Porția de carte. Războaiele crude pe care le poartă oamenii / Căsnicia – între balene și naufragii

Jacaranda (Gael Faye, editura Trei)

Jacaranda este un copac cu flori violet – o magie estetică pentru ochii celor care au norocul s-o întâlnească, o vindecare pentru ochi și spirit. Volumul ce poartă numele unei minuni a naturii – scris cu sensibilitate și profunzime de Gael Faye și tradus în limba română de Lucia Vișinescu – are legătură cu frumusețea sufletelor omenești care vin să repare lumea după un dezastru creat tot de oameni.

Imaginând personaje și întâmplări, Faye spune povestea Rwandei, țară măcinată în anii 90 ai secolului trecut de un război fratricid, care a însemnat decimarea populației tutsi, în numele unor false diferențe între locuitorii aceluiași stat de pe continentul african.

Milan, un puști de 11 ani, care locuiește în Franța, are misiunea transgenerațională de a descoperi istoria adevărată a neamului din care se trage, odată cu venirea vărului său Claude – un copil timorat, traumatizat, sosit dintr-un spațiu nesigur și violent.

Cei doi devin inseparabili, dar într-o bună zi Claude dispare așa cum a apărut, parcă din senin, lăsându-l pe Milan cu o dublă întrebare: ce s-a întâmplat cu vărul său? Cum poate merge pe firul dramei prin care a trecut poporul rwandez?

Astfel Milan ajunge în Rwanda, unde-și găsește familia din îndepărtata Africă. Printre membrii acesteia este și mica Stella, care se refugiază de nenumărate ori în vârful unui copac de jacaranda. Cu toții încearcă să-și continue existența într-o țară sfâșiată de genocid și nedreptate, dar care pare că renaște cu fiecare zi care trece, între bine și rău, între normalitate și excese, între deznădejde și speranță.

Milan reușește, cu ajutorul Stellei, să dezvelească enigmele pentru care și-a schimbat întreaga viață. Descoperirile sale sunt dureroase, dar reprezintă punctul de început al unei reconstrucții și al unei reconcilieri absolut necesare. Căci umanitatea și pacea ajung să învingă, după lupte grele, chiar și în cele mai întunecate locuri și vremuri din istoria lumii: peste 650.000 de etnici tutsi au fost uciși în cele 100 de zile alege genocidului rwandez și peste 250.000 de femei au fost violate. 

Maurice și Maralyn (Sophie Elmhirst, editura Act și Politon)

„Ce altceva este o căsnicie, dacă nu doi oameni blocați pe o mică plută, care încearcă să supraviețuiască?” – cam aceasta este esența acestei cărți premiate și, oricât nu ne-ar plăcea să recunoaștem, relațiile trec uneori și prin acest punct al naufragiului iminent, din care ne străduim să scăpăm cât mai întregi.

Așa că puteți înlocui numele cele doi protagoniști, Maurice și Maralyn, cu oricare altele. Povestea stă în picioare. Sau, mai bine zis, se leagănă pe valurile aceleiași mări învolburate.

Dintre cei doi eroi ai volumului tradus de Alexandra Țabără, Maurice este cel „cuminte” și retras, iar Maralyn este aventuroasă și extravertită. Nu e deloc de mirare că ea este cea care îi propune partenerului ei de viață să-și vândă casa, să construiască o ambarcațiune și să lase în urma lor Londra. Planul e să dea ocol lumii și să ajungă în Noua Zeelandă, unde să-și mute cu totul viața.

Totul merge ca uns între cei doi, deși drumul e lung și greu. Maurice și Maralyn sunt genul de cuplu solid, care rezistă capriciilor naturii. Se cunosc atât de bine încât dificultățile unei călătorii lungi cât o viață nu reprezintă pentru ei o provocare prea mare.

Însă în inima Oceanului Pacific, Auralyn, barca lor, este lovită de o balenă – simbolul neprevăzutului suprem într-un univers al tuturor lucrurilor neprevăzute posibile – și cei doi soți se pomenesc plutind împreună în derivă pe ape nesfârșite și înspăimântătoare, în care niciunul dintre ei nu a mai navigat până atunci.

Întregul roman se transformă din acel punct într-o alegorie înduioșătoare, dar foarte puternică, a mariajului, cu bune și cu rele. Cum supraviețuiesc relațiile în clipele disperate? Cine duce greul într-o situație de criză? Nu cumva e mai ușor să dai vina pe celălalt și să te rupi de el pentru totdeauna, deși sunteți izolați cot la cot în mijlocul pustietății? Nu cumva e mai comod să rămâi alături de el, doar pentru că nu ai încotro?

Uneori, întâmplările existențiale neprevăzute rup podurile dintre oameni, așa cum o balenă uriașă spintecă o bărcuță în mijlocul oceanului. Alteori ele sunt cheia găsirii unor soluții pe care nici nu știam că le căutăm până când nu rămânem singuri, în furtună și în întuneric.   

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE