Foarte sexy, într-o rochie neagră asimetrică, vedeta ProTv, jurat la emisiunea Romanii au talent din România, a strălucit la brațul lui Felix pe covorul roșu și la gala care a urmat după aceea.

”Am fost la Los Angeles, unde Felix a primi o distincție specială – Living Legend of Aviation. E un eveniment care adună crema aviației mondiale, oameni care au făcut ceva extraordinar prin meseria lor de piloți sau astronauți, dar și celebrități din alte domenii, care au contribuit prin munca lor la dezvoltarea acestei industrii. Am avut ocazia să-i întâlnesc din nou pe Harrison Ford, pe John Travolta și Tom Cruise, ca să numesc doar trei celebri piloți din lumea showbiz-ului”, a declarat Mihaela Rădulescu.

Jurata de la Românii au Talent l-a însoțit pe Felix și la ediția de anul trecut a Living Legend of Aviation. Atunci când îmbrăcată într-o rochie roșie care îi punea în evidență bustul generos, vedeta s-a fotografiat alături de Harrison Ford.

Mihaela Rădulescu a strălucit la brațul lui Felix Baumgartner la Living Legends of Aviation în Beverly Hills

De la parașutiști și piloți de zbor la directori și antreprenori, aviația i-a recunoscut pe cei mai buni dintre cei mai buni din industrie la ora actiuală, în cadrul celei de-a 15-a ediții a galei Living Legends of Aviation care a avut loc în Beverly Hills, California, pe 19 ianuarie.

„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei
Recomandări
„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei

Evenimentul a fost găzduit de actorul și pilotul John Travolta, iar printre cei care au primit distincții s-a numărat și Felix Baumgartner, care a sărit dintr-o capsulă la marginea spațiului pentru a deveni primul om care a căzut liber peste Mach 1, aterizând în condiții de siguranță.

Organizația Living Legends recunoaște în fiecare an personalități din lumea aviației și antreprenori implicați în acest domeniu.

În cadrul evenimentului de anul acesta ui s-a adus un tribut și astronautei Eugene Cernan, o care a încetat din viață anul trecut.


Citește și: VIDEO | Mihai Șora, la aproape 102 ani: „De multe ori simt impulsul de a ieși în stradă, dar strada este goală, lumea a obosit”


 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Zodiile peste care vine norocul de Paște. Va fi lux și opulență pentru acești nativi
FANATIK.RO
Zodiile peste care vine norocul de Paște. Va fi lux și opulență pentru acești nativi
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
GSP.RO
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
Cât costă, de fapt o succesiune, în 2024. Suma pe care trebuie să o pregătești
FANATIK.RO
Cât costă, de fapt o succesiune, în 2024. Suma pe care trebuie să o pregătești
Ce spune tatăl băiatului din Gorj descoperit în Germania după ce a fost vândut unui bărbat. DIICOT a intrat pe fir
Știrileprotv.ro
Ce spune tatăl băiatului din Gorj descoperit în Germania după ce a fost vândut unui bărbat. DIICOT a intrat pe fir
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce îți place și cum îți place"
Observatornews.ro
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce îți place și cum îți place"
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI