Porția de carte. Neobișnuita viață a lui Ziggy Stardust în desene ciudate/Căței curajoși în războaiele oamenilor

Comentează

În fiecare săptămână, Libertatea vă prezintă o rubrică dedicată cititorilor, cu două apariții dintre cele mai noi și mai incitante ale editurilor din România.

Bowie - O biografie ilustrată (Maria Hesse, Fran Ruiz, Editura Vellant)

Arhiva foto

Am vrut să încep anul 2026 cu această carte, pentru că are glamul și consistența operei și persoanei lui David Bowie. Aici se spun, atenție!, lucruri foarte serioase, întrerupte, contrate, dar și întregite de ilustrații ieșite din norma esteticului și intrate mai degrabă într-o lume a antiformei și a antiraționalului.

Absolut fermecător!

Bowie, decedat în ianuarie 2016, la vârsta de 69 de ani, rămâne același mister uman și muzical, dar unele lucruri se cunosc cu certitudine și ar fi păcat să nu călătorească mai departe.

Muzicianul britanic a fost, probabil, cel mai frumos „extraterestru” care a călcat vreodată pe scena lumii, iar volumul semnat de Maria Hesse și Fran Ruiz (tradus din limba spaniolă de Ligia Keșișan) nu e o simplă biografie romanțată, așa cum se practică în ultima vreme, motiv pentru care am rețineri față de acest gen literar în anii modernității. E un șir de adevăruri despre un geniu care s-a reinventat până când realitatea n-a mai putut ține pasul cu el.

Asta nu înseamnă că povestea scrisă de Fran Ruiz cade în capcana datelor istorice. Autoarea a ales narațiunea la persoana întâi, un monolog interior imaginar, o reînviere simbolică și emoționantă care ne poartă prin mintea lui David Jones, băiatul cu ochi de culori diferite care a fost Major Tom, Ziggy Stardust, dar și Thin White Duke.

Capitolele au titluri pe cât de șocante, pe atât de fidele adevărului unei cariere senzaționale și al unei planete dure și neprietenoase: „Efectele secundare al cocainei” sau „Trage-mi un glonț în creier și o să ajungi pe prima pagină”.

Ilustrațiile Mariei Hesse, suprarealiste și aproape naive, par desprinse din însuși universul bogat și psihedelic al lui Bowie. Astfel, desenele „povestesc” despre transformările fizice ale artistului, despre lupta cu dependențele în Berlinul anilor ’70, despre prietenia sa cu alt muzician celebru, Iggy Pop, și despre acea revoltă și împotrivire elegantă și scânteietoare față de regulile artei în particular și ale societății, la modul general.

Cartea aceasta cu coperte roșii mi-a adus aminte de un lucru care, la început de an, nu are cum să strice nimănui: nu e greșit să devenim altcineva, câtă vreme aducem cu noi prospețime și inovație - la nivel personal, la nivel global sau oriunde între aceste două extreme.

Între aceste coperte roșii, David Bowie trăiește.

Vasco, mesager pe front (Evelyne Brisou-Pellen, Editura Booklet Fiction)

Arhiva foto

Războiul e întotdeauna un spațiu al deznădejdii, al mizeriei extreme, al eroismului și al absenței sale, al singurătății în mijlocul sutelor de trupuri din tranșee, dar și al prieteniilor care au trecut testul gloanțelor.

Cartea (ediție bilingvă, franceză-română, tradusă pentru cititorii de la noi de Diana Morărașu) reprezintă un adevărat exemplu înduioșător de legătură între om și animal.

Povestea din timpul Primului Război Mondial începe cu o arestare. Louis, un băiat de 16 ani, și câinele său, Vasco, sunt prinși făcând contrabandă. Într-o lume nemiloasă, singura șansă a lui Vasco de a scăpa cu viață acestei întâmplări ghinioniste este să fie „înrolat”.

Astfel, Louis și credinciosul lui tovarăș, Vasco, ajung în Serviciul francez pentru Câini de Război, în anul 1917. Paradoxul acestei situații crude - un copil și un cățel devin piese de bază într-un univers al morții, încercând să se salveze (pe sine și reciproc).

Povestea este o lecție de umanitate, care urmărește transformarea celor doi în personaje cu sens într-un război care nu e al lor - Vasco devine mesager nebănuit și neprețuit pentru combatanții francezi, iar Louis învață înainte de vreme ce înseamnă responsabilitățile unui om matur.

La un moment dat, cei doi se despart, aceasta fiind, de fapt, adevărata probă a relației dintre ei, proba loialității și a memoriei. Dar uneori tocmai amintirile dulci sunt cele care te poartă mai departe, ajutându-te să supraviețuiești, fie că ești un adolescent înspăimântat, fie că ești un câine-erou, și apoi te conduc spre reîntâlnire, pentru că lucruri bune se întâmplă chiar și în inima celor mai rele furtuni ale lumii.

Booklet Fiction selectează, de obicei, povești zguduitoare, prin care își educă publicul, un rol pozitiv și binevenit. Aici lecția este despre istoria secolului trecut, cu trimitere la orice război al prezentului - nedrepte toate, mai ales pentru căței și copii, dar și despre prietenie, bunătate, sacrificiu, devotament și iubire, valori ce nu se pierd dintr-o epocă la alta și nici de la un război la altul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: carti
ALTE ȘTIRI
Mai multe bancnote românești ies dintr-un portofel al cărui colț negru se vede pe o masă, iar deasupra banilor este un cupon de pensie
30 sept.
Data la care intră pensiile în octombrie 2026: calendarul plăților pe card și prin Poșta Română
Bărbat care apucă o pompă de combustibil la o benzinărie
30 sept.
Acciza la motorină, tăiată în continuare cu 25% în perioada 1–15 octombrie 2026
MONDEN
Conflict la MasterChef | sursa foto: PRO TV
30 sept.
Conflict la Masterchef: „Indiferent dacă sunt în capătul celălalt al cămării, scoate ghearele”
Vladimir Drăghia și Dumbo (Marius Alexandru) la „Desafio: Aventura” | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
30 sept.
Singurul cuvânt prin care Dumbo îl caracterizează pe Vladimir Drăghia: „Nu știa să calculeze. Despre ce vorbim?”
POLITIC
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Facebook Guvernul României
30 sept.
Bolojan revine și nu mai exclude o coaliție PNL - PSD: „Partidul a luat niște decizii, dar nu înseamnă că nu le poate schimba”. Ce spune de varianta Alexandru Nazare premier
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Facebook Guvernul României
30 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Sorin Grindeanu premier după consultările cu Nicușor Dan din 5 octombrie: „Dar nu merită România o astfel de situație”
Ultimele știri
30 sept.
Nicușor Dan spune că nu acceptă ca AUR să intre cu miniștri în viitorul Guvern: „Ar afecta relația cu partenerii noștri”. Cum a răspuns la întrebarea despre PSD
30 sept.
România a depus ultima cerere de plată PNRR, de 4,35 miliarde euro, anunță Dragoș Pîslaru
30 sept.
Răspunsul lui Tudor Chirilă și altor comentatori, după ce Nicușor Dan a scris despre un nou eșec: „Sǎ vǎ fie ruşine”
30 sept.
Șofer român oprit de polițiști pe o autostradă din Elveția. Descoperirea care a dus la confiscarea mașinii sale
TRENDING
ReportajExclusiv
30 sept.
Un porumbel de 15.000 de euro din Prahova a zburat cu 1.230 de metri pe minut, ca să se întoarcă acasă, din Bulgaria
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
30 sept.
Horoscop 1 octombrie 2026. Fecioarele ar fi bine să își măsoare cuvintele, să fie foarte atente la ceea ce fac și să-și tempereze orgoliul
30 sept.
Acoperământul Maicii Domnului - 1 octombrie. Ce tradiții se respectă de Pocroave și ce semnficație are această sărbătoare
A plătit 2 euro pe o statuetă la vechituri, iar după 40 de ani a vândut-o de 120.000 de ori mai scump. Sursă foto: Stockholms Auktionsverk.
30 sept.
Un bărbat a cumpărat o statuetă cu 1,84 de euro dintr-un târg de vechituri, iar după 40 de ani a vândut-o cu o sumă uriașă
Banii din Sănătate si din spitale, studiul cercetatorilor de la ASE
30 sept.
Cifrele secrete ale Sănătății: Cum s-au chinuit cercetătorii ASE să afle pe ce se duc banii din spitale, pentru că instituțiile statului nu vorbesc între ele
Soare, la comandă ce sunt lucșii și cum pot oglinzile orbitale să lumineze Pământul pe timpul nopții. Sursă foto: Captură video/ Youtube.
30 sept.
Ce sunt lucșii, oglinzile care vor lumina Pământul noaptea. O companie vrea să trimită 50.000 de sateliți în spațiu până în 2035
Patru mașini parcate
30 sept.
Un șofer și-a lăsat mașina în parcarea unui supermarket, în Croația. Ce a găsit a doua zi l-a lăsat fără cuvinte: „Toată stima pentru profesionalismul lor”
Numarul neasiguratilor in sistemul de asigurări de sanatate public a crescut
30 sept.
„Gaura neagră” din Sănătate: Numărul neasiguraților a crescut cu jumătate de milion. Peste 95% sunt tineri și apți de muncă
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Pensionarii din România primesc bilete de tren cu 50% reducere și pentru anul 2027. Sursă foto: Hepta.
30 sept.
Când primesc pensionarii biletele de tren cu 50% reducere pentru anul 2027 și ce se întâmplă cu cele din 2026 rămase nefolosite
cristian-stanciu, rotaru gheorghe fotografii facebook
Analiză
30 sept.
Doi influenți membri PSD își vor pierde mandatele la Iași: au început să „curgă” notificările ANI. „Voi ataca ordinul”
Cuplu care se bucură de toamnă
30 sept.
Cum va fi vremea în 1 octombrie 2026: brumă dimineața, dar temperaturile ating chiar și 26 de grade în unele zone
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat miercuri un nou regulament privind ridicarea maşinilor parcate neregulamentar
30 sept.
Mașinile parcate ilegal în București vor fi ridicate după reguli noi. Cât îi costă pe șoferi să-și recupereze mașina
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri