Toate lucrurile imposibile (Lindsay Lackey, Editura Storia Books)

Red e o adolescentă total neobișnuită. Are o putere care o face specială – poate controla vântul, magie moștenită de la mama ei. De câte ori Red se sperie, se emoționează sau se mânie, aerul din jurul ei își schimbă dinamica, devenind tornadă, vijelie sau furtună.

PORȚIA DE CARTE / Furia care salvează și existențe refăcute de la zero

Cum mama ei este la închisoare și Red se află în plasament temporar, din familie în familie, care mai de care mai neînțelegătoare, fenomenele meteo stârnite de furia ei se țin lanț. Iar Red se simte din ce în ce mai abandonată și neiubită.

Asta până când ajunge într-o casă caldă și iubitoare, cea a soților Groove, care au o menajerie întreagă cu animale drăguțe. Exact când Red pare a-și găsi locul, în sfârșit, într-o familie și are și prieteni, mama ei este eliberată, iar fetița o dorește dureros în viața ei.

Doar că mama ei naturală își dorește mai mult o viață ca înainte de încarcerare, sub imperiul drogurilor. Nu e făcută să aibă grijă de Red, iar pentru copilă asta reprezintă o lovitură care o înfurie și mai tare.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Partea bună e că unele lucruri imposibile se potolesc și altele apar la suprafață, iar dragostea, căldura și bunătatea înving furtunile din sufletul lui Red. Un volum plin de sensibilitate, de alegeri grele, de abandon și regăsire, dar și de o umanitate profundă, exact cum avem nevoie zilele acestea.

Evvie Drake o ia de la capăt (Linda Holmes, Editura Nemira)

Sunt unele zile în care pierzi tot și simți că nimic nu se mai poate pune la loc. Evvie și-a pierdut soțul, pe care nu-l mai iubea, și pentru acest lucru din urmă se simte teribil de vinovată și îndurerată. Singurul om cu care se mai vede este Andy, cel mai bun prieten al ei.

PORȚIA DE CARTE / Furia care salvează și existențe refăcute de la zero

Dean este un jucător de baseball care și-a ratat cariera și care, din această cauză, este mereu urmărit de ziariștii care caută scandal și bârfe proaspete. Ca să se ascundă de întorsătura pe care a luat-o destinul său, Dean preferă să se stabilească în apartamentul din spatele casei lui Evvie, tot la sugestia lui Andy, care este prieten și cu el.

Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”
Recomandări
Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

Relația dintre Evvie și Dean se construiește încet și tremurător, plecând de la un pact simplu: el nu cere amănunte despre soțul decedat, ea nu aduce vorba despre cariera prăbușită a fostului sportiv.

Această amiciție venită din senin este colacul de salvare pentru ambele suflete rătăcite și se preschimbă în ceva mai profund. Mereu există speranță și ieșire din fundături, iar Evvie și Dean spun exact această poveste.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI