În cazul unui accident ușor, fără victime, ai două variante: fie închei o constatare amiabilă de accident, în cazul în care tu și celălalt șofer va puneți de acord asupra culpei, fie mergi la Biroul de Accidente Ușoare de pe raza căruia s-a produs accidentul. Dacă alegi a două variantă, trebuie să te înarmezi cu răbdare și să îți eliberezi câteva ore bune din program, pentru că vei aștepta destul de mult. Din nefericire, în marile orașe, așa cum este și Bucureștiul, se petrec zilnic zeci de accidente, iar în zilele cu trafic foarte intens (spre exemplu în preajma Sărbătorilor) sau în zilele ploioase ori cu ninsoare, numărul crește și la peste 200 de accidente pe zi.
După ce ai trecut de prima parte a formalităților, însemnând fie constatare amiabilă, fie constatare de la Brigada Rutieră, este timpul pentru programarea la service. Dacă te gândești că vei sta fără mașină pe tot parcursul reparației, avem o veste foarte bună pentru tine! Poți primi o mașină de schimb în caz de accident, dacă nu ai fost tu cel vinovat, fără să plătești vreo taxă. Este bine de știut că există o astfel de opțiune, care îți va face viața mult mai ușoară și care te va ajuta să nu depinzi de taxiuri, mijloace de transport în comun sau chiar și de prieteni pentru a ajunge oriunde îți dorești.
Procesul de obținere a unei mașini de schimb este simplu: tot ce trebuie să faci este să alegi o firmă specializată, care te va ajuta încă din prima clipă. În primul rând, depui o cerere pentru a primi mașina la schimb, apoi vei fi contactat pentru mai multe detalii și pentru transmiterea unor documente și în cel mai scurt timp ți se va aproba cererea. De obicei, durează foarte puțin până ți se confirmă solicitarea și primești mașina (până in două ore) și cea mai bună parte este că poți primi o mașină de schimb direct la tine acasă ori la service-ul auto unde îți vei lăsa propria mașină. Astfel, nu mai trebuie să îți faci griji pentru nimic și te vei bucură de o mașină de schimb imediat ce a ta a fost recepționată pentru reparații.
Dacă te întrebi cât timp poți păstra mașina de schimb, răspunsul este: pe toată durata reparației, chiar și dacă se prelungește termenul estimat inițial, fără să plătești vreo taxă. Plata pentru mașina de schimb este suportată de către firma de asigurări a șoferului vinovat, așa că nu trebuie să îți faci griji.
În plus, firma care îți va oferi mașina de schimb poate monitoriza procesul reparației autoturismului personal și te poate anunța in ce stadiu este, pentru ca tu să scapi de o grijă. Timpul liber este destul de restrâns astăzi, așa că orice mic ajutor este de folos.
În încheiere, sperăm să nu ai nevoie să folosești aceste informații, însă este bine de știut că există soluții care îți fac viața mai ușoară.