Recomandările culturale ale săptămânii. De la spectacolul care-l transformă pe Hamlet într-un adolescent rocker, la documentarul despre cum ne repară liniștea din păduri

Comentează

Din meniul săptămânii: un Hamlet contemporan, un proiect foto din care aflăm cum trăiesc circarii de azi, o carte din Moldova despre cum crește o fată în ciuda piedicilor și un documentar despre liniște și păduri.

Mirela Petre

Facem un exercițiu, ne antrenăm mușchiul empatiei și încercăm să vedem lumea și din perspectiva celuilalt.

TEATRU: Hamlet, Teatrul Odeon, R. Dragoș Galgoțiu

Hamlet Remix cu aceleași Moartea și Iubirea

Arhiva foto

La Teatrul Odeon se joacă un Hamlet jucat contemporan, în regia lui Dragoș Galgoțiu (a montat zeci de spectacole, poate-ați văzut Portretul lui Dorian Gray din 2004 în care Răzvan Mazilu e Gray). Începe pe scena mare, iar după două ore se mută, cu tot cu spectatori, în sala Studio de la subsol, pentru încă o oră. Cam acum ar fi momentul în care pufăim și dăm ochii peste cap, ori că vrea să fie Faust-ul lui Purcărete (cel de la Sibiu), ori că-i artificial că-i adus în zilele noastre, dar nu e chiar așa. Stați să vedeți.

Hamlet e un adolescent punkist (și neînțeles, desigur). Ascultă rockăreală, dar nu lasă niciodată o piesă până la capăt, că-i prea nehotărât și nu mai are răbdare. Lumea lui e tot Danemarca, cum a rămas de la Shakespeare, dar într-un timp ușor postapocaliptic - bucăți din scenografie (foarte bună, de Andrei Both), costume (iarăși la fix, de Lia Manțoc) și anumite imagini m-au dus cu gândul la A Clockwork Orange sau la Mad Max - , în care oamenii sunt tot oameni și iubesc, trădează, se tem de moarte, o iau razna și mor. Aici mi se pare că e miezul la ceea ce-a vrut să zică autorul. Păstrând esența textului lui Shakespeare și aducându-l într-o formă mai aproape de lumea noastră, ne amintește că toți murim, chiar dacă ne e frică de moarte și chiar dacă facem orice să scăpăm de ea.

Cea mai bună decizie a regizorului mi se pare aia de a-l pune pe Eduard Trifa în rolul lui Hamlet. Eduard e un actor de 24 de ani, din Arad, care-a studiat la Cluj-Napoca și joacă în Baia Mare. A fost la Gala Hop în 2016 și la selecția 10 pentru film de la TIFF 2017. E foarte charismatic și-are o forță chiar mișto. Niște profunzime i-ar mai fi trebuit. De asta mi-am dat seama când am coborât la subsol în a doua parte a spectacolului și actorii joacă printre spectatori; o mișcare riscantă, dar foarte bine c-a făcut-o, că așa moartea devine mai personală, nu un episod față de care poți rămâne distant și, deci, neatins. Eduard e de urmărit.

Spectacolul se joacă pe 28 martie de la 19:00; biletele sunt 20 sau 40 de lei și se găsesc pe bilete.teatrul-odeon.ro.

FOTOGRAFIE: Circus Love, Stephanie Gengotti, stephaniegengotti.com

Viața de circari

Arhiva foto

În lumea noastră tehnologizată, în care ne preocupă confidențialitatea datelor, etica modificării ADN-ului uman prin CRISPR sau cum să folosim inteligența artificială cât mai cu cap, circul pare anacronic, adică se potrivește fix ca nuca-n perete. Pare depășit, o rămășiță a unor vremuri de când eram altfel, unii ar zice, poate, mai primitivi, alții, mai conectați la esențe.

În Europa, încă mai există circ și, mai ales, circari. Familii întregi care fac un tip de circ ce seamănă mai degrabă a teatru călătoresc și locuiesc în rulote și duc o viață după un ritm cu totul diferit de al nostru. Par niște hipioți, sigur, dar spuneți-mi că nu-i invidiați măcar puțin.

Fotografa Stephanie Gengotti a umblat prin Europa după câteva astfel de familii, a locuit cu ele o vreme și a încercat să le înțeleagă. A ieșit seria foto Circus Love, pe care a preluat-o și National Geographic. Citiți toată povestea pe nationalgeographic.com sau mergeți și pe stephaniegengotti.com, site-ul fotografei, pentru mai multe poze.

CARTE: Grădina de sticlă, Tatiana Țîbuleac, Editura Cartier

Cum se crește o fată

Arhiva foto

Multă vreme am evitat-o pe Tatiana Țîbuleac, că prea vorbea toată lumea numai în termeni superlativi despre Vara în care mama a avut ochii verzi, primul ei roman, din 2016. Devin suspicioasă în astfel de situații, dar și curioasă. Așa că atunci când a fost nominalizată la Premiile Sofia Nădejde, la final de 2018, cu al doilea roman, Grădina de sticlă (publicat în 2018), m-am folosit de eveniment ca de-un pretext și i-am citit ambele romane. Cu primul nu m-am potrivit, prea grăbit și superficial (ca structură) pentru gusturile mele, dar cu al doilea, da.

Grădina de sticlă (23 de lei pe carturesti.ro) e mai echilibrat și mai așezat. Nici nu vrea să-ți ia ochii sau să-ți demonstreze ceva, precum celălalt, ci te ia-n considerare ca partener de dialog. Are ceva din inocența Aglajei Veteranyi și încă nu-mi dau seama dacă e naturală sau jucată; oricum, am crezut-o, deci, bravo ei.

E despre o orfană și femeia care o ia de crescut, pentru care fata e recunoscătoare, dar nu chiar, că principiile care o motivează pe femeie nu sunt tocmai cele mai nobile. Urmărește ea un câștig, nu e chiar un bun samaritean. Cu toate astea, măcar a încercat. Dacă altfel nu știa, e la fel de vinovată? Mai e și despre părinți și cum ne influențează ei chiar (sau mai ales) și în lipsă. Despre micile și marile violențe cu care cresc fetele. Despre viața la bloc și cum a trecut ea de la deschiderea aia totală (mai țineți minte când copiii erau lăsați la vecin acasă până veneau părinții de la serviciu?) la izolare (acum abia dacă ne mai salutăm), că așa s-au schimbat și vremurile. Și mai e și despre identitate și supunere, în special relația moldovenilor cu ele, la care noi, românii, nu prea ne gândim.

DOCUMENTAR: In Pursuit of Silence, vimeo.com

Liniștea ca tratament

Arhiva foto

Liniștea ne face bine: simțurile ne merg mai bine (funcționează pe același principiu ca mușchii antrenați) și, deci, percepem lumea din jur mai intens, căpătăm și păstrăm un echilibru, devenim mai conștienți de noi și de lume.

Nu e vorba de liniște absolută, ci de o liniște cu sunete naturale. Mulți spun că suntem predispuși genetic să preferăm liniștea naturii, că încă avem în noi latura animală a strămoșilor noștri. În contextul ăsta, poluarea fonică la care ne expunem zilnic în orașe, cu acea cacofonie de sunete artificiale prea puternice, ne face creierele să stea într-o constantă stare de alertă, ceea ce ne face rău.

Ne construim orașele, clădirile, mașinile, electrocasnicele, sărbătorile, fără să ținem cont de oameni și de confortul lor. Dar există și soluții. Cum ar fi băile de pădure, o formă de terapie practicată în Japonia, cu sprijinul unui minister, prin care se întăresc sistemele imunitare și se scapă de multe boli.

Toate astea-s doar un aperitiv din frumusețea de documentar In Pursuit of Silence. E pe vimeo.com/ondemand, se închiriază cu 7 dolari. L-am văzut prima oară la Pelicam, festival cu documentare despre oameni și mediu, care se ține în fiecare an în Tulcea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Zăpadă văzută de Copernicus
17:05
Cum arată zăpada pe munții României, văzută din spațiu. Fotografie spectaculoasă făcută de Copernicus
Descoperiri arheologice Alba
Analiză
17:00
Orașul roman cu mii de locuitori își dezvăluie comorile la Alba Iulia. Moneda emisă de împăratul uzurpator care a domnit două luni: „Foarte rar găsești așa ceva”
MONDEN
Mirela Retegan și Maya, fiica ei
17:04
Cine este fostul soț al Mirelei Retegan. Cornel Sorian, tatăl Mayei, a rămas în viața fondatoarei Gașca Zurli
Mirela Vaida si copiii
16:34
Copiii Mirelei Vaida au spălat mașini pe stradă: „Să facă un ban cinstit”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
17:40
Chef Richard Abou Zaki a împlinit 30 de ani. Petrecere de lux în Italia alături de colegii de la „Chefi la cuțite”
17:32
Protest masiv la București: peste 70 de ONG-uri de protecție a animalelor ies în stradă să apere drepturile animalelor fără stăpân și sălbatice
17:28
Fructul cu care România hrănește întreaga Europă. Producem aproape 60.000 de tone, deși e un an mai slab decât 2025
17:12
Transformarea neașteptată a Adrianei Lima. Silueta modelului a stârnit numeroase comentarii
TRENDING
08:21
Emil Boc spune că muncitorii non-UE devin o problemă în Cluj-Napoca: „Sunt bineveniți, dar cu un test de bază”
3 oct.
O lună octombrie mai caldă decât de obicei ar putea prevesti o iarnă grea pentru Europa: ce arată prognozele meteorologilor
07:00
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Horoscop
17:00
Horoscop săptămânal 5 – 11 octombrie 2026. Luna Nouă aduce schimbări în relații și noi începuturi
O chelneriță îmbrăcată în costum tradițional bavarez, ținând și transportând mai multe halbe de bere într-un cort de la Oktoberfest din München, Germania
16:53
Povestea din spatele Oktoberfest. Cum a transformat o nuntă regală din 1810 Munchenul în capitala mondială a berii
Dormitorul ar trebui să fie oaza ta de liniște, dar de multe ori devine un depozit pentru lucruri care nu-și mai găsesc locul în alte camere.
15:53
Cele 6 lucruri pe care ar trebui să le scoți din dormitor dacă vrei să ai un somn mai odihnitor
O femeie îmbrăcată într-o rochie gri care arată spre o casă modulară prefabricată, de culoare deschisă, amplasată într-un spațiu exterior deschis.
13:55
Au cumpărat o casă din containere maritime cu 24.000 de euro și au prezentat-o cum arată șase luni mai târziu: „Am economisit zeci de mii de euro”
Medalie cu profilul lui Alfred Nobel pe o carte deschisă
13:00
Cine a fost Alfred Nobel. Povestea din spatele Premiilor Nobel
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
Spitalul de Pneumoftiziologie din Braşov -  Pavilionul Mârzescu. Foto: Google Maps
16:59
Incendiu la Spitalul de Pneumoftiziologie din Braşov - Pavilionul Mârzescu. O pacientă a fost găsită carbonizată, anunță Ministerul Sănătății
Extinderea Magistralei 3 de metrou către Chiajna a trecut de o nouă etapă administrativă esențială, după ce Consiliul General al Municipiului București a aprobat recent protocolul actualizat al proiectului.
16:53
Metroul M3 se extinde spre Chiajna. Unde vor fi amplasate cele două stații noi și care este traseul propus
Baile Felix
15:47
O româncă face afaceri de 5.000.000 de euro cu apa termală din Băile Felix: creștere de 23 de ori în cinci ani
Mulțime de oameni care merge pe stradă, în București. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
13:35
Record de emigrări în 2025: peste 5,1 milioane de români muncesc în țări din Europa. Topul statelor cu cele mai mari comunități
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale