De ce mașinile au fost trase de cai, cu motorul oprit, timp de 25 de ani într-o regiune din Elveția. Legea bizară care i-a încurcat pe șoferi

Un șofer care mergea din Austria în Italia a fost oprit la graniță

Una dintre poveștile păstrate din acea perioadă este cea a unui automobilist care călătorea din Austria spre Italia și alesese Valea Engadin pentru că era traseul cel mai rapid. Ajuns la punctul de frontieră din Martina, șoferul a aflat că automobilele nu aveau voie să circule nicăieri în cantonul Graubunden. Pentru a-și putea continua drumul, a fost nevoit să oprească motorul și să lase mașina trasă de doi cai.

Nu era singurul care trecea printr-o asemenea situație. Fotografii rămase din acea perioadă arată automobile trase de cai prin satele cantonului. Una dintre puținele imagini cunoscute a fost realizată în 1909, în localitatea Scuol Tarasp. Scena a fost descrisă mai târziu și de medicul Rudolf Campell, care și-a amintit că văzuse, în satul Celerina, un automobil tras de cai la începutul secolului XX.

Primul proprietar de mașină din Graubünden a renunțat rapid la ea

Primul automobil fusese prezentat în Elveția în 1896, la Expoziția Națională de la Geneva. În acea perioadă, condusul era o aventură riscantă. Mașinile se stricau frecvent, iar drumurile nu fuseseră construite pentru vehicule motorizate. Primul automobil din Graubunden i-a aparținut lui Gaudenz Issler, membru al parlamentului cantonal și locuitor al orașului Davos.

El și-a cumpărat mașina în 1897, dar a cerut să aibă dreptul de a o returna dacă nu era mulțumit. Nu a trecut mult până când a trimis automobilul înapoi, după ce a ajuns la concluzia că drumurile din Davos nu erau potrivite pentru asemenea vehicule.

Mașinile erau numite „monștri” în presa locală

Pe 24 august 1900, în Graubunden au fost interzise automobilele pe toate drumurile publice după mai multe plângeri ale localnicilor. Presa vremii descria vehiculele motorizate drept niște „monștri” care îi puneau în pericol pe ceilalți participanți la trafic prin „viteză, zgomot și miros”.

Interdicția a fost criticată de o parte a populației, iar autoritățile au început să acorde anumite excepții. Fiecare caz trebuia însă aprobat separat de guvernul cantonului. În 1906, parlamentul local a încercat să adopte o lege care ar fi permis accesul automobilelor pe unele drumuri, dar proiectul a fost contestat, iar locuitorii au fost chemați la referendum. La votul din 13 octombrie 1907, populația a confirmat categoric interdicția totală. Autoritățile au fost astfel obligate să continue sistemul derogărilor acordate individual.

Au fost organizate nouă voturi cantonale

Disputa privind automobilele a continuat timp de un sfert de secol. În cei 25 de ani au fost organizate nu mai puțin de nouă voturi locale legate de interdicție, la care s-a adăugat și un vot federal privind articolul constituțional referitor la traficul auto. Subiectul a împărțit profund populația. Susținătorii automobilului vorbeau despre izolarea unei regiuni rămase în urmă, în timp ce adversarii se temeau că mașinile vor schimba definitiv viața din satele alpine.

Unii critici comparau interdicția cu închiderea frontierelor din Evul Mediu. Alții acuzau cantonul de pasivitate și de refuzul oricărei modernizări.

Stațiunile turistice se temeau că mașinile vor alunga vizitatorii

La început, numeroase stațiuni turistice susțineau interdicția. Administratorii lor considerau că oamenii veniți din Hamburg, Berlin sau Londra căutau liniște și aer curat, nu zgomotul orașelor, mașini care treceau în viteză, praf și miros de combustibil. Printre turiștii care preferau călătoriile cu trăsura se număra și fizicianul Wilhelm Conrad Rontgen, descoperitorul razelor X.

Röntgen și soția sa și-au petrecut în mod regulat vacanțele în Pontresina între 1893 și 1913. Savantul era preocupat de reacția cailor la automobile și întreba dacă animalele mai puteau circula în siguranță pe drumurile pe care apăruseră vehiculele motorizate.

Deși linia feroviară Albula fusese deschisă în 1903, cei doi preferau trăsura. Pentru Rontgen, o călătorie cu trăsura prin Alpi era și un mod de a admira peisajul. O asemenea variantă nu era însă accesibilă tuturor. Oamenii obișnuiți care nu-și permiteau o trăsură erau nevoiți să parcurgă pe jos unele dintre drumurile lungi ale cantonului.

Localnicii plăteau pentru drumurile distruse de turiștii bogați

Opoziția față de automobile nu era provocată doar de teamă sau conservatorism. Graubunden este cantonul cu cea mai mare suprafață din Elveția, dar avea o densitate mică a populației. Comunitățile locale erau responsabile pentru întreținerea unei rețele foarte întinse de drumuri. În multe cazuri, drumurile și potecile aparțineau comunităților și erau construite și reparate prin munca localnicilor, fără plată.

Primele automobile erau deținute în special de turiști bogați, veniți din zonele de câmpie sau din afara Elveției. Localnicii se întrebau de ce trebuiau să suporte costurile provocate de vehiculele acestora. Drumurile fuseseră construite pentru trăsuri și erau acoperite cu piatră spartă, pietriș și nisip. Nu erau asfaltate, iar mașinile care circulau cu viteză ridicau nori de praf și deteriorau suprafața. În plus, în primii ani ai automobilului se producea un număr foarte mare de accidente mortale, raportat la numărul redus de vehicule existente.

Primul Război Mondial a schimbat atitudinea localnicilor

Părerea oamenilor a început să se schimbe în timpul Primului Război Mondial. Caii au devenit mai greu de găsit, iar transportul motorizat a început să fie văzut ca o necesitate, nu doar ca un capriciu al turiștilor bogați. Un rol important l-au avut și autobuzele poștale. Prima rută poștală din Graubunden a fost deschisă în 1919, între Reichenau și Flims.

Noul mijloc de transport a redus durata călătoriei cu două ore și 50 de minute. Pentru locuitorii satelor montane, avantajele automobilului deveniseră imposibil de ignorat. Treptat, și stațiunile turistice au început să se teamă că vor pierde vizitatori dacă interdicția rămânea în vigoare, în timp ce alte regiuni permiteau accesul cu mașina.

Și alte regiuni din Elveția au interzis automobilele

Graubunden nu a fost singurul canton care a privit cu neîncredere apariția mașinilor. Cantonul Uri a interzis în 1901 circulația vehiculelor pe drumurile sale alpine. Pasul Gotthard a fost deschis automobilelor abia în 1906 și, la început, numai pentru câteva ore pe zi. Restricția de pe Gotthard a fost ridicată complet în 1917. Alte cantoane au păstrat pentru o perioadă interdicții de circulație duminica.

Existau însă diferențe mari între regiunile Elveției. În vestul țării, în special la Geneva, automobilele au fost acceptate mai repede decât în cantoanele vorbitoare de germană. Unul dintre motive era apropierea de Franța, unde transportul motorizat se răspândise mai rapid.

Mașinile au primit în cele din urmă dreptul de a circula liber în Graubunden pe 21 iunie 1925. Interdicția care transformase automobilele în vehicule trase de cai a fost ridicată definitiv după 25 de ani de dezbateri, voturi și excepții acordate de autorități. Chiar dacă statul federal primise încă din 1921 competența de a reglementa traficul motorizat, diferențele dintre cantoane au continuat. Elveția a adoptat o lege federală pentru circulația automobilelor și bicicletelor abia în 1932.