MENIU CAUTĂ
12 Mai. 2017 07:27

Eurovision 2017. Ilinca și Alex Florea, primele declarații după calificarea în finală. Pe ce poziție intră România în concurs

Distribuie

Ilinca și Alex Florea s-au calificat în finala Eurovision 2017, care va avea loc sâmbătă, 13 mai, la Kiev. România a fost a 7-a țară anunțată de prezentatori că s-a calificat, în semifinala care s-a desfășurat joi, 11 mai. 

Ilinca și Alex Florea vor să facă o figură frumoasă în finala Eurovision 2017 de la Kiev, din 13 mai.

„Ce a fost mai uşor a trecut. Greul abia acum începe, căci presiunea finalei şi sprijinul fanilor ne obligă să facem o figură frumoasă în Marea Finală', a spus Alex Florea, după calificarea în finală.

„Mă simt extraordinar. Am reuşit să ne calificăm în Finală, unde vom fi câştigători, indiferent de locul pe care ne vom clasa. Important este să cântăm cel puţin la fel de bine cum am făcut-o în această seară, pentru a nu-i dezamăgi pe cei care ne-au susţinut pe parcursul acestei călătorii minunate', a declarat Ilinca la finalul spectacolului.

Alături de Ilinca şi Alex Florea, în Marea Finală vor merge reprezentanţii Bulgariei, Croatiei, Ungariei, Danemarcei, Norvegiei, Olandei, Austriei, Israel şi Belarus, dar şi cei ai Suediei,  Australiei, Belgiei, Azerbaidjanului, Portugaliei, Greciei, Moldovei, Cipru, Armeniei si Poloniei, calificaţi după semifinala din 9 mai. Ţările „Big Five' – Italia, Marea Britanie, Spania, Franţa, Germania – şi ţara gazdă, Ucraina, sunt direct calificate în ultima fază a concursului.

Finala Eurovision 2017 va fi transmisă în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe TVR+, sâmbătă, 13 mai, începând cu ora 22.00.

În finala de sâmbătă, România va intra în concurs pe poziția 20.

Ordinea intrarii in concurs a celor 26 de finaliste Eurovision 2017:

1. Israel
2. Polonia
3. Belarus
4. Austria
5. Armenia
6. Olanda
7. Moldova
8. Ungaria
9. Italia
10. Danemarca
11. Portugalia
12. Azerbaidjan
13. Croatia
14. Australia
15. Grecia
16. Spania
17. Norvegia
18. Marea Britanie
19. Cipru
20. Romania
21. Germania
22. Ucraina
23. Belgia
24. Suedia
25. Bulgaria
26. Franta

Loading...
Comentarii