18 Noi. 2017 21:00

EXCLUSIV/ Cătălin Scărlătescu și-a schimbat complet garderoba după ce a slăbit: «Aproape am rămas sărac»

Distribuie

Cătălin Scărlătescu și-a schimbat complet garderoba, forțat de noua siluetă. Mai slab cu aproape 50 de kilograme decât la începutul anului – a trecut la regim forțat de medici și s-a ținut de el chiar și în vacanță -, simpaticul chef de la Antena 1 a constatat că tot ce are în șifonier vine pe el ca un sac, așa că, vrând, nevrând, a plecat la cumpărături… Și a cheltuit o avere!

Chiar și pentru o vedetă, să cumpere haine și încălțăminte cât să umple un dressing nu-i floare la ureche. Dincolo de umblătura pe care o presupune o astfel de “operațiune”, cheltuiala nu e deloc de neglijat. Însă, neavând de ales, Cătălin a trecut la treabă. Azi, se poate lăuda că a reușit să înlocuiască o mare parte a garderobei. Nu pe toată, mai trebuie să cumpere lucruri, dar are cu ce să se îmbrace și când iese pe stradă, și când trebuie să meargă la o sindrofie.

O parte din hainele vechi le-a dat, cealaltă parte așteaptă să fie dată, ne-a povestit juratul de la “Chefi la cuțite”, mărturisindu-ne, totodată, că pe cardul lui parcă n-au fost niciodată atât de puțini bani ca acum – urmare, desigur, a sesiunilor susținute de shopping!

“Evident că o schimbare vine la pachet cu multe alte ajustări… A trebuit să îmi reorganizez mai toată garderoba. Deși am dat o bună parte din haine, în dormitorul meu încă am o grămadă cu lucruri care îmi sunt acum foarte mari. Dar partea bună este că sunt plin de energie, mă simt mai bine ca niciodată, motiv perfect să umblu prin magazine și să îmi achiziționez îmbrăcăminte pe măsura mea. Și am avut spor… Aproape am rămas sărac după ce am investit în atâtea lucruri! (râde). Chiar mi-am găsit și perechea perfectă de pantofi! Știți doar că îmi place să colecționez pantofi, am multe perechi, fie cumpărate, fie făcute la comandă”, ne-a mărturisit Cătălin.

Cătălin Scărlătescu și-a schimbat complet garderoba: «Acum aș putea să concurez cu orice stilist»

Cătălin Scărlătescu a fost felicitat pentru noul stil de tizul lui, Botezatu

Simpaticul chef a fost la cumpărături chiar și peste hotare, iar ce a luat de acolo i-a atras laudele tizului său celebru în lumea modei, Cătălin Botezatu. “Acum aș putea să concurez cu orice stilist vestimentar! Am dat o raită prin Milano, unde am găsit multe lucruri pe placul meu. Până și Cătălin Botezatu mi-a zis că parcă îl ajung din urmă. (râde) Mai am câteva piese pe care le caut, dar garderoba mea este acum total transformată”, a încheiat Scărlătescu.


VIDEO EXCLUSIV/ Corina Dănilă a slăbit 15 kilograme și arată perfect. „Am luat decizia împreună cu mai mulți medici”

Loading...
Comentarii