1 Mai. Vorbe și gânduri de la muncitoare și muncitori, acea imensă categorie care nu se vede aproape nicăieri

Patronul român își spune povestea tot timpul, o afișează pe toate gardurile. E un erou. Se sacrifică. Știți povestea. Mai nou, patronul român a căpătat și o spoială de AUR, el este erou național, în opoziție cu multinaționalele cele rele. 

Toate astea sunt abureli, în comparație cu acea masă reală și încă foarte pasivă și tăcută: angajații lor. Am strâns și anul acesta tot felul de povești de la prietenii mei muncitori. Măcar de 1 Mai să-i ascultăm.

1 Mai nu era, de obicei, liber pentru muncitori. Era ziua liberă a oamenilor cu mult peste salariul minim, bugetari, angajați calificați etc. Mai mulți, din diverse domenii, mi-au spus anul ăsta că „s-a întâmplat” ceva suspect: s-a dat liber de 1 Mai! Nu cred că a crescut organul filantropiei prin patroni, sunt alte explicații. 

Nu mai găsesc „oameni ai muncii” și atunci se poartă mai frumos cu ei

În continuare e mare nevoie de mână de lucru și poate unii s-au prins că nu poate merge la nesfârșit  batjocura chiar până-ntr-acolo încât de Ziua Muncii muncitorii să fie la lucru. Dar s-ar putea să mai fie și un efect al unei legi bune: Legea dialogului social din iarna trecută (cea inițiată de Adrian Solomon și Gabriel Petrea, mult dezbătută și discutată, care s-a impus până la urmă într-o formă onorabilă). 

Legea a mai eliminat din condițiile imposibile de sindicalizare, a mărit puterea de negociere. Mă rog, legea nu poate anula deceniile de demonizare a oricărei forme de sindicalizare, dar sper că oamenii se vor prinde că se pot asocia ceva mai ușor.

O scurtă poveste din industria textilă

„Dacă spui un cuvânt, imediat te cheamă la raport”, îmi povestește o muncitoare în textile. În plus, patronatele cu angajați mulți din privat au învățat și descurajarea muncitorilor prin înghițirea sindicatelor. Oamenii nu au încredere în sindicate pentru că văd că unele dintre ele există doar ca să mai asigure o pârghie de forță patronatului.

În plus, îmi povestește o doamnă cu multă experiență în industria textilă, tehnologizarea a mers fix invers. Se lucrează cu mașini proaste, unele mai proaste ca acum 20 de ani. Ca să reziști în domeniu, în unele firme trebuie să tragi fizic din greu, doar ca să compensezi lipsa de investiții în aparatură. 

Să mai adăugăm zecile de țepe cu patroni care nu le-au plătit taxele, iar muncitorii care se apropie de pensie află că au stat într-o zonă gri, deși credeau că au contracte în regulă. Diana Meseșan a scris în Libertatea despre femeia care a primit un fluturaș cu 23 de lei pe el. A avut curajul să se bată până la capăt și a câștigat.

Cum se fac contracte în agricultură

Alte povești țin de plata la negru pe lângă salariul minim. Aici se vede cât de prost își face treaba Inspecția Muncii. E o practică universală. Dăm salariul minim, iar apoi ținem captivi muncitorii cu bonusuri la negru. Nu poți spune că nu vezi când chiar foarte mulți fac asta.

Un alt erou național, pe lângă „antreprenor”, este „fermierul”. Am înnebunit cu „nevoile fermierului”. Însă fermierii sunt de diverse categorii. Din ăia mici, muncitori idilici care își întrețin familiile din agricultură, sunt foarte puțini. 

Fiecare zonă agricolă are vătafi sau chiar fonduri de investiții multinaționale, care au comasat pământurile și care fac bani cu lopata. Angajează la negru la greu și uneori exploatează la greu. Există și excepții. 

Am vorbit cu angajații unei astfel de firme cu probleme. Cum merge treaba? Când e campanie de recoltare și e nevoie de oameni, sunt angajați. Apoi, li se pune demisia în față. Și ei semnează, că doar nu s-or lua în gură cu șefii triburilor sătești mângâiați cu numele de „fermier”. În astfel de cazuri, nici inspecția muncii nu mai are ce face. Însă e din nou o practică de a aduna „sezonieri” cu carte de muncă trei-patru luni.

Compensații, dar nu pentru proprietarii de terenuri

Apropo de „fermieri”, e simpatic și scandalul cu prețul cerealelor, ăla micșorat de specula cu cereale din Ucraina. Țăranii care mai aveau câte o brumă de pământ și-au vândut anul trecut cerealele la prețuri de nimic acelorași „fermieri”. Ăia l-au stocat să dea lovitura, iar acum ar vrea niște compensații de la stat. 

Păi, dacă iau compensații de la stat, să le dea bani și oamenilor de la care au pământ în arendă! Asta nu se poate, se pare.

Rolul partidelor în coruperea sistemului

În construcții, cel mai interesant fenomen rămâne cu licitațiile pe lucrări publice. Sunt niște baștani care iau mai toate lucrările pe fiecare zonă de contract pe bani publici. Dup-aia subcontractează. Mai nou, se văd ultimele verigi la care ajung lucrările: firmele cu lucrători din Nepal, Bangladesh etc. 

E un lanț al exploatării susținut cu bani de la stat, prin licitații trucate. 

Mai mulți muncitori îmi povestesc și o întreagă manevră și cu plata întârziată a salariilor, contracte desfăcute aiurea, apoi refăcute, tot din motive administrative, evitarea taxelor etc. 

Faptul că nu reușim să plătim cu toți banii la alb muncitorii care fac lucrări publice arată gradul de corupție și complicitate care leagă partidele mari de firme de construcții.

Aberația AUR-istă că firmele multinaționale sunt Răul

Am mai discutat și despre viața de dincolo de muncă. Se vorbește mult despre statul cu familia. După zeci de ani de muncă sălbatică, mai mulți au început să pună preț pe statul alături de cei dragi. 

Unii aleg salariul mai mic, numai să stea cu familia. Sau, dacă chiar au nevoie de bani, preferă să tragă tare un an în afară și să rămână cu bani decât să tragă tare în România pentru salarii mici. 

Sunt contractori mari care plătesc bine și la noi (vezi Umbrărescu și autostrada lui din Moldova), dar hămăleala e pe măsură. Și, pentru un muncitor cu familie, nici un salariu dublu nu justifică un stil de lucru în care stai cu săptămânile plecat de acasă.

Muncitorii plecați în afară care au apucat să lucreze în fabrici, cu carte de muncă, cu tot ce trebuie, spun că și acolo, sindicatele au slăbit mult, față de acum 10 ani. 

În Italia, de exemplu, un tip care ajunsese șef de sindicat a ajuns să fie forțat să plece pentru că începuse să întrebe de măriri de salariu după ce fabrica bubuia de profit. 

Însă există și efectul invers: destui au văzut ce înseamnă să muncești cu toate drepturile în regulă și, când se întorc acasă, realizează mai clar aberațiile patronale băștinașe. De aia îi pufnește râsul când aud vreun AUR-ist vorbind despre cum se va face capitalism numai cu patroni „verzi” naționali. Cei mai mulți tocmai din cauza „patrioților” ăstora au plecat la muncă în afară.

Când nu-i ascultă nimeni, merg pe TikTok

Și o ultimă observație, poate puțin surprinzătoare. Știu că toată lumea urlă că TikTokul e o scenă pentru interlopi și pentru exhibiționism din ăla groaznic de jos. În bună parte, cam asta e. 

Dar pe această rețea socială este și singura dată când am văzut oameni la treabă, simțindu-se bine sau rău, spunându-și revoltele (de aici sau de aiurea, de pe unde muncesc în Europa) sau făcând o glumă cu colegele, colegii de muncă. 

Șoferi și șoferițe de TIR, constructori, muncitori în agricultură de aici sau de afară, există o întreagă categorie care vorbește public, în sfârșit. 

E și ăsta un paradox, a fost nevoie de TikTok ca să văd cum se culege sparanghelul live sau cum se muncește într-un abator german.

1 Mai fericit vă urez! Sunt vremuri grele în față, dar sunt și vremuri grele în spate, ăsta ar fi „avantajul” muncitorimii române. Cam cum spune un domn, viralizat de TikTok: ce recesiune? Ca să simți recesiune trebuie să fi avut cândva bani serioși, dar când n-ai avut niciodată bani, ce recesiune?

@cavaleriaro RECESIUNEA noastră cea de toate zilele! Clip integral pe YouTube! #cavaleriaro #recesiune #romania ♬ original sound – cavaleriaro

Foto: Agerpres

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE