Porția de carte. Marea de octombrie și culorile ei vindecătoare / Pofta de viață a senectuții

Insulele fermecate (Laura Coffey, Editura Act și Politon) 

Mituri, natură, un strop de magie și de imaginație la lucru – toate acestea sunt propuse de Laura Coffey, autoare și eroină a cărții ca încercare de vindecare pentru sentimentul pierderii inevitabile și al suferinței tăioase, lucruri cu care s-a confruntat fiecare cititor din lume.

Volumul tradus în limba română de Alexandra Țabără conține călătoria inițiatică a Laurei prin arhipelagurile Mării Mediterane, o formă de turism mistic, care descrie frumusețile neasemuite ale Greciei insulare, cu legendele sale, cu munții săi mărginiți de mare, cu bogăția frustă a unui tărâm al contradicțiilor, dar și al ospitalității și păcii interioare.

Laura și-a început voiajul după o despărțire romantică și ca să se desprindă puțin de emoțiile devastatoare provocate de boala crudă a tatălui său – o vacanță meritată pe deplin, care să-i aducă puțină mângâiere, puțină relaxare.

Pasiunea pentru mitologia greacă transformă, în ochii Laurei, această călătorie într-o ocazie specială de a studia legendele și miturile locale la prima mână. Astfel, șederea ei se prelungește cu șase luni, timp în care scriitoarea explorează micile arhipelaguri prin care se spune că ar fi umblat faimosul Ulise.

Mergând pe urmele eroului antic care a fascinat-o, Laura își dă seama că extinderea timpului petrecut aici a fost cel mai bun medicament pentru rănile sale. Își petrece timpul înotând, făcând drumeții montane sau admirând, pe timp de noapte, cerul senin cu puzderia lui de stele.

Pentru eroină, universul care o ține în brațe și o ajută să se vindece se combină apoi miraculos cu lumea reală care o cheamă înapoi, iar magia s-a produs deja: învață să treacă peste suferințele existențiale inerente și cunoaște din nou echilibrul și împăcarea cu ajutorul unei experiențe pline de revelații și consolări.

Toți avem nevoie uneori de un răgaz, care să ne ofere alinare, învățăminte, o gură de aer curat care să ne ajute să mergem mai departe cu plămânii curați și cu sufletul limpede. Această carte despre puterea tămăduitoare a unui loc care ne merge la inimă poate servi drept inspirație tuturor celor care caută o cale de a depăși un moment greu al vieții. 

Ultimele cinci dorințe (Joe Siple, Editura Booklet Fiction)

Când ai atins venerabila vârstă de o sută de ani, te uiți mai degrabă înapoi decât înainte. Sfârșitul inevitabil e undeva după colț, aproape tangibil, iar oamenii care ajung la astfel de borne seculare se pot considera, deopotrivă, norocoși și ghinioniști.

Murray McBride trăiește acest privilegiu și acest blestem – nu mai are ce aștepta de la viață, iar toți cei dragi lui au părăsit deja această lume. I-a rămas un singur nepot, cu care a pierdut legătura, iar universul său se fărâmițează pe zi ce trece, cu încetinitorul, într-un mod crud și trist.

Bătrânul domn McBride are însă bucuria și revelația unui ultim miracol – îl întâlnește pe Jason, un puști care, la numai 10 ani, suferă de o boală cardiacă gravă, suferința unui om bătrân care-i atacă trupul tânăr, o ironie cruntă și înduioșătoare a sorții. Nu-i așa că domnul McBride pare acum un adevărat câștigător?

Domnul McBride pornește alături de Jason într-o aventură care-i reaprinde pofta de viață și speranța că poți trăi pe deplin chiar dacă vârsta ta a trecut cu mult de media statisticilor. Își sunt sprijin și alinare reciprocă și cele cinci dorințe de pe lista finală a lui Jason îi țin în viață pe amândoi și-i poartă mai departe cu optimism și entuziasm. 

Unul este salvarea celuilalt, iar prietenia dintre ei sfidează prăpastia anilor și a preconcepțiilor, chiar dacă ambii știu că legătura lor e una esențialmente efemeră.

„E ceva straniu legat de primirea veștii că vei muri: te lovește rău de tot. Nu contează dacă ai zece ani sau o sută. Nimic nu se compară cu primirea veștii că nu vei mai fi prin preajmă prea mult timp. Te face să te gândești la ceea ce urmează. Nu pot să nu mă întreb dacă toți oamenii au șansa să se gândească la asta când se apropie momentul. Chiar și aceia care mor subit. Chiar dacă nu se gândesc că o să li se întâmple”, reflectează domnul McBride în numele nostru, al tuturor.

Volumul tradus de Elena Florea este un omagiu adus prieteniei imposibile, căilor întortocheate ale Universului, bunătății și umanității. Un indiciu că empatia și duioșia încă există în noi toți, indiferent de vârstă, de deznădejdea interioară, de adversități, de boli, de obstacole.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE