11 Oct. 2018 20:26

A murit fiul fotbalistului Cosmin Pașcovici. Avea doar 14 ani și trecuse prin 17 intervenții chirurgicale pe creier. Tricolorii joacă pentru el la Vilnius

Distribuie

Fotbalistul Cosmin Pașcovici trece printr-o grea suferință după ce fiul său, Denis, a încetat din viață la numai 14 ani.

 

Denis, fiul fotbalistului Cosmin Pașcovici, a murit joi, 11 octombrie, la vârsta de 14 ani, pe care îi implinise pe 20 septembrie. Denis a trecut prin numeroase operații, intervenții pe creier pentru îndepărtarea unei tumori canceroase, tratamente dure de chimioterapie şi radioterapie şi nu se mai putea deplasa, fiind imobilizat în căruciorul cu rotile.

Cosmin Pașcovici, care a activat la echipe precum Dinamo și Farul, a plecat în străinătate, la un moment dat, să muncească pentru a face rost de bani pentru tratamentele medicale ale fiului său, Denis.

De un an și jumătate, Pașcovici, 40 de ani, rupsese orice legătură cu fotbalul. S-a angajat la „Catena”, unde este agent de vânzări.

Gazeta Sporturilor a urmărit cazul lui Denis încă din 2006:  fusese operat de 17 ori pe creier, din care nu mai avea decât 20 la sută, în urma unui cancer. Prima intervenție chirurgicală a suferit-o la 2 ani. De curând, Denis își făcuse buletin, dar starea lui de sănătate era tot mai șubredă.  În week-end, a suferit un atac cerebral și corpul lui n-a mai rezistat.

„Zbor lin, Denis, este mesajul transmis de mama lui Denis, Ionela Adina. Aceasta a postat și o fotografie cu următorul mesaj: „Te voi iubi mereu şi te voi păstra pe veci în inima mea, pentru că acolo… ai locul tău, pe care nimeni nu-l va putea ocupa vreodată!”.

„În această seară s-a stins din viață Denis, băiatul fostului internațional Cosmin Pașcovici. Tatăl său le transmisese tricolorilor, la Vilnius, ultima dorință a fiului aflat în suferință după un atac cerebral. Acesta este mesajul pe care jucătorii echipei naționale l-au primit acum, la ședința dinaintea partidei Lituania-România. Federația Română de Fotbla  și Echipa Națională de Fotbal a României transmit condoleanțe și sunt alături de familia îndurerată. Odihnește-te în pace, Denis!”, este mesajul transmis de Federaţia Română de Fotbal pe pagina oficială de Facebook.

Cosmin Pașcovici a presimțit cumplitul final și le-a transmis în Lituania un mesaj-video „tricolorilor” cu ultima dorință a fiului:

Denis și Adina mai au un copil, pe Ema (3 ani și 8 luni).

Citește și: VIDEO/ Mesaj neașteptat în redacția Libertatea al purtătorului de cuvânt al BOR. Patriarhul îi ceartă pe preoții „inchizitori” și îi apără pe credincioși!

 

Loading...
Comentarii