„Diabetul poate fi asimptomatic în primele faze sau pot apărea anumite simptome, precum foame extremă, sete exagerată, urinări frecvente, infecţii urinare frecvente sau răni care nu se vindecă, nu se cicatrizează, oboseală exagerată sau slăbire, scăderea în greutate nedorită”, spune medicul.

Toate acestea pot atrage un semnal de alarmă care necesită investigaţii suplimentare.

„În cazul în care copilul nu este supraponderal, obez, suspicionăm un diabet zaharat de tip 1, care este tipic copilului. Dar dacă copilul este cu suprapondere, obezitate, indiferent că are sau nu simptome, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să modificăm stilul de viaţă al copilului şi să intervenim într-un mod activ”, a explicat Georgiana Bernea-David, marţi seară, la Medika Tv.

Ea a atras atenţia asupra faptului că un copil cu obezitate devine un adult cu obezitate şi bolnav.

Medicul a adăugat că prevenţia diabetului ”ar trebui făcută încă din perioada de preconcepţie” şi trebuie continuată în perioada copilăriei.

„Sfatul meu este ca orice copil cu obezitate să intre într-un program de slăbire. Să facem un program de slăbire, evident, personalizat copilului. Nu putem să-i lăsăm această povară, să ducă ani de zile pe urmă, pentru că îi afectează categoric şi calitatea vieţii. Primul pas pe care trebuie să-l facă părintele este să modifice stilul de viaţă al întregii familii. De aceea pledez foarte mult pentru educaţia gravidelor, pentru că gravida în perioada de sarcină este foarte receptivă la informaţii şi atunci, când faci educaţie în sarcină, pacienta schimbă obiceiurile alimentare şi când vine bebeluşul. Deci, primul pas în cazul unui copil cu obezitate este program de viaţă sănătos, mişcare, alimentaţie sănătoasă”, a adăugat medicul.

Mircea Cărtărescu nu a fost primit în Academia Română pentru un singur vot. Ana Blandiana, revoltată: „Încă o pată pe obrazul Academiei”
Recomandări
Mircea Cărtărescu nu a fost primit în Academia Română pentru un singur vot. Ana Blandiana, revoltată: „Încă o pată pe obrazul Academiei”

Georgiana Bernea-David a prezentat statistici îngrijorătoare cu privire la incidenţa bolilor metabolice atât în rândul adulţilor, cât şi al copiilor.

„Raportările naţionale arată că unu din zece români suferă de diabet, trei din zece au pre-diabet, 40% din populaţia României are obezitate, ne apropiem extraordinar de mult de procentul de obezitate din Statele Unite ale Americii, iar un sfert din copiii români suferă de obezitate. Am atins nivele care erau estimate a fi atinse peste 20 de ani. Şi în contextul deficitului de medici-diabetologi, evident că nu putem gestiona această situaţie cum trebuie”, a susţinut ea.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Noi nu aveam banii la comun. Aveam până și două frigidere diferite. Dacă mergeam la cumpărături, ne puneam separatorul între”. Ți se face pielea de găină dacă auzi ce i-a mărturisit Alina Sorescu lui Cătălin Măruță, despre mariajul ei cu Alexandru Ciucu. De ce nu a putut divorța mai devreme
Unica.ro

Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Fiica Danei Nălbaru și a lui Dragoș Bucur a împlinit 18 ani și e ireal de frumoasă! Uite cum a pozat Sofia la vârsta majoratului: rochie neagră, mulată, elegantă, cu spatele gol, părul lung, de Cosânzeană
Libertateapentrufemei.ro
Fiica Danei Nălbaru și a lui Dragoș Bucur a împlinit 18 ani și e ireal de frumoasă! Uite cum a pozat Sofia la vârsta majoratului: rochie neagră, mulată, elegantă, cu spatele gol, părul lung, de Cosânzeană
Cine dă ora exactă în politica românească: „Acum chiar putem vorbi de o mare resetare”
Adevarul.ro
Cine dă ora exactă în politica românească: „Acum chiar putem vorbi de o mare resetare”
Alexia Eram, confesiuni despre planurile ei de viitor. Ce și-a propus creatoarea de conținut: "Întotdeauna am vrut să fac ceva creativ"
Elle.ro
Alexia Eram, confesiuni despre planurile ei de viitor. Ce și-a propus creatoarea de conținut: "Întotdeauna am vrut să fac ceva creativ"
Delia a împlinit 43 de ani și a dat cea mai tare petrecere! Artista a organizat un concert aniversar, la care au participat o mulțime de vedete. Imaginile spun tot! Woow, ce s-a întâmplat pe scenă / FOTO

O mamă și-a executat 3 din cele 4 fetițe, apoi a sunat la poliție ca să spună că și pe ea o vor găsi moartă: "Nu știi niciodată prin ce trece cineva"
Observatornews.ro
O mamă și-a executat 3 din cele 4 fetițe, apoi a sunat la poliție ca să spună că și pe ea o vor găsi moartă: "Nu știi niciodată prin ce trece cineva"
Horoscop 13 februarie 2025. Peștii au parte de o zi care îi scoate din ale lor, în moduri mai puțin plăcute sau îi surprinde cu momente frumoase
HOROSCOP
Horoscop 13 februarie 2025. Peștii au parte de o zi care îi scoate din ale lor, în moduri mai puțin plăcute sau îi surprinde cu momente frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI