Surpriză de proporții chiar și pentru ea! Mirabela Dauer vedetă la Electric Castle 2017 însă fără să știe că acolo va cânta

30 iunie 2017 15:20 De: ,

Muzica ușoară românească triumfă la ediția din acest an a impresionantului festival Electric Castle. Mirabela Dauer și Corina Chiriac, două mari artiste din istoria moderă a muzicii românești, vor susține cele mai inedite concerte din prodigioasele lor cariere.

Pe 12 iulie, doamnele muzicii ușoare românești vor urca pe scenă Hangar, una dintre cele nouă ale evenimentului, în cadrul programului ”Discoteca”, fiecare urmând să desfășoare recitaluri de circa o oră. Artistele practic deschid seria show-urilor la ediția din acest an a manifestării ce va avea loc la Castelul Banffy din Bonțida (12-16 iulie a.c.), Transilvania și unde peste 250 de artiști fac parte din line-up-ul evenimentului. Respectabilele artiste impart scenele de la Electric Castle alături de mari nume precum Franz Ferdinand, alt-J, UNKLE, Deadmau5, Trentemoller ori Architects.

”La Electric Castle voi cânta? Chiar nu știam că acolo, știam doar că voi avea un spectacol la Cluj-Napoca în proiectul Discoteca, cu ai cărui inițiatori am mai cântat în cluburi, în urmă cu doi ani, la Colectiv, chiar înainte de nenorocire”,  ne-a spus surprinsă plăcut artista care se află pentru câteva zile pe Litoral

Surpriză de proporții la Electric Castle 2017

La fel de energică și în formă și astăzi, în anul în care împlinește 70 de ani, marea solistă Mirabela Dauer a fost, mai ales în perioada sumbră a Comunismului, una dintre cele mai la modă soliste datorită nonconformismului său.

Artista care a scris și lansat geniale melodii precum ”Fotoliul din odaie”, ”Dimineți cu ferestre deschise”, ”Dormeau pe-o frunză două stele” ori ”Morărița” era nelipsită din stațiunea tinereții, Costinești, la mijlocul anilor ’80, unde se bucura de succes alături de Compact, Holograf și Iris. Puțini știu că Mira a cântat rock și a fost solista legendarei formații Roșu și Negru cu Liviu Tudan și Adi Ordean. La 23 de ani a debutat în programele televiziunii române, în cadrul emisiunii ”Tele Top” cu o piesă a lui Marius Țeicu, ”De când te-am întâlnit”. A fost momentul ce a propulsat-o ca reală vedetă a muzicii ușoare. După ce a cântat cu mai multe formații pop rock, amintim Savoy,  Mirabela și-a luat în serios cariera solo la sfârșitul anilor ’80.

Mirabela Dauer s-a dovedit drept una dintre cele mai bune voci feminine a muzicii pop din ultimii 30 de ani.

 

CITESTE SI:

Mirabela Dauer, cu vocea în piuneze după 6 implanturi dentare!

Loading...
Vezi ultimul video postat pe libertatea.ro
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro