…trebuie să facem o alegere: putem avea democrație sau putem avea o avere ridicată concentrată în mâinile a puțini oameni, dar nu le putem avea pe amândouă…

Louis Brandeis, Legacy Fund For Social Justice, fost membru al Curții Supreme a SUA:

Democrația liberală s-a dezvoltat într-o societate structurată pe de-a întregul ierarhic. Formarea voinței politice a rămas de fapt un apanaj al unei pături de sus

J. Habermas, asupra conceptului de participare politică:

„Vechii” și „noii”

Sunt alegeri parlamentare pe 6 decembrie 2020. Oferta electorală se înșurubează în cadrul acelorași vechi rețete. 

1. Cei care urcă pe scara puterii acuză vechea politică de spolierea bugetelor publice, clientelism, minciună etc. 

2. Vechii politicieni și partide sunt blazați și se întrec în populisme ieftine cu noii veniți la masa puterii. 

Spre exemplu, pe pista atrăgătoare Pensii Speciale există o competiție acerbă, iar social-democrații sunt acuzați că sunt neserioși, furând startul bâlciului de imagine (vezi teatralitatea gestului lui Marcel Ciolacu). 

De fapt, neoliberalii de la USR au construit acest discurs antipensii speciale și, drept consecință, doar ei trebuie să puncteze la acest capitol, prin depunerea (de pomană), la oră de maximă audiență, demisiilor la Parlament, așa ne spun indignați cei de la USR. Chipurile, în acest mod teatral ales de ei, politicienii de tip nou nu ar mai beneficia de indecentele pensii speciale. S-a strigat deja bingo!

De fapt, campania este anostă și se poartă aproape exclusiv în online.

Cum vor reveni competențele din diaspora acasă, dacă nu cresc salariile?

Ca mai totdeauna, temele abordate de ambițioșii politicieni sunt vagi, necuantificabile (nu se pot măsura, totuși, fantasmagoricele „vom face” și „vom drege”), având pe deasupra și un gust metalic de mâncare alterată. Totuși, câteva teme sunt foarte corect și bine dirijate:

1. Spre exemplu, se depune efort mare pentru a sublinia că salariile din sectorul bugetar sunt prea mari comparativ cu cele din sectorul privat. Prin urmare, a subliniat-o Victoria Stoiciu, românii trebuie în continuare să se mulțumească cu salarii mici, iar întoarcerea emigranților în țară, până mai ieri temă de căpătâi pentru PNL și USR, nu mai e o problemă așa de urgentă.

În acest sens, bancheri din BNR tot aruncă niște cifre în spațiul public pentru a testa reacțiile publice – stupoare, acestea nu prea există!

2. Privatizarea și comodificarea a tot ceea ce există, de la sănătate, învățâmânt, până la gazele din Marea Neagră (USR).

Piața liberă, această ficțiunea romantică, este văzută ca pilulă pentru toate bolile economico-lumești.

3. Cât despre PSD, aceștia par că sunt resemnați. Vor sta următorii patru ani în opoziție și, blazați și plictisiți de tot acest alai de consultări electorale repetate, se mulțumesc cu voturile eternilor perdanți ai tranziției, demoralizatul electorat din județele din sud și est, cel lovit de tsunamiul dezindustrializării postcomuniste. Nu e o judecată a electoratului, pur și simplu o constantă sociologică.

Ce îi preocupă pe oameni?

Cu câteva zile înaintea alegerilor din 6 decembrie, oamenii discută lucruri asemănătoare. Acasă, pe străzi, în piețe, formulate uneori ca la fotbal, adică tăios, însă profund în simplitatea abordării, temele societății sunt temerile vieții și ale injusteții parcursului pe care societatea românească s-a înscris. 

Iată cum întrezăresc eu decalogul concetățenilor noștri în dialogul lor surd cu politica mare: 

(I). Cum se face că, la 13 ani de la aderarea în Uniunea Europeană, în pofida clamatelor idei de uniformizare economică a regiunilor europene, în România rata riscului de sărăcie/excluziune socială (indicator compozit adoptat la nivelul Uniunii Europene în cadrul Programului Europa 2020), este în continuare ridicată, deopotrivă pe grupele de vârstă (Figura 1) și în profil regional (Figura 2)? 

Pentru clarificări, via Institutul Național de Statistică (INS), vom menționa că persoanele care fac obiectul indicatorului sunt cele aflate în cel puțin una din urmatoarele situații:

  • au venituri disponibile inferioare pragului de sărăcie.
  • sunt în stare de deprivare materială severă.
  • trăiesc într-o gospodărie cu intensitate foarte redusă a muncii.

Inegalitatea este motor, dar și consecință a funcționării pieței

Prin urmare, aceste inegalități regionale, foarte probabil că vor alimenta în continuare vechiul discurs ce susține ideea naivă că leneșii și corupții din zonele sudice și estice ale țării ne țin țara în subdezvoltare.

În continuare, ne vom preface că nu știm că inegalitățile de dezvoltare (uneven development) sunt parte a structurii și funcționării capitalismului și nu vreo particularitate românească. 

S-au scris volume întregi și articole numeroase pentru a se ilustra acest aspect, unul, de altfel, relativ banal în zona economiei politice, până și vecinii mei de cartier, pe care i-am auzit deseori dezbătând, știu bine asta. În zona politicii, doar tăcere.

Alegerile din 6 decembrie: teme aproape interzise. Despre salariile mici ale românilor și impozitul progresiv
Figura 1. Rata riscului de sărăcie (%) pe grupe de vârstă. 
Sursa datelor: Tempo online. Disponibil aici
Alegerile din 6 decembrie: teme aproape interzise. Despre salariile mici ale românilor și impozitul progresiv
Figura 2. Rata riscului de sărăcie (%) pe regiuni de dezvoltare.
Sursa datelor: Tempo online. Disponibil aici.

Cei mai prosperi 1% dintre români aveau venituri cât cei 50% cei mai săraci!

(II). Îi întrebăm pe aceiași politicieni, de ce, pe întregul interval postcomunist, ultimii 30 de ani, veniturile celor mai bogați 1% și respectiv 10% au tot crescut, iar, în contrapartidă, linia celor 50% de la bază a  continuat să scadă (Figura 3). Cum se face că în 2015 cei mai prosperi 1% dintre români obțin venituri procentuale superioare celor 50% de la bază? Ce miracol se întâmplă la vârf și ce mecanisme sunt stricate la bază? Sau oare nu cumva sărăcia de la bază este condiție necesară pentru afluența de la vârf?

Alegerile din 6 decembrie: teme aproape interzise. Despre salariile mici ale românilor și impozitul progresiv
Figura 3. Inegalitatea veniturilor, 1989-2015 (pentru anii 2018 și 2019 sunt doar  proiecții vizavi, ceea ce este la dreapta liniei verticale negre).
Sursa datelor: World Inequality Database. Date disponibile aici

Paturile de spital din sectorul public continuă să scadă

(III). La fel, de ce, în condițiile inegalității tot mai evidente, numărul de paturi din spitalele publice a tot continuat să scadă (Tabelul 1), iar dinamica acestora la nivel județean indică o scădere pe linie (Figura 4)? Ce se întâmplă, sănătatea populației României este așa de bună încât menținerea paturilor în spitalele publice nu ar mai reprezenta, în acest caz, decât o chelutială inutilă? Identic, pentru lămurire, amintim că aceste paturi din unitățile sanitare reprezintă acele paturi din unitățile medicale pentru care există decizii de funcționare, fiind contabilizate doar paturile de spital pentru internare continuă. 

Se privatizează câștigurile, dar costurile se distribuie la toți

Poate că unii ar fi tentați să spună că această scădere drastică din zona spitalelor publice vine la pachet cu o creștere exponențială în zona privată (comodificarea sănătății). Dar nu este așa. În anul 2019, conform INS, în sectorul medical privat, existau doar 9.063 de paturi de spital. Să fie atunci aceste scăderi din zona publică drumul către ceea ce va însemna privatizarea și comodificarea actului medical de care se tot vorbește în ultima vreme? Și dacă da, cum de sănătatea oamenilor a devenit subiectul afacerilor și al profitului?

Nu cumva acest mecanism se traduce simplu în privatizarea câștigurilor și socializarea pierderilor, în sensul în care unitățile medicale private vor lua partea profitabilă din zona tratamentelor de bază, iar chestiunile grave, derivate din tratarea cancerului, a bolilor cardiovasculare, vor rămâne mereu ca pierderi în contul bugetelor publice de sănătate?

Tabelul 1. Paturi de spital aferente anumitor specialități medicale, la sfârșitul anului

Alegerile din 6 decembrie: teme aproape interzise. Despre salariile mici ale românilor și impozitul progresiv
Sursa datelor: Tempo online. Disponibil aici
Alegerile din 6 decembrie: teme aproape interzise. Despre salariile mici ale românilor și impozitul progresiv
Figura 4. Dinamica paturilor în unitățile sanitare (proprietate publică) pe județe: 
1990 vs 2019.
Sursa datelor: Tempo online. Disponibil aici
Distribuția județelor pe axa Ox (orizontală) este următoarea: Iași, Cluj, Timiș, Prahova, Bihor, Mureș, Dolj, Hunedoara, Brașov, Constanța, Argeș, Maramureș, Bacău, Arad, Galați, Suceava, Botoșani, Neamț, Sibiu, Buzău, Vaslui, Dâmbovița, Alba, Olt, Caraș-Severin, Teleorman, Gorj, Harghita, Brăila, Vâlcea, Mehedinți, Satu Mare, Vrancea, Covasna, Călărași, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Tulcea, Ilfov, Giurgiu și Ialomița.

(IV). Și dacă sunt aceste inegalități structurale, ce politici publice vor implementa politicienii pentru a scoate din sărăcie, spre exemplu, orașele monoindustriale (cele medii și mici), cele total afectate de dinamica neoliberală post-1989?

Numărul salariaților din cele 51 de orașe monoindustriale cartate (1), amplasate pe tot teritoriul țării, din Transilvania (Agnita, Cavnic, Câmpia Turzii), Banat (Bocșa, Reșița), Oltenia (Balș, Brezoi, Motru), Muntenia (Câmpina, Turnu Măgurele) și până în Dobrogea (Năvodari) sau Moldova (Buhuși, Râșnov), a scăzut constant – de la 460.111 în 1990, la 360.377 în 1994 și 193.567 în 2002 (pp. 156-158). Au trecut 18 ani de la această analiză, câți salariați vor mai fi fiind acum în fostele orașe monoindustriale?

Iată de ce noi, ca cetățeni, îi întrebăm pe politicienii noștri despre proiectele economice clare, zona industrială, sectorul de servicii, din spațiul acestor geografii urbane deznădăjduite date de orașele medii și mici. Dar până să așteptăm răspunsul politicienilor, poate că ar fi (mai) bine să reflectăm la ceea ce spunea H. Lefebvre în The production of space?

„În țările subdezvoltate, jefuite, exploatate, «protejate» într-o multitudine de moduri (economice, sociale, politice, culturale, științifice), piedicile din calea creșterii și dezvoltării lor devin din ce în ce mai descurajante. Între timp, țările avansate le folosesc pe cele mai puțin dezvoltate ca sursă de forță de muncă și pentru valoarea resurselor (energetice, materii prime, spații calitativ superioare pentru activități de agrement)”. (2)

De ce nu se mai discută despre impozitul progresiv, deși populația îl dorește?

(V). Dacă aceste inegalități dintre clasele sociale sunt pe trend crescător de 30 de ani încoace, de ce în România, ca în țările civilizat-occidentale, cele cu care nu obosim să ne tot comparăm, nu se aplică impozitul progresiv și mergem în continuare pe modele de impozitare ce duc, nestingherit, către întărirea diferențelor economice, deopotrivă în zona categoriilor sociale, dar și în profil regional? Cum se face că deși cetățenii sunt favorabil unei impozitări progresive (Figura 5), nu există voință politică, despre patronate nici nu mai amintim, pentru o asemenea măsură economică?

Alegerile din 6 decembrie: teme aproape interzise. Despre salariile mici ale românilor și impozitul progresiv
Figura 5. Opinia cetățenilor (%) privind taxarea bogăției – puternic de acord/de acord (3)
Sursa datelor: Georgescu, F. (2018). Capitalul în România postcomunistă, Vol. III. București: Editura Academiei Române, p. 927.

(VI). Dacă tot ne pronunțăm în termeni elogioși despre democrație și parlamentarism, cum se face că legi organice, votate de Parlament și promulgate de președinte, nu sunt puse în aplicare? De ce o lege votată de Parlament, cea despre coșul minim, cu un studiu științific la bază, precum cel făcut de FES-Syndex-ICCV, este desconsiderată, ca nefundamentată metodologic, de un membru al guvernului, ministrul muncii și, prin urmare, neaplicată?

De ce guvernul activităților executive refuză să aplice ce societatea, prin Parlament, cere?

De ce legea creșterii alocațiilor copiilor nu este pusă în aplicare? În aceste condiții, mai este aceasta o democrație, fie ea și una formală?

(VII). Cum se face că acest vagabond capitalism se duce tot mai mult în zonele cu forță de muncă calificată și evită regiunile cele mai sărace (Tabelul 2)? Ce au făcut partidele pentru a înlătura acest neajuns? Au creat infrastructură, facilități economice, asta măcar în logica capitalistă, școli tehnice la Focșani, Slatina și Vaslui pentru a avea firmele străine tragere de inimă pentru mult visatele investiții directe?

Alegerile din 6 decembrie: teme aproape interzise. Despre salariile mici ale românilor și impozitul progresiv
Sursa datelor: Georgescu, F. (2018). Capitalul în România postcomunistă, Vol. I. București: Editura Academiei Române, p. 283.

Exportăm în continuare forță de muncă

(VIII). Cum la alegeri tot auzim partidele plângând pe umeri migranților noștri, și cum ele trudesc pentru a crea locuri de muncă pentru mult adorata diaspora, noi, cetățenii, îi întrebăm pe liderii noștri politici cum se face că țara noastră este campioană la exportul forței de muncă, cu exodul creierelor cu tot (Figura 6)? 

Alegerile din 6 decembrie: teme aproape interzise. Despre salariile mici ale românilor și impozitul progresiv
Figura 6. Migrația forței de muncă – % din total populație activă (2016)
Sursa datelor: Georgescu, F. (2018). Capitalul în România postcomunistă, Vol. I. București: Editura Academiei Române, p. 80.

(IX). Cum se face că partidele ne vorbesc continuu despre virtuțile democrației, despre egalitate și oportunitate, dar partidele nu cuprind printre membrii acestora segmente mari societale, spre exemplu muncitorii din urban și țăranii? Chiar așa, să nu existe dintre noi nici un muncitor sau țăran luminat, unul în stare să-și reprezinte cu claritate și consecvent interesele societale? Și dacă diferențele de reprezentare au antrenat multe energii pentru a sublinia subreprezentativitatea anumitor segmente societale din varii zone politice, precum politica locală, parlamentară, euro-parlamentară, cum de nu s-a consumat nicio călimară cu cerneală pentru a arăta că în Parlamentul României nu a existat și nu va exista niciun muncitor, niciun țăran, deopotrivă bărbat sau femeie, deopotrivă minoritate sexuală sau etnică?

Când banii din campanie încep să decidă în locul votanților

(X). Și dacă pragul electoral este așa de mare (5%, unul foarte mare pentru noile partide ce atacă zona politică; de aici diferențele, disproporționalitatea între procentele câștigate de partide din număr total de voturi și număr total de mandate, la pachet cu încurajarea votului strategic – refuz să-mi votez partidul/candidatul preferat din moment ce nu are nicio șansă) și dacă costurile campaniei electorale sunt extrem, extrem de mari, spre exemplu, ancheta făcută de Cristian Andrei pentru „Europa liberă” indică banii percepuți de televiziuni pentru un minut de promovare în intervalul 19.00-0.00 (12.000 de euro – Digi 24; 6.000 – Antena 3; 5.200 – RTV; 4.000 – B1 și Realitatea), ce șanse mai au partidele mici și candidații independenți?

Nu este politica la acest nivel o simplă afacere la vârf, una ce implică marele capital și politicienii susținuți/finanțați de către acesta?

Și atunci, având în vedere toate acestea, cum ne vor răspunde aceiași politicieni nouă, cetățenilor, cetățeni care, asemenea lui Costi Rogozanu, pe vremuri și mai recent, când ne referim la vot vom răspunde simplu și sec: „Ne p…. pe el de vot”?

Filozofii au spus că politicul „se înfățișează sub forma unor birocrații supraputernice și lipsite de transparență” (4), un imens aparat birocratic autoritar și abstract, iar, în acest angrenaj, opiniile noastre sunt pe mai departe simple opinii „fiindcă universul politic al corporațiilor de interese este (…) atât de fix și de complicat, încât opinia ca atare pare ca și lipsită de importanță.” (5)

Bocancii care urcă, pantofii lustruiți care coboară

Am citit și recitit cuvintele de închidere ale micului crez scris de Jack London – Ce înseamnă viața pentru mine cu următoarele cuvinte: „Pe scara timpului răsună mereu bocancii care urcă și cei ai pantofilor lustruiți care coboară”. În zilele noastre, V. Tismăneanu, mai nou redescoperindu-i umanismul lui Marx, nu crede că șoșonii urcă și ghetrele coboară, nu, domnia sa își imaginează, pe urmele lui Marx, „că tehnologia burgheziei, spiritul proletariatului și toate drepturile liberale vor fi unite sub regatul libertății”. (6) Adică atunci când proletariatul vom juca hora înfrățirii cu burghezia tehnologizată, aceea va fi societatea fără clase?

Închidem decalogul nostru într-o notă amară. Noi vedem zilnic, aici și acum, că este imposibil ca tehnologia burgheză și spiritul proletariatului să se reunească sub regatul libertății. România ultimilor 30 de ani ne-o probează cu vârf și îndesat. Iată de ce, pentru noi, și cuvintele lui London sunt, deocamdată, un simplu exercițiu de imaginație. În condițiile aranjamentelor economico-sociale din capitalismul postcomunist, bocancii nu au cum să urce și nici pantofii lustruiți nu pot să coboare!


1. Dumitrescu, Bianca (2008). Orașele monoindustriale din România între industrializare forțată și declin economic, București: Editura Universitară.
2. Lefebvre, H. (1991). The production of space. Malden, MA: Blackwell, pp. 346-347.
3. Tabelul 2, figurile 5 și 6 le-am văzut folosite și în recenzia la volumul lui Florin Georgescu (2018). Capitalul în România postcomunistă, Vol. I, II, III, București: Editura Academiei Române, 1019 pp., recenzie disponibilă online la https://ro.baricada.org/capitalul-georgescu/.
4. Habermas, J. (1983). „Asupra conceptului de comunicare politică”. În: Cunoaștere și comunicare. București: Editura Politică, p. 67.
5. Riesman, D. (1956). Die einsame Masse. Darmstadt, citat în Habermas, op. cit., pp. 67-68.
6. Tismăneanu, V. (2020). „Diavolul este expert în alibiuri și sofisme…”, Apostrof, Anul XXXI, nr. 11 (366), p. 13.

Citeşte şi:

Remdesivir. Cum a reușit o companie americană să facă sute de milioane de dolari dintr-un medicament declarat ineficient de OMS

Turcia a sărit de la 7.500 la 30.000 de infectări zilnice într-o zi. Noua metodă de raportare dezvăluie „furtuna perfectă” COVID

Exploatarea muncitorilor nepalezi din România, subiect de presă în statul asiatic. „Nu am fost plătit timp de 4 luni”

Bendeac a dat peste Pițurcă într-un magazin de pe Victoriei: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”. Gestul incredibil făcut de antrenor
PARTENERI - GSP.RO
Bendeac a dat peste Pițurcă într-un magazin de pe Victoriei: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”. Gestul incredibil făcut de antrenor
Iubita lui Vlad Voiculescu, reacție HALUCINANTĂ după demiterea acestuia. Paralela ei biblică cu Paștele e aici
Playtech.ro
Iubita lui Vlad Voiculescu, reacție HALUCINANTĂ după demiterea acestuia. Paralela ei biblică cu Paștele e aici
În timp ce săpa în grădină, un bărbat din Neamţ a făcut o descoperire istorică
Observatornews.ro
În timp ce săpa în grădină, un bărbat din Neamţ a făcut o descoperire istorică
Horoscop 14 aprilie 2021. Taurii sunt foarte motivați să câștige mai bine, dar nu știu cum să facă acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 14 aprilie 2021. Taurii sunt foarte motivați să câștige mai bine, dar nu știu cum să facă acest lucru
Au crezut că și-au cumpărat casa visurilor lor, dar trăiesc un coșmar. Chinul prin care trec doi britanici după ce au dat 350.000 de lire sterline pe o vilă
Știrileprotv.ro
Au crezut că și-au cumpărat casa visurilor lor, dar trăiesc un coșmar. Chinul prin care trec doi britanici după ce au dat 350.000 de lire sterline pe o vilă
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
Telekomsport
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
Ai afacerea ta? Află cum ai acces la oferte speciale (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Ai afacerea ta? Află cum ai acces la oferte speciale (PUBLICITATE)