Deşi nu există produse miraculoase care să îţi ridice sânii, totuşi, anumite remedii te pot ajuta. Iată câteva trucuri.

  1. Hidratează bine pielea. Frumuseţea bustului depinde şi de calitatea pielii care îi susţine. Dacă vrei să ai o piele tonifiată, protejează-ţi sânii de soare, hidratează-i în mod frecvent, evită băile prea fierbinţi (afectează circulaţia) şi termină duşul zilnic printr-un jet de aer rece în zona bustului.
  2. Masaj cu macerate de plante. Iată cum procedezi. Pune pe o bucată de tifon 10 g cimbru, 10 g geranium, 10 g rozmarin şi o jumătate de lămâie tăiată în bucăţi. Pune tifonul într-un săculeţ şi apoi într-un recipient. Varsă peste el 300 ml ulei de măsline extravirgin. Închide-l ermetic. Lasă totul la macerat 10 zile. A 11-a zi maceratul poate fi folosit. Ţine-l în frigider şi masează-te cu el astfel: aplică-l pe sâni, apoi, prin mişcări circulare, masează-te uşor, pornind de jos în sus, până la mamelon, apoi urcă până la gât. Masajul se face cu mâna stângă la sânul drept şi invers. Pune-ţi un tricou vechi şi stai cu maceratul pe piele peste noapte.
  3. Masaj cu ulei. Amestecă conţinutul unei ceşcuţe cu un gălbenuş şi cu sucul de la o lămâie. Pune preparatul pe sâni, apoi, prin mişcări circulare, masează-i. Lasă preparatul să acţioneze cel puţin 15 minute.
  4. Ulei de părăluţe. Uleiul vegetal de părăluţe este un bun tonifiant pentru sâni. Masează-ţi în fiecare dimineaţă sânii cu acest ulei şi vor deveni mai fermi. Masajul se combină cu exerciţiile pentru sâni.
  5. Apă rece. Duşează-ţi bustul cu apă rece în fiecare dimineaţă şi seară, la sfârşitul băii. Chiar dacă apa rece are efect de tonifiere un timp, dacă sânii au tendinţa de a se lăsa, nu e suficientă. Dar, practicarea unor exerciţii în mod regulat, poate încetini lăsarea lor.
  6. Exerciţii pentru bust:

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

– Stai în picioare, cu braţele înainte la nivelul umerilor şi palmele spre tavan. Flexează-le spre faţă de la nivelul coatelor de 10 ori. După o scurtă pauză, repetă. Fă exerciţiul de 3 ori.

– Stai cu palmele în poziţie de rugăciune şi apoi împinge-le una către cealaltă, cu toată puterea. Fă zece presiuni, pauză şi repetă.

  1. Ridică-ţi sânii cu un sutien push-up. Chiar dacă efectul nu este de durată oferă o imagine plăcută când ai o rochie mai decoltată.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Pe cine susține Gigi Becali în turul 2: Elena Lasconi sau Călin Georgescu?
FANATIK.RO
Pe cine susține Gigi Becali în turul 2: Elena Lasconi sau Călin Georgescu?
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI