RADAr Cultural. Arta: maladia și leacul

Georgia OKeeffe picta florile frenetic, pe întreaga pânză. Cele din imaginea de mai jos – „Blue morning glories” – fac parte dintr-un întreg ciclu, în care le-a așezat în cele mai neașteptate ipostaze. Criticii (dar și soțul său, celebrul fotograf Alfred Stieglitz) au considerat florile sale ca pe un simbol al sexualității feminine. Le-a replicat cu autoironia neagră care o caracteriza: „Urăsc florile. Le pictez fiindcă sunt mai ieftine decât modelele și nu se mișcă”. Aceeași autoironie cu care – ea, care a scris tulburătoare scrisori de dragoste – mărturisea: „Înțelesesem că pot vorbi în culori și forme despre lucruri pentru care nu aveam cuvinte”.

Cu nonconformism și curaj a construit, ca orice mare artist, o realitate pe care ne-a propus-o cu generozitate, în care s-a refugiat ea însăși în fața încercărilor vieții. Asemenea mult mai tinerei Frida Kahlo, cu care a avut o „prietenie intensă” (sintagma biografilor este plină de tandră delicatețe), Georgia OKeeffe – vâslind prin boli fizice și furtuni psihologice – a ajuns la limanul artei care vindecă.

Florile sale sunt leacurile pe care le-a prescris unor generații de publicuri, surprinse, cum bine a intuit, de magia ascunsă sub petalele realității.

AUTOPORTRETUL ARTISTULUI ÎN IMERSIUNE ABISALĂ. Dacă florile Georgiei OKeeffe sunt, de fapt, autoportrete, cum le simt că sunt, Katsushika Hokusai, pictorul japonez al „lumii plutitoare”, n-a spus degeaba această poveste: a fost odată un împărat care i-a cerut unui maestru zen să îi deseneze un bambus. Maestrul a reflectat adânc și i-a promis: „Într-un an sau doi”. Împăratul s-a mâniat: „Sensei, ești și un artist talentat, credeam că o să mi-l desenezi chiar acum!”. Maestrul zen i-a explicat: „Ca să desenez un bambus, trebuie să fiu bambus. Altfel n-aș putea ințelege ce înseamnă un bambus. Mă voi retrage o vreme într-un crâng de bambuși…”. Împăratul a zâmbit și l-a asigurat că va aștepta. Timpul a trecut și, amintindu-și de desenul promis, împăratul a trimis ștafete să dea de maestru. L-au găsit legânându-se în vânt, aducând mai mult a bambus decât a om. Nici nu i-a observat. Împăratul nu știa cum să reacționeze, așa că l-a uitat. A mai trecut vremea și, într-o bună zi, maestrul zen a apărut. A cerut precipitat pensulă și vopsele. A terminat tabloul în câteva clipe. Împăratul l-a privit mut de uimire. Nu mai văzuse niciodată un bambus atât de viu, părând că își are rădăcinile în sufletul pictorului și se revarsă pe pânză.  A început să plângă…

TIKTALK. PAJIȘTEA. Tiktokeri celebrează an de an ziua de naștere a Georgiei OKeeffe, 15 noiembrie. Dar nu acesta este lucrul cel mai impresionat, ci că nu spun „astăzi ar fi fost”. Spun „astăzi este ziua ei”. Peste două luni va fi din nou. Împlinește 138 de ani, pe pajiștea ei cu flori.

 
 @arts.a.mans.name Celebrating the legend Georgia OKeeffe on her birthday! Known as the “Mother of American Modernism,” OKeeffe transformed art with her bold, abstracted flowers 🌸, vast desert landscapes 🏜️, and powerful use of color 🎨, capturing the spirit of the American Southwest. Her work continues to inspire, showing us the beauty in natures details and the strength in simplicity. #GeorgiaOKeeffe #todayinhistory #arthistory #inspirationalquotes #womenartists #ArtLegend #creatorsearchinsights ♬ Mad World (Piano Instrumental) - Piano Queen 
 
 

SOLEDAD. Gândindu-mă cum aș putea ca, intrând în rolul Georgiei OKeeffe, să o împărtășesc spectatorilor în câteva zeci de secunde, am pășit pe pajiștea vieții ei, ca maestrul zen în crângul de bambuși. Am adunat-o în ochi, fiindcă ea era, întâi de toate, privire. Singurul cuvânt care o poate cuprinde este de netradus: soledad. Îl desenează glasul Chavelei Vargas, care nu s-a întâlnit cu Georgia OKeeffe decât în inima Fridei Kahlo.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE