RADAr CULTURAL. Eternitatea – un viitor care cântă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Trecerea de la timp spre eternitate este, în viaţa aceasta, misiunea visului. Visul ne răpeşte din real şi ne proiectează în suprareal. Doar în vis timpul dispare şi veşnicia ne face semne, chiar dacă nu le putem descifra pe toate.
Dacă suprarealismul în artă e doar un pretext de a aşeza lucrurile în realismul lor, atunci Dali a fost un înaintemergător. „Elefanţii” lui au forţa şi răbdarea de a ne purta spre veşnicie, drumul lor însă nu e pe pământ, ci pe întortocheatele căi ale văzduhului. Picioarele lor de libelule sunt simbolul efemerului - timpul.
Pictând „Elefanţii” în 1948, devine de înţeles de ce, cu un an mai târziu, Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí Domenech, pe numele său de credincios catolic, i-a cerut o audienţă Papei Pius al XII-lea. Şi, depăşind orice realism, a primit-o. S-au apropiat pe puntea de cuvinte pe care le-o aşternuse Dumnezeu, când s-a adresat apostolului Toma: „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut”.
Credinţa în veşnicie este ceea ce îi leagă pe înalţii sacerdoţi ai Bisericii de marii sacerdoţi ai Artei. Nici unii, nici ceilalţi nu pot crede că omul este un produs de unică folosinţă. Nimeni nu poate crede că dragostea, care ne dă a doua aripă, care ne lipseşte, durează numai „până când moartea ne va despărţi”. Dacă timpul nu este o fărâmă a eternităţii şi după moarte nu mai există nimic, atunci viaţa este absurdul pictat în culori groteşti.
Timpul se priveşte mereu, nu fără cochetărie, în oglinda eternităţii. Trăim o fărâmă de eternitate aici, iar restul eternităţii - dincolo.
Şi, chiar dacă nu ştim mare lucru despre eternitate, decât că este un viitor care cântă, să ne păstrăm vie speranţa că un viitor care cântă nu poate fi redus la tăcere.
„PÂNĂ CÂND MOARTEA NE VA DESPĂRŢI”? Legământul acesta nu este despre dragoste. Pe doi oameni care se iubesc nu-i poate despărţi nici moartea, dar nici viaţa. Există o sculptură - mişcătoare în toate sensurile - aşezată în Marea Neagră, la Batumi, operă a artistei georgiene Tamara Kvesitadze, inspirată de o poveste mereu adevărată. Un tânăr artistocrat azer, musulman, se îndrăgosteşte de o prinţesă gruzină, creştină. În timpul terestru, dragostea lor nu se poate împlini, fiindcă Ali Han Şirvanshir e obligat să aleagă între datoria faţă de patrie şi Nino Kipiani.
La fel ca iubirea-simbol dintre Romeo şi Julieta, iubirea între Ali şi Nino se consfinţeşte în veşnicie. Reconstruiţi acum din discuri de oţel inoxidabil, îi putem contempla de pe ţărm. Răsuflarea mării apropie ceea ce lumea a despărţit, făcându-i să dispară unul în celălalt. Să devină unul…
TIKTALK. BEŢIA DRAGOSTEI. Putem lua cu noi TikTokul pe o insulă pustie şi nu ne plictisim. Găsim orice, plus poemele lui Hafez („Amintitorul”). Poetul persan care cântă beţia iubirii. „Inima este instrumentul cu o mie de corzi care poate fi acordat numai cu dragoste”… Am putea adăuga încă o mie de versuri ale lui Hafez – aleg unul singur la antologia TikTok: „Mi-aş dori să îţi pot dezvălui/ Când ești în singurătate sau în întuneric,/ Lumina Uimitoare/ A propriei tale fiinţe!”.
@poeticfarsi ??Persian poetry by Hafez. #persian #poetry #hafez #farsi #poem #iran #shiraz ♬ Delight - Kayhan Kalhor & Ali Akbar Moradi
PÂNĂ LA DUMNEZEU. Muzica nigerianului Gift Ugochi Christopher - pe numele său de artist Minister („Mesagerul”) GUC - se sprijină pe picioare de libelulă, ca elefanţii lui Dali. Cum altfel să atingi cerul cu mâna? Cum poţi ajunge altfel la urechea Celui de Sus?
Cântecul acesta face parte din primul album al lui Minister GUC, lansat la sfârşitul lui 2020. Impresionant până la Dumnezeu este felul în care inserează în versurile englezeşti cuvinte în hausa, limba lui maternă. Poţi adormi cu capul pe aceste cuvinte şi să auzi viitorul cum cântă.
