Ajunse în pragul dispariției din cauza scumpirilor, unele ziare locale tipăresc pe resturi de hârtie Letea din 1996, îngălbenită
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
România este destul de aproape să devină prima țară europeană fără publicații tipărite. Închiderea lor ar însemna nu doar dispariția unui fel de a oferi informația către oameni, ci și încetarea unui mod organizat, disciplinat și responsabil al redacțiilor de a afla și verifica aceste informații, care a funcționat o sută de ani.
Cuprins:
Prețul hârtiei a sărit în câteva luni de la aproximativ 500 de euro la 800 de euro pe tonă. La cererea câtorva ziare locale, Guvernul a aprobat distribuirea către tipografii a unor cantități de hârtie din rezerva de stat. „Hârtia a devenit foarte scumpă pe plan internațional. În plus, o vreme nu am mai găsit-o, iar acum e la peste 800 de euro pe tonă. Practic, în cazul anumitor sorturi pentru publicații, hârtia aproape că și-a dublat prețul”, a spus un director al unei tipografii din țară, contactat de ziar. Directorul a preferat să nu-i apară numele. Sunt afectate și ziarele, și revistele, dar și tipografiile, plus difuzarea și transportul.
Ajutorul Guvernului a venit către o parte din presa locală, cea mai afectată, care ajunsese în situația de a nu mai putea apărea până de Crăciun. E neprecizat căror titluri locale s-a dat sprijin.
În general, materiile prime s-au scumpit în toată lumea. La hârtie însă, nimeni nu știe ce se întâmplă de a crescut atât. Fabricile de hârtie de ziar de pe plan global oricum se împuținaseră, pentru că multe s-au reprofilat pe ambalaje. Unii directori de tipografii de afară, cu care am vorbit, susțin că e posibil ca fabricile rămase să fi făcut un cartel al prețului. Director de tipografie:
Cititori din mai multe județe, în special din Transilvania, s-au trezit în decembrie cu publicații locale a căror culoare amintește cu hârtia de pe vremuri, poroasă și galbenă. Asta pentru că e chiar hârtie de pe vremuri.
Acum câteva zile, una dintre rotativele din țară pe care se tipărește Libertatea, a tipărit în aceeași seară ziare locale pe hârtie produsă la Celhart Brăila în octombrie 2000 și la Letea în noiembrie 1996. Ambele suluri de hârtie au venit de la rezervele de stat, care le-au oferit publicațiilor mici, locale, la prețul de dinainte de scumpirea accelerată din ultima vreme. Este însă doar o amânare a ceea ce pare a fi începutul sfârșitului pentru ziarele și revistele din România.
Dar, în fond, care e miza? Oamenii pot fi curioși, sceptici, critici, iar întrebările lor din categoria „Ce mai înseamnă azi ziarele?” sunt legitime.
Ultimele cifre disponibile ale BRAT arată că, în trimestrul trei al anului 2021, în România primele trei ziare ca tiraj vândut au fost Click cu 36.000 de exemplare, Libertatea cu 18.000 și Gazeta Sporturilor cu 10.000 de exemplare.
Celelalte titluri naționale care mai există, Adevărul și Jurnalul național, sunt la aproximativ 3.000 de exemplare. Ziarele locale nu mai trec nici ele de câteva mii de copii vândute. Cele culturale agonizează, iar titlurile studențești de tradiție aproape că nu mai apar.
Acest trimestru va fi ultimul auditat de BRAT. De acum înainte se merge pe declararea redacțiilor, pe ce spun ele. Se încheie astfel un ciclu de aproape trei decenii când tirajele au contat atât de mult încât a fost nevoie de un efort comun de analiză și certificare.
Pe site-urile de știri se stă cel mult 3-4 minute, conform tuturor măsurătorilor
Și atunci, care e problema? Problema e că ziarele nu sunt doar un fel de a livra informația, fel care poate fi înlocuit cu altul, pe ecranul calculatorului sau al telefonului. Ele reprezintă un mod mult mai atent, echilibrat și cu adevărat implicat al oamenilor de a parcurge și înțelege știrile.
Câteva date din studiile zilnice, pe care aproape toate redacțiile le dețin, descriu cum arată informarea pe internet:
- 80% dintre oamenii care citesc site-urile de știri din România o fac de pe telefonul mobil, unde textele lungi sunt extrem de greu de parcurs.
- Timpul mediu pe care cititorul îl petrece pe un site este de cel mult 3-4 minute. Ziarele erau citite aproximativ 20 de minute pe ediție, după cum au arătat cercetările din România.
- Rata de abandon a site-ului după prima știre citită depășește 70%. Asta înseamnă că 7 din 10 oameni ies de pe un site după ce au citit o singură informație. Dar cum au ajuns acolo?
- Doar între 10% și 30% din oameni intră pe site tastând direct numele acestuia, căutând o anumită publicație. Restul vin acolo din căutările din Google, Facebook sau „nimerind” prin alte căi. Cifra de 10-30% diferă de la site la site, publicațiile de sport au în general o fidelitate mai mare, unele merg spre 50%, dar privite atent și la nivelul a sute de site-uri, numerele arată inclusiv cât de puțină încredere au, de fapt, cititorii într-un titlu.
Toate aceste date ale comportamentului pe internet nu sunt sondaje de opinie sau studii calitative, provenite din declarații ale cititorilor, ci numere certe, rezultatul măsurării accesului digital al fiecăruia dintre noi.
Dacă încrederea este întrebarea, organizarea este răspunsul
Așa arată mediul care va înlocui ziarele. Chiar și împuținate, edițiile tipărite reprezintă încă forma de a se informa aflată la îndemâna a sute și sute de mii de oameni din România, mulți dintre ei atașați acestui mod de a descifra întâmplările și lumea din jur.
Pentru oamenii din unele comunități rurale, abonamentul la „ziarul lor” a fost și rămâne o formă de conectare cu știrile în care cu adevărat se încred.
Iar încrederea e, probabil, cuvântul-cheie al pierderii principale care va însoți dispariția presei scrise. Legătura cu publicul a fost extrem de greu dobândită.
Producerea unei publicații tipărite impune redacțiilor o disciplină aproape militară și o rigoare industrială.
Presiunea termenului de predare, ora de închidere, faptul că o eventuală eroare nu se putea șterge, lucrul în competiție, dar și în colaborare din echipe, toate acestea au modelat în sute de ani jurnalismul practicat la publicațiile tipărite și l-au făcut unul de încredere. Regulile verificării din mai multe surse, protecția surselor și curajul luptei cu cei puternici, toate s-au născut în aceste redacții.
Chiar dacă încearcă să păstreze lucrurile bune ale organizării „din print”, televiziunile și, mai nou, site-urile au mari dificultăți. Nevoia de audiență, sistemic opusă răbdării, e mult prea mare pentru rezistența personală, dacă aceasta e descurajată prin designul modelului după care funcționează companiile de media.
Așa cum arată datele audienței influențate decisiv de Google, Facebook și celelalte zeități ale internetului, sunt încurajate să ajungă la oameni nu noutățile, exclusivitățile și subiectele dificile. Google și Facebook caută „ce place oamenilor”, ce deja se știe și e foarte urmărit, conformismul tendințelor și preferințele primare ale fiecăruia dintre noi.
Acest model creează un alt fel de presă și un uriaș deficit de dezbatere democratică reală. Cedarea media în fața oamenilor politici, a intereselor de afaceri, a ONG-urilor și corporațiilor e extrem de probabilă. Cum toate instituțiile cu care presa și cetățenii au de-a face vor să-și promoveze cauzele bune sau periculoase, legale sau la limită, dar fără să aibă niciun opozant, costul rezistenței este unul imens. Iar redacțiile au destul de puține resurse.
Se întâmpla acum 25 de ani
Lupta e, desigur, departe de a fi tranșată, iar timpul are rolul său, imprevizibil. Pe 20 noiembrie 1996, când fabrica lui mesteca sulul 1092 din hârtia de tip C, directorul de la Letea era mai tare decât prim-ministrul de la Palatul Victoriei. Bărbatul stătea șef peste celebra „mașină 11” de produs hârtie de ziar, din care trăia toată presa și o bună parte a informației pe care o primea publicul din România. Iar Dumitru Sechelariu, primarul Bacăului din acei ani și mai târziu patron al fabricii, era șeful șefilor.
Complet nebăgați în seamă, în același an, doi tineri din California lansau o chestie în facultate, o rețea intitulată Google. Seche ar fi râs de ei, cum râd azi giganții internetului de icterul unei profesii greu suportat, dar și mai greu de ucis.
