Când eram copil, aveam un vis: să devin mireasă! Alți copii de seama mea își doreau să devină piloți, doctori, ingineri, unii vânzători sau directori de bănci. Nu știu cum le veneau aceste idei, pentru că mediul în care am crescut nu era unul împănat cu piloți, doctori, ingineri, vânzători sau directori de bănci.
Părinții acestor mici visători, inclusiv ai mei, erau toți oameni modești, fără studii superioare, intelectualii cartierului fiind doar preotul, învățătoarea și, de două ori pe săptămână, medicul. Făcea naveta la noi, da.
Probabil că vedeau și ei în filme sau le spuneau părinții că sunt meserii de viitor. Eu visam, reiau, să devin mireasă.
— 0 să ți se ia repede, stai tu liniștită!
— Vorbești din propria experiență?
— Nu pot zice că nu am viață bună cu taică-tău, dar mai bine ți-ai dori și tu altceva!
— Cum ar fi?
— Cum ar fi să faci un liceu, o facultate și să ajungi om!
— Dar eu tot ce îmi doresc e un soț!
— Lasă că o să crești și o să vezi că școala e mai importantă ca soțul! îmi tot zicea mama.
Nu o mulțumeau deloc ambițiile mele, iar eu nu știu să vă explic de ce aspiram la așa ceva, și nu la lucruri mai mărețe. Probabil că nu toată lumea este făcută să devină „om cu carte”, unii vor chestii mai simple de la viață. Dar, vedeți voi, chestiile astea simple nu sunt chiar atât de ușor de obținut. În ultimul an de liceu, m-am îndrăgostit fulgerător de un băiat. Pluteam, nu mă puteam concentra, eram cu mintea numai la Vali.
— De ce nu vii când te chem?
— Ai spus ceva?
— Te-am strigat de trei ori ca să răspunzi o dată!
— N-am auzit, eram concentrată…
— Măi, Crina, nu cumva ești îndrăgos-tită?
— Eu, îndrăgostită?
— Da, tu! Că de-o vreme încoace…
— Zi-mi! De ce m-ai chemat? am schimbat eu repejor subiectul, de teamă ca taică-meu să nu se prindă.
— Aveam nevoie să mă ajuți cu o treabă…
— Depinde… că nu prea am timp…
— Nu ai timp?
— Am ceva de învățat și de asta…
— Hai că nu durează mult!
Nu era cine știe ce de ajutat, e adevărat. Dar pentru că mama nu venise încă acasă de la muncă, a apelat la mine. Trebuia să țin niște saci, fiindcă nu se descurca singur să verse făina în ei. în timp ce făceam toată această operațiune, mi-a alunecat la un moment dat gura sacului și toată făina s-a răsturnat pe jos.
— Crina! Unde ți-e capul, copilo?
— La bărbați, tată! La bărbați!
— La bărbați? Lasă că-ți arăt eu ție bărbați! mi-a răspuns el plin de furie în timp ce mi-a aplicat o palmă.
Gestul lui m-a șocat. Niciodată nu făcuse așa ceva. I-am răspuns într-o doară, așa, fără să mă gândesc prea mult la ce ar fi putut înțelege el. Dar dacă era ceva ce uram mai mult și mai mult era să îmi ia cineva la mișto stările.
Replicile acestea de genul „Ce e cu tine? Ești îndrăgostită? Unde ți-e capul?” le detestam din toată inima mea. Pe de altă parte, mi-era și teamă ca ai mei să afle că eu iubeam un băiat. Mai aveam puțin și terminam liceul, iar ei deja își făcuseră planuri pentru mine în privința facultății. Mă vedeau studentă, puseseră bani deoparte, deh, visuri… Visuri care nu coincideau deloc cu ceea ce inima mea cerea: să devin mireasă!
L-am lăsat pe tata roșu de furie, culegând făina de pe jos, și am fugit în camera mea. M-a lăsat în pace, știa (bietul de el, cât se înșela!) că învăț pentru școală și nu a mai venit la mine.
Eu, cum m-am văzut singură, cum am început să-i scriu iubitului meu. „Scapă-mă de-acasă! Accept chiar să fiu răpită!”, am notat eu pe o hârtiuță pe care am pus-o în buzunar și pe care i-am dus-o unui coleg de clasă cu Vali. Locuiam pe aceeași stradă. I-am spus să i-o dea a doua zi dimineață.
Numai eu știu cum m-am furișat de-acasă astfel încât să nu mă prindă ai mei. Surpriză, însă! Când m-am întors, mama era plantată în fața casei așteptându-mă pe mine!
— Mi-a zis taică-tău că ești în cameră și am zis să nu te deranjez…
— Păi…
— Păi unde ai fost, atunci?
— Până aici, aproape…
— Crina, dacă începem să ne mințim, trebuie să schimbăm foaia…
— Sunt majoră, mamă, fac ce vreau!
— Ești la casa noastră și deocamdată faci ce vrem noi!
— Așa? Adică eu nu am nimic de zis?
— După ce o să fii la casa ta, o să ai de zis!
— Nu vreau să mai aud de voi niciodată! i-am răspuns mânioasă rău.
Am trecut pe lângă ea razant și m-am dus în camera mea. Am dat într-un plâns de nu mă mai puteam opri. Efectiv aveam senzația că nu îi mai suport pe ai mei. S-au speriat puțin, recunosc, văzând că nu mă potolesc. Era trecut de miezul nopții, iar eu, în loc să mă liniștesc, dimpotrivă, plângeam și mai rău. Niciodată în viața mea nu mai avusesem o asemenea izbucnire.
Se pare că i-am impresionat destul de tare, pentru că, a doua zi, au fost de acord să stau acasă, să nu mai merg la cursuri. Bombă! Ce urma să se întâmple cu biletul trimis lui Vali? Ce urmează să vă povestesc pare rupt dintr-un film de dragoste. Dar nu e! Este o filă din cartea vieții mele, filă pe care o scriu, pentru prima dată, acum!
— Crina! Pssst!
Mi-a sărit inima. Ațipisem, era după ora 10 seara.
— Crina! Crinuța! am auzit iar.
îi recunoșteam vocea, dar nu pricepeam ce era cu ea la geamul meu. Când am ridicat capul și m-am dus la fereastră, am dat să țip.
— Vali! Ce cauți la mine?
— Păi nu mi-ai zis tu, iubire, să vin să te răpesc?
— Vali, vorbești serios?
— Mai serios de atât nu am vorbit cu nimeni, niciodată! Crede-ma!
— și fugim pur și simplu?
— Fugim și ne luăm imediat după ce terminăm școala, doar nu mai avem mult!
— Vali, ești nebun!
— Da, Crina, sunt nebun! Nebun după o fată cu nume de floare…
Vali locuia ceva mai departe de mine, doar cu taică-său. Când ne-a văzut, a zis că el nu se bagă, că știe ce-i dragostea și că o furase și el pe soția lui, soție care, din nefericire, nu mai trăia. Dar tot el ne-a mai spus să fim responsabili până la capăt și să facem față consecințelor!
— și nici de ținut mult nu vă țin! Vali, să nu crezi că ați venit aici la pensiune! a completat el.
O comisesem zdravăn. Ai mei erau turbați. Iată ce le făcuse singura lor fată! Singurul lor copil a avut tupeul să iasă din cuvântul lor, să plece în lume cu bărbatul pe care-l iubea și să devină mireasă! Nu ne interesa, nici pe mine, nici pe Vali, cu cât terminam liceul, ideea era să trecem cu bine, pentru că, după aceea, aveam de gând să facem nunta. Ceea ce s-a și întâmplat!
I-am chemat și pe ai mei la nuntă. Au venit, deși s-au lăsat convinși cu greu. Poate i-a determinat și motivul că eram însărcinată. Altă bombă peste ei! Mi-am dat seama că nu mă cunoșteau deloc și că mă vedeau altfel decât eram eu în reali-tate – iată un păcat de care suferă mulți părinți. își imaginează copiii ca pe niște mici genii, când, de fapt, sunt oameni ca toți oamenii, cu dorințe banale și firești. Asta e lecția pe care am învățat-o și pe care v-o spun și vouă acum, după 18 ani de la ziua nunții noastre.
Am făcut doi copii, un băiat și o fată, ne-am construit o gospodărie mare și frumoasă, și ne iubim la fel de mult ca în vremurile în care ne vedeam cu program și în care relația noastră era ținută secretă. și-am mai învățat ceva: să-i las pe copiii mei să facă școală atât cât cred ei că pot, și nu cât visez eu că ar putea.
Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e8d1a8e8482d6be7c880d89ad088cdd4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_fcd1d384073224ec2199f1869361ef02.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_761aced063389f12406b7b320c1bd8c2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3e6417414184ca71f7023a6872666571.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_44aa85301d941e7dcb8fd8a7d390bd2d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f30575ddeb2de71c11e60b484508d4a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7ea723bd07bc6b8fc43a378e9ba80b3c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_35559afd35699db00b8e5aaa5ce50ef4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/07/64-a-trebuit.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/reclame-online-influenceri-shutterstock1940651206-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bani-partide-pentru-siteuri-online.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/andra-maruta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/romanii-au-talent-editia-13-2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/sorin-grindeanu-psd-cristian-otopeanu-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/ilie-bolojan-premier-guvern-1-e1772284876751.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/doctor-masora-talie-pacient.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tanar-copywriter-concediat-doua-ori-40-de-zile.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tractor-parcat-in-hambar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ouaprepelita-cuptor-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/mamaia-fratelli-summerland.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/izvorul-tamadurii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/centrale-apartament-interzise.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/elena-stancu-si-cosmin-bumbut-au-documentat-viata-reala-a-diasporei-romanesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/benzinarie-combustibil-plin-masina-7-aprilie-2026-e1775712550573.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/roman-cautiune-binecuvantat-americani.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/donald-trump-presedinte-sua-10-4.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.