Cele mai noi studii arată că zahărul, mai exact fructoza, ar fi responsabil pentru leziuni permanente ale creierului. Aceasta se găsește în fructe și legume, dar mai ales în sucuri și dulciuri, iar consumul frecvent al acestora ar putea cauza boli grave precum diabet, afecțiuni ale inimii, Alzheimer sau ADHD.

Pentru a afla aceste detalii, oamenii de știință au hrănit cobaii timp de șase săptămâni cu apă cu fructoză, într-o cantitate care ar echivala la oameni cu un litru de băuturi dulci pe zi. Când șobolanii de laborator au fost apoi puși să parcurcă un labirint, cercetătorii și-au dat seama că memoria lor a fost grav afectată, în comparație cu alți cobai, care au băut doar apă.

Vestea bună este încă că acizii grași Omega 3 de tip docosahexaenoic, care se găsesc mai ales în somon, dar și în oleaginoase și unele legume, au avut un efect de antidot pentru răul făcut de dulciuri, ba chiar a refăcut toate genele afectate.