Miresele anului 2017! Ce vedetă a purtat cea mai spectaculoasă rochie

Comentează

În anul 2017 mai multe cupluri celebre au ajuns în fața altarului, decise să-și întemeieze o familie numeroasă. Chiar dacă mulți se așteptau ca petrecerile de nuntă să fie pe măsura celebrității lor, unele dintre ele au alocat bugete impresionante, altele au ales să facă totul pe sistem barter.  Pe final de an am trecut în revistă miresele anului 2017.

Fie că au purtat rochii clasice de nuntă, fie că au ales ținute atipice pentru un astfel de eveniment, fie că au fost extrem de îndrăznețe, mirese anului 2017 au fost spectaculoase, fiecare în felul ei.

Arhiva foto

Andra Erbașu  a purtat cea mai spectaculoasă rochie

De departe, cea mai spectaculoasă rochie de mireasă din 2017, dar și din ultimii ani este cea a Andrei Iacob, devenită doamna Erbașu la finele lunii septembrie. Andra Erbașu nu și-a dorit o rochie albă, considerând că o nuanță de nude i se potrivește mult mai bine tenului ei măsliniu, ceea ce i-a adus doar laude din partea stiliștilor vestimentari. Modelul ales, dar mai ales trena spectaculoasă din dantelă, la care designerul Doina Levința și echipa ei au lucrat mai bine de jumătate de an, au transformat-o pe Andra într-o adevărată prințesă.

Arhiva foto

Ilinca Vandici – mireasa cu cele mai multe ținute

Pe al doilea loc se clasează Ilinca Vandici, care a ales să tranforme petrecerea de nuntă și botezul lui Zian într-un adevărat podium. Dat fiind faptul că prezintă o emisiune de stil, toată lumea a avut pretenții de la ea, așa că Ilinca a încercat să mulțumească toate stilurile. Așa că a îmbrăcat nu una, ci trei ținute pentru cele două evenimente speciale din viața ei. La ceremonia religioasă a purtat o rochie de mireasă atipică, de culoare roz, cu multe paiete, la restaurant a schimbat-o cu una albă cu spatele gol, accesorizată cu pene și pietre, iar spre dimineață, când petrecerea era în toi, Ilinca a renunțat la tocuri și a dat rochia pe un costum alb, cu pantaloni și sacou la care a accesorizat o șapcă cu voaletă.

Miresele anului 2017

Arhiva foto

Oana Zavoranu, o mireasă în ...roșu

Nu credem că se aștepta cineva din România să o vadă pe Oana Zăvoranu în cea mai importantă zi din viața ei într-o rochie albă, cu trenă și cu voalul pe cap, ci într-o rochie cu totul atipică. Chiar asta a și făcut. Bruneta a purtat o rochie roșie cu imprimeu floral și foarte decoltată, fiind mai mult decât sexy la ceremonie. Deși a dat dovadă de un mare curaj, nu-i putem da Oanei decât o poziția a treia în clasamentul nostru. Totuși, trebuie să recunoaștem că Oana ne-a dovedit încă o dată că mai poate și mai are cu ce să suprindă. „A fost inițiativa mea. Oana Zăvoranu, în biserica? E ceva mai greu de imaginat, mă gândesc. Am zis hai să o facem și pe asta, de ce nu? Eu m-am gândit să fiu sub acoperire, m-am îmbrăcat într-o rochie roșie cu un decolteu adând de preotul nu-și putea dezlipii ochii de pe bustul meu. A avut loc într-o biserică superbă, nu știu dacă am mai intrat într-o biserică atât de frumoasă”, a povestit Oana după nuntă.

Ce au făcut Adrian Mutu și Sandra la 3 dimineața, la nunta lor. Toți au stat și au privit | VIDEO

Sandra Mutu a ales o rochie de regină

În aceeași zi cu Ilinca Vandici a trecut pe la biserică și Sandra Mutu pentru a-și boteza fiul și pentru a-și uni destinele cu Adrian Mutu. Sanda a ales să poarte o rochie de regină pentru ceremonia religioasă, pe care a înlocuit-o imediat ce a ajuns al restaurant cu o rochie mai sexy care i-a permis să danseze și să se miște în voie. Pentru grația, dar și frumusețea Sandrei în ziua nunții îi oferim un loc patru.

Arhiva foto

Alina Pușcaș, mireasă luată prin suprindere

Deși este pe ultimul loc în topul nostru, trebuie totuși să-i dăm câștig de cauză Alinei Pușcaș care nu a avut timp să-și pregătească rochia de mireasă. Prezentatoarea de la „Te cunosc de undeva” a avut parte de o supriză din parte soțului ei. Mihai a pus totul la punct și nu i-a zis nimic Alinei, nici măcar în biserică. Alina a mers la biserică pentru a o boteza pe fiica ei, Melissa, însă o dată ajunsă acolo s-a trezit cu un buchet de mireasă în mână și că preotul anunță pe toată lumea că va urma și o cununie relogioasă. Astfel că, rochia ei de botez s-a transformat în una de mireasă. Chiar dacă nu a fost una albă, cea de un roz pudrat decorată cu flori în zona bustului a făcut o impresie bună în rândul invitaților.

Arhiva foto

Lavinia Pârva s-a măritat în secret

Ne-ar fi plăcut să continuăm topul cu o altă mireasă de pe 2017, Lavinia Pârva, însă cea de-a treia soție a lui Ștefan Bănică Jr. s-a măritat în secret, așa că puțini au fost cei care i-au și văzut rochia de mireasă. Cei care au participat la ceremonia desfășurată la Balcic au fost aduși în Bulgaria sub alt pretext, de teamă ca nu cumva să nu țină totul sub secret.

CITEȘTE ȘI:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
21:06
Zimbru de 800 de kilograme, găsit mort și decapitat la Măgura Ilvei. Poliția și DSVSA au deschis o anchetă
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește