Porția de carte. Teatrul e o casă cu suflet / Iubirea nu are voie să se întâmple aici
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În fiecare săptămână, Libertatea vă prezintă o rubrică dedicată cititorilor, cu două apariții dintre cele mai noi și mai incitante ale editurilor din România.
Cuprins:
Teatrul de la malul mării (Joanna Quinn, Editura Humanitas Ficton)
Volumul acesta e un omagiu (al scriitoarei, dar și al traducătoarei Sânziana Dragoș) pentru cei a căror răbdare este dedicată cititului într-o lume a iuțelii impuse de device-urile mobile, cele care ne fac, de fapt, atât de imobili pe dinăuntru.
DA, cartea are peste 600 de pagini.
NU, nu știi când trece timpul din clipa în care îndeplinești magia de a o deschide.
Căci despre magie e vorba atunci când povestea are în plan central un teatru - locul unde se croiesc visele, unde supraviețuirea în vremuri complicate pare un lucru ce poate fi atins, unde arta încălzește sufletele și le repoziționează prin mijlocirea emoției. Volumul e compus din cadre profunde și fermecătoare - este o construcție amplă, cu atenție la detalii, cu frumusețe și urâțenie deopotrivă, cu o estetică specială obligatoriu de imaginat printre rânduri.
Cristabel a crescut cu răceala familiei, dar cu grija și dragostea servitorilor, într-un conac unde decorurile de teatru improvizate i-au ținut loc de lume a copilăriei, alimentându-i flama imaginației. Odată cu intrarea Angliei în război, Cristabel și sufletele ei apropiate, Digby și Flossie, încep să fugă din realitatea înspăimântătoare jucându-se de-a teatrul și transformându-se în soldați, spioni sau mesageri - cei trei își folosesc creativitatea și forța închipuirii pentru a clădi amintirile neprețuite ale copilăriei în mijlocul primejdiei și al nesiguranței.
Parcurgem astfel un roman al călătoriei unei maturizări în condiții cu totul speciale și ostile, în care arma principală a lui Cristabel este puterea imaginației. Ea trece prin perioadele vieții ei cu grația unei actrițe forțate să învețe rol după rol, care mai de care mai greu și mai ingrat, punând pasul în viața de adult cu conștiința faptului că, odinioară, în copilărie, a ridicat un teatru pe malul mării, din scheletul unei balene ce a eșuat pe nisip.
Dublând suflul devastator al conflictelor mondiale, al pierderilor iremediabile, al drumurilor despărțite forțat, balanța se echilibrează cu candoarea copilăriei, cu capacitatea teatrului de a imagina lumi paralele, sub ideea acestui joc serios care e războiul.
Te poți salva, până la urmă, cu teatru, libertate și prietenie. Atât cât e posibil.
Zone interzise (Louise Kennedy, Editura Storia Books)
Când spui Belfast, te gândești automat la un loc și la o perioadă care nu sunt deloc sinonime cu zâmbetul și veselia, ci, dimpotrivă, cu violența și scrâșnetul de dinți al unor încleștări care păreau, la un moment dat, fără speranța încheierii.
În cartea scrisă de Louise Kennedy și tradusă pentru cititorii români de Ionela Chirilă, eroina, pe nume Cushla, îl întâlnește pe Michael, un tip care intră, într-o seară oarecare de februarie, pe ușa cârciumii ținute de familia Cushlei.
Doar că, vedeți voi, Michael nu se potrivește deloc în fundalul catolic din care provine Cushla. Este protestant, este mai în vârstă decât ea și este însurat. În Belfast, până și iubirea - sau, de fapt, în primul rând iubirea - are profund valența violenței. Sau poate ciocnirea lor romantică reprezintă exact steagul alb de care are nevoie o lume învățată să existe doar în raport cu ură, bombe, explozii și moarte.
Cartea e o încercare de a contura o iubire și o viață normale într-un concurs de împrejurări ieșite din comun, de a calcula șansele relației celor doi într-un laborator în care sentimentele, sinceritatea, riscurile pe care uneori sunt dispuși să și le asume valorează mai mult decât primejdiile și capcanele aruncate la tot pasul: religia, războiul, istoria neconsolată, prezentul incendiar, la propriu și la figurat.
Irlanda de Nord a anilor ’70 este un spațiu ofertant pentru inimi frânte, pentru procese dureroase de luare a deciziilor, pentru renunțări și pierderi devastatoare, pentru complexitatea și zădărnicia unor legături între oameni ce ardeau, până să se consume cu adevărat, printre explicații, frământări, acuzații și judecăți exterioare și interioare.
Povestea dintre Cushla și Michael decupează o fotografie în mișcare dintr-o realitate cruntă și letală, dintr-o perioadă a istoriei trăite mai ieri, lăsând o concluzie directă și concretă: bucurați-vă de iubirile voastre de azi, bucurați-vă că nu le trăiți între explozii și arme!
