Veverița este unul dintre cele mai îndrăgite animale sălbatice care pot fi văzute și în mediul urban, în parcuri și grădini publice.
Descoperă lucruri interesante și curiozități despre veverițe:
Veverița, specie ce are denumire științifică Sciurus, este un animal din familia Sciuridae din care fac parte popândăii și marmotele. Sunt cunoscute aproximativ 30 de specii de veverițe în lumea întreagă, la noi fiind întâlnită cel mai des veverița roșie.
Veverița are lungimea cap-corp de 19-23 cm, o coadă de 15-20 cm și o masă de 250-340 g. Masculii și femelele sunt de aceeași dimensiune. Veverița roșie este oarecum mai mică decât cea gri, care are lungimea cap-corp de 25-30 cm și cântărește între 400 și 800 de grame. Coada lungă ajută veverița pentru a se echilibra și vira atunci când sare din copac în copac și fuge de-a lungul ramurilor și îi poate ține de cald în timpul somnului.
Veverița roșie, cea mai comună specie de veverițe de la noi, la fel ca majoritatea veverițelor de copac, are ghearele ascuțite, curbate, care îi permit să urce și să coboare pe trunchiuri de copaci, ramuri subțiri și chiar pereții caselor. Picioarele puternice din spate îi permit să sară între arbori. Veverița roșie poate să și înoate.
Blana veveriței roșii variază în culoare în funcție de perioada anului și locul în care trăiește. Există mai multe culori ale blănii, variind de la negru la roșu. Blana roșie este cea mai frecventă în Marea Britanie. În alte părți din Europa și Asia, veverițe de diferite culori co-există în cadrul populațiilor, similar culorii părului în unele populații umane. Partea ventrală a veveriței este întotdeauna de culoare albă-crem. Veverița roșie își schimbă blana de două ori pe an. Ea trece de la un strat subțire de vară la unul mai gros, mai închis iarna, cu smocuri la urechi considerabil mai mari între august și noiembrie. O blană de culoare roșie în general, împreună cu smocuri la urechi și dimensiunea mai mică sunt caracteristile care disting veverița roșie de veverița gri americană.
Chiar dacă în mintea noastră de cele mai multe ori asociem veverița cu alunele, ori cu ghindele, se pare că aceste micuțe blănoase preferă și carnea, însă în general ele consumă plante. Totuși printre alimentele lor favorite sunt pasările de dimensiuni mici, insectele, ciupercile, ouăle, viermii, nucile, alunele și semințele.
Ele au un obicei de a-și ascunde mâncarea. Apoi se ghidează după simțul mirosului pentru a o găsi, deoarece ele nu își amintesc niciodată unde au pus-o din cauză că au o memorie foarte slabă. În plus, mirosul lor formidabil le ajuta să simtă dacă alimentele pe care le consumă, în special nucile sau alunele, au în mijlocul lor insecte sau gândaci.
Veverițele ocupă păduri de conifere boreale în Europa de Nord și Siberia, preferând păduri de pin, molid și pin siberian. În Europa de Vest și Europa de Sud se găsesc în păduri de foioase. Asta dacă amestecul de specii de arbori și arbuști oferă o mai bună sursă de alimentare pe tot parcursul anului.
Veverițele nu trăiesc în grupuri, fiind animale singuratice. Numai în perioada împerecherii se apropie unul de altul. Puii de veveriță se nasc golași și orbi, având greutate între 30 și 50 de grame fiecare.
Costica2023 27.01.2024, 14:52
Veverițele au o apariție adorabilă, cu blana lor moale și pufosă, urechile ascuțite și ochii strălucitor
Costica2023 27.01.2024, 14:53
joacă un rol important în ecologie prin dispersia semințelor
Costica2023 27.01.2024, 14:53
Ele adună și ascund semințe, iar cele pe care le uită sau nu le consumă contribuie la regenerarea plantelor
Costica2023 27.01.2024, 14:54
Veverițele sunt deseori întâlnite în parcuri urbane și grădini, unde devin subiectul de observare pentru oamenii care se bucură de prezența lor
Costica2023 27.01.2024, 14:55
Veverițele pot servi ca sursă de inspirație în cultură, literatură și artă