MENIU CAUTĂ
13 Sep. 2018 07:24

Feli Donose mai are foarte puțin până va naște. Cum au fost ultimele luni din viața ei

Distribuie

Mai este foarte puțin până ce Feli Donose va deveni mamă pentru prima oară. Artista a făcut declarații uimitoare în cadrul emisiunii de la Antena Stars, despre iubitul ei și despre perioada dificilă prin care a trecut. Vedeta s-a îngrășat 9 kilograme.

„Eu nu vreau să țin treaba asta secret, e tatăl copilului meu, el nu vrea să fie în atenție. Noi când ne-am cunoscut nu știa cine sunt, ne-am cunoscut la o nuntă unde eu mergeam să cânt, iar el era invitat. El nu înțelege lumea asta. Nu vreau să îl forțez, abia eu apar. Poate că pentru mine nu înseamnă că succesul să te promovezi peste tot. Afirmarea aceasta sufocantă vine din nevoia de a fi văzut, eu nu sunt așa, sunt cum simt să fiu, nu am o copertă.”, a povestit Feli,  la Răi Da Buni.

Feli mărturisește că a fost puțin cam dramatică în primele luni de sarcină, însă a avut în permanență susținere din partea iubitului ei. „M-am îngrășat 9 kilograme, faza ciudată este că nu conștientizez că sunt gravidă pentru că am mult de lucru, zic că sunt balonată, dar îmi aduc aminte că sunt în șapte luni. N-am avut o sarcină grea, eu am fost dramatică. Cred că iubitul meu a vrut să plece de acasă de patru-cinci ori minim. Acum sunt bine, conștientize, o simt pe bebelină că e foarte activă. N-am început să pregătim camera bebelușului așa calumea. Intru în magazine de bebe și ies plângând și cu mâna goală că nu știu ce să aleg. Planul era să adopt la anul, știam eu că voi lua o fetiță la două săptămâni, așa am visat, știu că sunt ciudat. El nu a rezonat cu numele de Luna și mi-a zis că Luna e nume de câine. Am zis că nu pot să fiu egoistă și am ales încă un nume.”, a spus Feli la Răi Da Buni.

Citește și

Scandalul greșelilor din manuale a ajuns în Parlament. Șefa Editurii Didactice și Pedagogice nu vede greșeli, ci „o oarecare virgulă pierdută pe undeva”

Loading...
Comentarii