”Ionuţ are 7 ani şi este un înger de copil. Îi place fotbalul în aceeaşi măsură în care îi place să “proiecteze” case cu ajutorul cuburilor sau folosind culorile, pe hârtie. Anul trecut a păşit în clasa întâi şi a fost tare bucuros să fie boboc. Din păcate însă, într-o dimineaţă de noiembrie, am ajuns cu el la spital din cauza unei hemoragii nazale care nu se mai o p r e a . Acolo i s-au făcut analize şi a fost consultat, dar, pentru că hemoragia nu se oprea, am fost trimişi cu o ambulanţă la Spitalul Fundeni din Bucureşti. Acolo am primit un diagnostic care a căzut ca un trăsnet peste noi: aplazie medulară idiopatică, o boală rară şi foarte gravă. În acest moment, Ionuţ este t r a t a t p e n t r u f o r m a medie a aplaziei. Dacă tratamentul nu va da rezultatele scontate, există opţiunea transplantului cu măduvă. Purtăm corespondenţă cu Spitalul Hadassah din Israel şi cu un altul din Italia. Din păcate, pentru această intervenţie e nevoie de foarte mulţi bani, de care nu avem cum să facem rost într-un timp scurt. De aceea, vă implor, ajutaţi-mă să-mi salvez copilul! Ajutaţi-l pe Ionuţ să învingă boala necruţătoare care l-a cuprins în ghearele ei. Vă rog, orice bănuţ contează enorm pentru noi”.
Daniela Gorenciuc, Călăraşi

Unde se pot face donaţii

Pentru cei ce doresc să îl ajute pe Ionuţ au fost deschise la BANCA TRANSILVANIA, Sucursala Obor, Bucureşti, pe numele Daniela Elena Gorenciuc, mama lui Ionuţ Florinel, următoarele conturi: EUR: RO21BTRLEURCRT0082615801 RON: RO37BTRL04401201826158XX.
Cititorii care vor să afle mai multe informaţii despre cazurile prezentate pot suna la tel.: 021.203.08.50
Libertatea nu îşi asumă responsabilitatea pentru conținutul scrisorilor primite de la cititori

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.