La aniversarea de 60 de ani de căsătorie a bunicilor mei nu m-am putut abţine să nu-i întreb cum au rezistat atât de mult timp împreună. Ceea ce mi-au spus nu m-a convins, mai ales că le cunoşteam povestea şi ştiam că multă vreme cei doi au locuit separat din cauza locului de muncă al bunicului. Aşa că, din punctul meu de vedere, nu prea a existat o povestioară romantică şi emoţionantă care să mă facă să oftez.
Asta până în momentul în care, unul dintre ei a părăsit lumea aceasta. Suferinţa celui care a rămas m-a făcut să-mi pun o gramadă de semne de întrebare. Abia atunci mi-am dat seama cât de mult se iubeau, şi cât de importanţi erau unul pentru altul. Câteva zile după aceea am stat şi m-am gândit dacă eu voi ajunge vreodată să trăiesc o astfel de poveste şi, mai ales, dacă cel alături de care voi păşi spre altar va fi cu bune şi cu rele lângă mine pentru toată viaţa.
Aşa că, atunci când în sedinţa de redacţie s-a hotărât ca un astfel de subiect ar fi perfect, am fost mai mult decât încântată să descopăr poveştile de dragoste ale unor cupluri care au în spate mai mult de jumătate de veac de trai în doi.
„La bine şi la greu, pâna când moartea ne va despărţi”!
Ningea foarte tare în ziua în care am stabilit cu doua cupluri de bucureşteni, care-şi împart de mai bine de 50 de ani viaţa în doi, să ne întâlnim pentru a-mi împărtăşi reţeta căsătoriei perfecte. I-am vizitat la casele lor, având în vedere vremea de afară şi vârsta cuplurilor pe care, niciunul nu şi-o arăta.
Prima vizită: casa familiei Cucu
Traian şi Elena Cucu s-au arătăt extrem de încântaţi de propunerea mea de a vorbi despre relaţia lor. Povestea lor este simplă, spun ei, mai ales pentru generaţia lor. O matuşă le-a făcut cunoştinţă şi, după doar trei săptămâni, s-au căsătorit. S-au plăcut din prima şi au simţit că pot forma un întreg. Iar dacă asta înseamnă dragoste la prima vedere, atunci da, ei au trăit-o. Nu erau nici prea tineri (Traian, 26 de ani şi Elena, 23 de ani), nici prea bătrâni.
Erau numai potriviţi pentru a face pasul cel mare. Până aici, nimic deosebit faţă de alte cupluri. Şi totuşi, ce au făcut ei ca să poată ajunge până în prezent tot împreună? „Am pornit amândoi la drum cu ideea că suntem o familie şi că aşa o să rămânem până la sfârşitul vieţii. Şi dacă nu mă simţeam pregătit să încep o astfel de etapă nu cred că mă însuram”, mărturiseşte Traian. Relaţia lor a fost una liniştită, după cum reiese din poveştile celor doi.
De bani nu au dus lipsă, au facut excursii atât în ţară, cât şi în străinătate, au ieşit cu prietenii, într-un cuvânt s-au distrat, însă întotdeauna împreună. Din păcate, Dumnezeu nu le-a dăruit şi un copil. Însă, nu regretă. Aşa a fost să fie. Important e că s-au înţeles tot timpul şi că au reuşit ceea ce azi pare aproape imposibil pentru multe cupluri: să rămână împreună. Încercări au existat şi în cazul lor, mai ales că Traian a lucrat toata viaţa numai înconjurat de femei. Însă, spune el, a ştiut întotdeauna că are acasă o soţie care îl iubeşte şi care se gândeşte la el şi care, nu ar merita pentru nimic în lume să treacă printr-o astfel de experienţă.
Sunt amândoi „oameni de familie” şi au ştiut că numai împreuna pot trece peste toate greutăţile vieţii, iar acum, la bătrâneţe, îsi dau seama că au procedat cum nu se putea mai bine. Şi, uite aşa, după o ora de stat la taclale, îmi iau la revedere de la familia Cucu şi mă îndrept spre următoarea pereche.
Ultima „sedinţă” de familie: casa Dinu
De cum au deschis uşa am simţit ca în locuinţa celor doi mai pluteşte încă dragostea şi buna-dispoziţie. Şi nu spun cuvinte mari. Constantin (73 de ani) şi Gina (72 de ani) au o poveste de dragoste desprinsă parcă din filme. S-au cunoscut la un bal şi, după câteva luni, Constantin a furat-o pe Gina cu bicicleta, din casa părintească şi a dus-o în satul lui, în casa părinţilor. Nu au stat împreună decât vreo doua săptămâni.
El a plecat la mare să lucreze, iar ea rămas în casa socrilor. Stabiliseră data cununiei civile, numai că ginerică nu mai venea. A ratat nunta, ajungând acasa cu o zi mai târziu. Dacă a fost supărată pe el? Şi să fi vrut, nu ar fi avut cum. Şi atunci, ca şi acum, Constantin a avut mereu glumele într-un sertar special şi nici un om din lumea aceasta nu cred ca s-ar putea supăra pe el.
„Aşa e felul lui”, mărturiseşte Gina. Şi, cel mai probabil, atitudinea lui mereu optimista a fost un atu important al trăiniciei căsătoriei celor doi. De certat, se ceartă în fiecare zi, lucru aprobat şi de nepoţelul lor, Andrei, de care au grija până vin părinţii de la muncă, numai că la ei supărarea nu durează prea mult. Ajunge să deschidă Constantin gura şi gata. S-au dus pe apa sâmbetei toate eforturile Ginei de a fi serioasă. În casa lor a fost întotdeauna, indiferent de situaţie, multă veselie şi bună-dispoziţie. Viaţa lor nu a fost una uşoară, fără probleme şi greutăţi, însă au rămas împreună şi s-au bazat unul pe celălalt, pentru că doar aşa puteau să treacă peste ele.
„Eu am fost întotdeauna o fire mai libertină”, spune Constantin, „însă, nu am uitat niciodată că am o familie, care are nevoie de mine”. Gina, în schimb, a fost mereu o femeie cu preocupări casnice, care a avut grijă de educaţia copiilor. Secretul căsniciei lor? Personalităţile diferite, răspund la unison cei doi. Şi mai e ceva: încrederea şi comunicarea.
„Poate că suna deja ca un clişeu, însă acesta e adevărul. Fără încredere şi fără comunicare nu rezolvi nimic. Iar celor care caută o reţetă anume, le recomand să şi-o creeze singuri. Nu există două cupluri asemănătoare. Fiecare are felul lui de a reacţiona şi de a trece peste obstacole. Important e sa cauţi în propria grădină, şi nu în altele”, spun soţii Dinu.
O fi sau nu aceasta reţeta unei căsătorii longevive? În cazul lor a funcţionat, însă s-ar putea ca în cazul altora să nu meargă la fel.
Text: Lavinia Peter; Foto: Lavinia Peter, Shutterstock
(Material preluat din Libertatea pentru femei)