Am o favorită pentru funcția de președinte al României și câteva argumente

O sărbătoare, de exemplu, ar fi recitirea personajului Zoe din „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale. Zoe, ce nume frumos! Zoe Trahanache, ce femeie! Este singura femeie din piesa lui Caragiale. O femeie într-o lume a bărbaților. De departe, Zoe este cel mai puternic personaj, dar este și femeia care face și desface lumea bărbaților, fără ezitări, lucidă, cu spirit de negociator, cu viziune, stăpână pe sine, știe foarte bine ce vrea (să-și recupereze scrisoarea, ca să-și salveze onoarea) și, foarte important, dintre toate personajele, are spirit de sacrificiu. Se sacrifică atât ca soție, cât și ca amantă. Zoe, o adulterină, o imorală? Merită toate aceste etichetări din partea postacilor de pe Facebook.

Dacă ne ducem pe textul lui Caragiale, atunci Zoe este femeia pe care merită s-o cinstim în luna martie.  

Zoe apare destul de târziu în piesă (Actul I, scena 5). A aflat că soțul știe de scrisoare, suferă, este dezolată, dar nu cade pradă disperării precum amantul Ștefan Tipătescu, care propune uciderea lui Cațavencu:

„TIPĂTESCU (în prada agitației): Lupta este desperată. Vrea să ne omoare, trebuie să-l omorâm!… Și nu mai vine Ghiță… 

ZOE: Pe Ghiță l-am trimes eu la Cațavencu, să-i cumpere scrisoarea cu orice preț”.

Foarte important este pronumele personal invocat: „l-am trimes eu la Cațavencu”. Zoe n-a așteptat să se sfătuiască cu Fănică, pentru că nu e timp de pierdut: eu am decis, eu l-am trimis pe Ghiță! Să cumpere, dar nu oricum, ci „cu orice preț”. În timp ce amantul este furios, iar soțul este abulic, Zoe știe ce trebuie să facă: să cumpere cu orice preț. Zoe, ca orice femeie, are intuiție. Ghicește din prima că cetățeanul turmentat a fost victima furtului scrisorii (Actul I, scena VII): 

„CETĂȚEANUL: Am pierdut-o! (Se mai caută, apoi cu hotărâre) Am pierdut-o!

TIPĂTESCU: A!

ZOE: Ți-a furat-o Cațavencu!”

O femeie cu un pas înaintea tuturor

Zoe este cu un pas înaintea tuturor. Când se reunește triunghiul Trahanache – Zoe – Tipătescu, pentru prima dată de la pierderea scrisorii, femeia știe ce să facă: leșină. 

„TRAHANACHE: Joițico! (către Tipătescu) A aflat?

TIPĂTESCU: Știe tot!”.

Zoe, o prefăcută? O mironosiță? O fufă? O femeie slabă? Nicidecum! Este singura soluție pentru a evita o confruntare cu soțul și amantul, în același timp: leșinul. O decizie firească. Îi iese de minune.

La ordinul lui Tipătescu, Pristanda îl umflă pe Cațavencu și-l aruncă în arestul poliției pentru ca polițaiul să-i percheziționeze casa: „am ridicat dușamelele, am destupat urloaiele sobii, am scobit crăpăturile zidului”. Proastă decizie. Zoe nu se sfiește s-o critice: 

„ZOE: Ghiță, m-ați nenorocit. Scrisoarea o să fie publicată mâine și ați făcut și scandal degeaba. (…) Ce-o să zică la București guvernul, când o afla că ați violat domiciliul lui Cațavencu și l-ați arestat în ajunul alegerilor, după ce guvernul era asigurat că toate au să se petreacă cu bine și cu liniște?”. 

Cum să nu-i dai dreptate? (Femeia are întotdeauna dreptate!) Foarte important este acest detaliu: prizonierul Cațavencu vrea să stea de vorbă numai cu coana Joițica, cu nimeni altcineva. Cațavencu îi recunoaște meritul: este singura persoană calificată. Ea îndreaptă greșeala arestării: 

„ZOE: Du-te, Ghiță, du-te degrabă, dă-i drumul și roagă-l din partea mea să poftească aici… Îl aștept… 

PRISTANDA: Numai dacă conu Fănică… 

ZOE: Dacă ții la tine, dacă ții la familia ta, Ghiță…” (Actul II, scena 4)

Ghiță se execută. Atenție! Zoe nu se pisicește cu „dacă ții la mine…”, ci pur și simplu îl amenință în stil mafiot: „dacă ții la tine”, adică la viața ta, „dacă ții la familia ta…” Zoe știe să poruncească.

Victimă, dar cu sângele rece

Scena confruntării dintre Tipătescu și Zoe este cea mai tare și reprezintă dovada clară a puterii pe care o are femeia. (Actul II, scena 6). Bărbatul o ceartă, o beștelește, o umilește, șterge pe jos cu sufletul bietei femei pentru că a pierdut scrisoarea:

„TIPĂTESCU: Se poate atâta distracție!, atâta nebăgare de seamă!, o scrisoare de amor s-o arunci în neștire într-un buzunar cu batista, și s-o pierzi. (…) La atâta lipsă de judecată, să-ți spui drept, nu m-așteptam! Ești femeie în toată firea, nu mai ești copil…”.

Adică, mai voalat, bărbatul o face naivă, adică proastă. Ce face femeia? O încasează:

„ZOE: Judecă-mă, Fănică, judecă-mă… (plânge) Da, așa e… am fost o copilă… am făcut o nerozie fără seamăn…”.

Bărbatul are dreptate. Așa crede el. Dar Zoe își păstrează sângele rece: 

„ZOE: …dar acuma trebuie îndreptată. Fănică, dacă mă iubești, dacă ai ținut tu la mine măcar un moment în viața ta, scapă-mă… scapă-mă de rușine.”

El este bărbatul, lumea o să-l admire, ea este femeia, lumea o s-o sfâșie. Condiția femeii de când e lumea pe pământ. Fănică are o singură soluție: „Să fugim împreună…” Altă propunere proastă. Bărbatul este un laș, femeia e hotărâtă să lupte. Este momentul în care Zoe, care părea zdrobită, se trezește și se metamorfozează într-un animal de pradă. Decide categoric: susținerea candidaturii lui Cațavencu. 

„ZOE: Da, îl aleg eu. (…) În sfârșit, cine luptă cu Cațavencu luptă cu mine…”.

Tipătescu este înfrânt, cât este el de mare prefect, om politic și amant. Zoe are meritul să-l salveze pe Cațavencu de furia lui Tipătescu:

„ZOE: Fănică, ai înnebunit?… Domnule Cațavencu… mă rog…”.

Ea îi face oferta, scrisoarea în schimbul susținerii candidaturii, și Cațavencu acceptă pentru că știe că Zoe este omul cu care trebuie să se înțeleagă. Zoe va lupta chiar și împotriva guvernului pentru a-l scoate deputat pe Cațavencu: „Da, nene! Vom lupta contra guvernului!”. 

O altă scenă memorabilă este cea în care Cațavencu, înfrânt pentru că a pierdut scrisoarea, se prezintă în fața coanei Joițica. Femeia a câștigat, și-a recuperat scrisoarea, noroc cu cetățeanul turmentat! 

„CAȚAVENCU: Iartă-mă, iartă-mă…

ZOE (râzând): Scoală-te, ești bărbat, nu ți-e rușine? (cu ton aspru) Scoală-te!”

Zoe nu suportă un bărbat umilit, nu e dispusă să discute cu o cârpă. Ea îi dictează ce trebuie să facă: să conducă manifestația publică, să prezideze banchetul popular, să chefuiască cu poporul…

„ZOE: Ne-am înțeles? 

CAȚAVENCU: Da. 

ZOE: Du-te și ia loc în capul mesei; fii zelos, asta nu-i cea din urmă Cameră!”.

Mesajul este clar: dacă ești zelos, Cațavencule, și faci ce spun eu, ai să ajungi cândva ales în Cameră. Noul contract funcționează: Zoe este șefa, Cațavencu este sluga, nu cârpa, sluga.  

Un veritabil lider

Zoe este un veritabil lider. N-a ținut discursuri, nu s-a lamentat, a acționat și a reușit să-și salveze onoarea. Faptele contează în cariera unui lider. De aceea, cred că, dacă Zoe Trahanache ar candida anul viitor la prezidențiale, sigur aș vota-o. Dar partidele noastre din prezent se feresc să promoveze astfel de doamne. Bărbații știu de ce. Chiar și așa, merită să beau alături de Cetățeanul Turmentat în cinstea femeii: 

CETĂȚEANUL: „În sănătatea coanii Joițichii! Că e (sughite) damă bună!”.

* Mulțumesc doamnei profesoare Petra Pașcanu pentru discuțiile despre piesa lui I.L. Caragiale care mi-au inspirat scrierea acestui text.     

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE