomamă”, adică o persoană care își face griji din orice, creându-și o stare de anxietate din cel mai mic motiv.

Motivele – mici sau mari – i le dă fiica sa, Vittoria, la care Antonia nu pare să ajungă prea eficient din punct de vedere sufletesc și care își preferă noua mamă vitregă, „cu 15 ani tânără și cu un suflet cu 15 ani mai ușor”, dar și alte felii ale vieții ei. Printre care și faptul că trebuie să plece de acasă chiar înaintea sărbătorii Crăciunului, pentru a-și promova noua carte pentru copii.

Toni pare că face uneori eforturi să trăiască și să funcționeze, printre gânduri ba sumbre, ba confuze, iar turneul de promovare a volumului pică într-un astfel de moment, în care protagonista ar prefera să facă orice altceva. 

Nu e așa că asta e povestea oricăreia dintre noi, într-o perioadă sau alta a vieții noastre? Toni nu e deloc cea mai solară și mai simpatică eroină de roman, dar, cumva, exact acest lucru o face apropiată și firească. Umană.

Încă din primele pagini ale cărții, parcă străduindu-se să cadă și mai mult în dizgrația Universului și a semenilor ei, Toni izbucnește în cea mai nepotrivită clipă: în ecoul unui amfiteatru plin cu copii aflați la vârsta inocenței depline, ea le spune acestora cel mai bine păzit secret al Sărbătorilor de iarnă – Moș Crăciun, cu cadourile și bucuria lui, nu există.

Din acea clipă, nici Toni nu mai există pentru lume, fiind pedepsită pentru adevăr, iar pasul înapoi pe care e nevoită să-l facă o afundă în gânduri din cele mai diverse, în regrete, dar și în revelații pline de speranță, în incursiuni în trecut, în situații confuze care devin din ce în ce mai limpezi pe măsură ce Toni le disecă și le retrăiește.

Întreaga carte este o analiză aprofundată, cu umor și duioșie, iar Antonia devine, pe rând, fiecare dintre noi, cu poveștile și dilemele noastre existențiale. Zâmbetele nu fac zgomot este o carte potrivită pentru vacanță nu pentru că este ușoară și relaxantă, ci pentru că atunci avem timpul necesar de a ne cerceta pe dinăuntru, în căutare de adevăruri sau ipocrizii.

Pași în doi (Adrian Adilă Pârvu, Teodor Hossu-Longin, Editura Agol)

Cartea de față este un proiect reușit de crowdfunding, în care un poet consacrat (Pârvu) a făcut echipă cu Hossu-Longin, obținând ca rezultat un volum plin de sensibilitate, care vorbește despre emoții, umanitate, pierdere, viață și moarte.

Poemele celor doi, înlănțuite într-un volum care are două începuturi – două coperte, două lumi diferite care se întâlnesc la mijloc, care converg și se nasc din nou.

Volumul este presărat cu reproduceri ale pictorilor Mihai Glodeanu și Andrei Vlădeanu, care vin să completeze vizual, în cel mai fericit mod, lumea poeziei.

Îmi place mult formatul tandem, în care regăsești două voci, două perspective, doi creatori care jonglează cu ideile lor, cu temerile lor și cu talentul lor. E ceva unic la volumul celor doi, o senzație de bizar și inexplicabil, un dialog al trăirilor, care confirmă un lucru pe care ambii autori îl susțin: totul în existențele noastre, inclusiv felul în care îmbinăm cuvintele dintr-o poezie, reprezintă consecința alegerilor noastre, bune sau rele.

Într-o lume din ce în ce mai puțin aplecată spre poezie, cartea scrisă de Pârvu și Hossu-Longin e o alternativă romantică, uneori dulce, alteori mușcătoare pentru proza celorlalte zile ale vieților noastre. Un univers condimentat cu metafore imprevizibile care luminează drumul spre puncte de vedere întortocheate și misterioase, pe care numai mintea unui poet le-ar putea produce.

Pași în doi e ca o culegere de amintiri și de emoții pe care le ducem cu noi, dar pentru care nu avem toți vorbele la îndemână pentru a le exprima: despre tinerețe, despre iubire, despre oamenii care se imprimă în existențele noastre, despre locuri pe care le cunoaștem foarte bine, despre singurătate sau despre Divinitate.

A citi din când în când poezie ar putea fi un exercițiu bun, o evadare din concret, o punte spre trecut și suflet. Ineditul volum semnat de Adrian Pârvu și Teo Hossu-Longin echivalează cu o invitație la visare, la nostalgie și la acea sensibilitate pe care, în majoritatea zilelor, uităm c-o avem dinăuntru.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE