Andrei Voican – excepția care confirmă regula
Uneori, chiar și cu toată dragostea familiei și suportul celor din jur nu este simplu să devii un sportiv de performanță. Dar ce se întâmplă când dorința există, dar cadrul familial definit prin lipsuri la tot pasul și nevoi veșnic nesatisfăcute, întârzie și mai mult startul copiilor cu potențial? În toate colțurile țări există sute, poate chiar mii de copii care vor, dar viața le spune nu. Lucrul pe care cu toții îl au în comun este ambiția, iar ceea ce i-ar putea ajuta să-și depășească condiția și să-și urmeze visurile este bunăvoința cuiva de a-i crește campioni. LaProvinica rescrie istorii, iar povestea de astăzi este despre Andrei Voican – excepția care confirmă regula, a cărui experiență o puteți descoperi în filmul de mai jos.
Link video
Este ușor să treci cu mașina și nici măcar să nu observi sala de sport a localității Aninoasa, aflată undeva pe drumul național dintre Târgoviște și Valea Prahovei. Acolo, într-o clădire ce pare abandonată, se antrenează pentru țeluri mărețe, Andrei Voican, un tânăr jucător de tenis ce deține deja titlul de campion național, la categoria de șaisprezece ani.
Se spune că doar cei privilegiați, proveniți din familii înstărite și cu situații materiale pe măsura ambiției lor pot deveni campioni la tenis. Dar Andrei face notă discordantă și demonstrează că regulile există pentru a fi încălcate și legendele se nasc de fapt din excepții. Înainte să poată pronunța corect cuvântul, Andrei știa că vrea să fie campeon și nici neajunsurile sau distanța, ori lipsa unuia din părinți nu i-au stat în cale.
Mereu cu gândul la promisiunea făcută celui care a plecat din viața aceasta prea devreme și care ar fi trebuit să-i fie ei soț și lui Andrei tată, Adriana, mama tânărului sportiv ține piept provocărilor și depășește orice obstacole pentru a-și vedea băiatul campion. Un moment de cumpănă în existența celor doi, a avut loc în țara vecinilor noștri de peste Dunăre. Mergând la Sofia pentru un concurs, mama și fiul s-au trezit într-o dimineață nefastă observând cu stupoare că mașina le-a fost furată din parcarea hotelului în care înnoptaseră. Experiența a fost un dezastru, iar după clipele de groază Andrei nu a putut juca decât un meci, și acela cu gândul la pierderea suferită.
Acum însă, Andrei este unul din tinerii campioni în viața căruia LaProvincia a schimbat câteva capitole. Și chiar dacă nu poate ajuta suficient încât să suplinească pierderea unui părinte drag, măcar financiar, prin bursa de merit acordată în cadrul campaniei Creștem Campioni demonstreză și acum că-i este alături.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f7fd7782792d12fd53c6d20b15af1681.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a528f045569eb8328e99e89bb61df9fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6615a1ee13e3acfca649e89fed3c104c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_41541f4ae7134744d6554d3784e31828.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_91eefd48afc5a39782ea95b26fa810c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fb658d98a87c54d0bd263f45991d3b13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_87b0c48ed89b564ceca40bdd11821937.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_00b048ff9aa0b99223697c23a1dac085.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_788f00c8a5fb5288c63db02505e18945.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_591376d78109227c65d2034a6facc4a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5de453c83a088d224d579ce78616193c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_499d7f4b19f26d0bb50ddb6e3a74f3f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_0f1f1ca87784d8b4a24aa13d0c1197c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d6dc069aa64f6d90993d738add9ac973.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_00452bbbcc56a9bf0ecc2cfc4df61640.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_1e7eddc961f8e772c0b27db8cb7772af.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2019/08/poza-buna-cu-pui-2.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_93ebf2ba0f7b5bef2be279b3db5a0e33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_5370c2ebfe29edf13e03956955729306.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/aplicatie-frauda-bancara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/captura-de-cocaina--imagine-cu-caracter-ilustriv--foto-profimedia-e1778871445938.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_c0ca598c1a7b64ee66a766bb9ff91a8f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e03fa499c9951a264418948742f0a276.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/oana-roman-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/05/cabral-si-anfdreea-ibacka.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_58bb86d0d36b3fcb8090e0ed4020d78a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_bcf7104c51aa29e58c346e0f7dff15b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/traian-basescu-e1778875786922.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-a-anuntat-cu-ce-propuneri-va-merge-pnl-la-consultarile-cu-nicusor-dan-1-e1778848001424.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-16-mai-2026-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/prim-plan-al-unei-plati-cu-cardul--foto-hepta-e1778864834456.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/hantavirus-in-romania-caz-marinescu-isterie-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-zar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/barbat-vandut-pizza-balcon-oslo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-scartaie-pantofii-noi-pe-gresie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/punctele-de-suspensie-cum-si-cand-se-folosesc-si-cate-sunt-de-fapt.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-preferam-hainele-albe-vara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/lidl.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/eveniment-organizat-la-oradea-de-camera-de-comert-elvetia-romania-5.jpeg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/15-05-20265stirigeneralistethumb-scaled.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/hepta8006283-scaled-e1778856494361.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/un-an-cu-nicusor-dan-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/protest-aur-impotriva-legii-vexler--foto-dumitru-angelescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/inflatie--foto-ilustrativ-shutterstock2703096057-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/scaderea-economica-a-romaniei-shutterstock2745876887-copy-3.jpg)