Glumesc, lucrurile nu stau chiar în halul acesta de apocaliptic, însă, caz în care îți dorești un cont de Instagram nișat pe frumusețea florilor, ori ți-ai deschis de curând o florarie online și ai nevoie de fotografie de produs, este bine să știi câteva noțiuni mai ușoare sau mai grele, în funcție de gradul tău de erudiție în domeniul fotografiei.
Ceea ce trebuie să știm de la început, caz în care am deschis de curând o afacere, fie că vorbim despre o florarie online, sau de oricare altă afacere orientată către produs, este că imaginea va face mereu cât o mie de cuvinte. O fotografie reușită va atrage clienții spre site-ul tău și îți va transforma, într-un timp destul de scurt afacerea dintr-una obscură într-una de succes. Bineînțeles, acesta nu este singurul lucru care îți poate face vânzările să explodeze, însă categoric este unul dintre ele, iar astăzi vom vorbi strict despre acesta.
Ce echipamente foto folosim?
În cazul în care deja ți-ai deschis floraria online, iar singurul lucru pe care îl mai ai de facut este să îți fotografiezi aranjamentele florale, trebuie să ții cont de faptul că la un moment dat o să ai nevoie să-ți achiziționezi câteva scule foto profesionale. Daca nu iți dorești să faci asta, poți oricând să apelezi la serviciile unui fotograf profesionist și ai terminat povestea. Însă, eu ți-aș recomanda să înveți să faci tu asta și să îți achiziționezi propria trusă de echipamente foto, pentru că ce-i în mână, nu-i minciună, cum spune un vechi proverb românesc.
Dacă ai hotărât să te apuci de treabă, află că vei avea nevoie în primul rând de o cameră foto profesională de tipul DSLR ori mirrorless, de preferință Full Frame (notată ca FX), acesta din urmă însemnând că senzorul camerei va capta un unghi mai larg, lucru ce s-ar putea să-ți priască. Un al doilea pas este alegerea unui obiectiv. Sfatul meu este să-ți orientezi atenția către două obiective pe care să le ai in trusa ta.
Primul ar putea fi unul pentru portrete, și anume, 35 mm, 50 mm sau 85 mm, toate acestea trebuind să fie fixe (adică fără funcția de zoom). Un al doilea tip de obiectiv ce iți va trebui este cel macro (de preferat 60 mm, fix și el), pentru a putea fotografia detalii din floarea ta, asemenea unei stamine, unui accesoriu în miniatură aplicat pe buchetul de flori, etc.
Dacă ai achiziționat cele menționate mai sus, poți începe să te gândești la lumini, pentru că lumina este reprezentativă într-o fotografie, ba chiar elementul esențial. Astfel că poți cumpăra câteva flash-uri care să-ți lumineze atât din dreapta cât și din stânga buchetul de flori. Pentru ca ele să lucreze concomintent, este nevoie ca pe aparat să ai un trigger de flash pe sistem radio, care va ajuta flash-urile să se sincronizeze. Acestea vor fi montate pe stative, de care, ulterior vei agăța și câte o umbrelă de difuzie, pentru ca lumina flash-ului să fie împrăștiată în direcția spre care o vrei tu. Firește, poți oricând seta intensitatea luminii în funcție de cât de luminoasă îți dorești să fie fotografia.
Caz in care îți dorești ca fotografiile tale să devină artistice si nu realistice, te poti juca cu luminile, mutându-le prin încăpere și încercând să vezi cum va arăta fotografia în diferitele tale experimente. Până la urmă, nu există o regulă clară, gusturile făcând diferența.
Un alt accesoriu important este softbox-ul, practic o cutiuță realizată dintr-un material alb, care va oferi fotografiei fundalul alb, văzut în aproape toate pozele de produs, indiferent că fac parte dintr-un catalog de florarie online sau nu. Softbox-ul poate fi construit handmade, dacă ai idee cum arată unul și ai un pic de imaginație. Și haideți să fim serioși, daca te-ai priceput să concepi un buchet de flori absolut senzațional, cred că te pricepi și să-ți construiești singur un pătrat învelit in material textil alb.
Există, însă, și o variantă alternativă softbox-ului, si anume panoul foto de diferite culori, in funcție de cromatica buchetului de flori fotografiat. Ai grija ca mereu totul să se potrivească din punct de vedere coloristic, astfel încât imaginea să fie plăcută ochiului.
Aranjarea subiectului pentru fotografiere
Gândește-te la flori ca la un om care îți stă „ca la fotograf”. Așa cum îți fotografiezi subiectul uman cu foarte mare grijă, așa trebuie sa procedezi și cu florile. Ai putea zice că e mai ușor cu cele din urmă, întrucât ele nu se mișcă, nu protestează, nu se crispează, și asa e. Însă și florile trebuiesc aranjate, pentru ca totul să arate perfect. Ai grijă să cureți buchetul de frunzulițe sau petale uscate și să îndrepți eventualele rămurele care nu stau așa cum ar trebui. Simetria este mereu cheia în astfel de cazuri.
Cât despre unghiul de fotografiere, acesta este de indicat să fie de două feluri. Primul unghi acceptat este să așezi camera la un unghi perfect paralel cu buchetul de flori, pentru a-l evidenția cu tot cu codițe și flori. Al doilea și cel mai frumos este unghiul de deasupra, prin care evidențiezi frumusețea florilor din buchetul tău.