Acesta este un război între Rusia și Europa

Totodată, mai vine un fenomen, ca David Popovici. Mai împlinește o vârstă Mircea Lucescu. Se mai întâmplă bucurii prin interpuși. Dar mai mult necazuri.

Mai „reformează” Guvernul Bolojan țara cu Neacșu moț, cum face personalul de la curățenie de la Otopeni curățenie la toaletele din aeroport. Reformează masiv, vorba aceea. 

Iar organele de poliție sunt tot impotente sub Predoiu. Se chinuie atât poliția să prindă criminalii eliberați de justiția impotentă și ea (condusă atâta amar de vreme, ce să vezi, tot de Predoiu). Necazuri, cum ziceam.

Iar situația internațională continuă să nu fie bună. Criza umanitară din Gaza e teribilă (Israelul poartă în acest caz vina). La vârful Statelor Unite e tot Trump, pe care nu îl scoți din 1984. Iar China își continuă marșul spre noua ordine mondială. Cum am ajuns aici?

În anul 2005, Giuliano Da Empoli era un necunoscut de treizeci și doi de ani. A publicat atunci o carte numită „La peste et lorgie”. Nu e un titlu care să mai aibă nevoie de comentarii. Nici ciuma, nici orgia nu sunt concepte necunoscute.

Nu scrisese încă „Magul de la Kremlin”, nu scrisese nici despre inginerii haosului, nici despre ora, despre era prădătorilor. Da Empoli avea, ca într-o carte scrisă de un evreu din Vilnius pe nume Roman Kacew (care avea să-și schimbe numele în Romain Gary, și să se mai joace, în spirit de frondă, și cu literații din Franța sub numele de Emil Ajar), toată viața înainte.

Ce a înțeles încă de acum douăzeci de ani Da Empoli este că – după 11 septembrie 2001 – lumea și-a pierdut echilibrul. O schimbare a devenit posibilă în orice direcție.

S-a pierdut, totodată, și încrederea că omul a ieșit vindecat din comunism. Că eșecul comunismului, după formula sa, a însemnat, totodată, ieșirea omului din capacitatea sa milenară de a face imense greșeli istorice.

La începutul mileniului se aștepta un fel de paradis tehnologic, în care vom fi fericiți, vom fi mântuiți, vom fi împreună și istoria va fi ceva care a trecut.
Când – bum! – prăbușirea Turnurilor Gemene și începutul sfârșitului pentru secolul american. Europa deodată s-a trezit bătrână. Rusia era oricum revanșardă și China și-a început expansiunea…

De aproape douăzeci și cinci de ani trăim epilogul acelei dimineți de la New York.

Unificarea europeană, prin moneda unică și integrarea Estului recuperat de la ruși, miracolul dezvoltării economice, care se anunța a fi internetul – toate semnele erau ale unui viitor de aur. Unde e? Nu e.

Pe fondul acelei halucinații colective cu privire la un mileniu mai bun, nici nu s-a băgat de seamă că n-a dispărut, nicidecum, capacitatea eternă a omului de a genera (și a îndura) utopii. Comunismul n-avea să fie ultima.

Și, tot pe atunci a început lupta Rusiei pentru a-și recupera imperiul pierdut. Noi știm că este o luptă zadarnică. Nu-l va recupera. Dar acesta este, totuși, un război între Rusia și Europa.

Da, Rusia e în război cu Europa, și aceasta a fost de la început doctrina Putin, aparte de îmbogățirea obscenă prin corupție.

Războiul cu Rusia e deopotrivă hibrid (cazul României) sau cât se poate de puțin rece (cazul Ucrainei).

În cartea sa veche și ignorată, Giuliano Da Empoli subliniază ceea ce ne-a scăpat acum două decenii și continuă să ne scape și acum: că o proximitate tehnologică nu înseamnă nicidecum o reducere a posibilităților de conflicte mondiale, ci dimpotrivă o creștere a acestor posibilități!

Revoluția tehnologică avea inclusă în ea, ca atâtea altele înainte, de la revoluția agrară la cea industrială, și teribile capcane.

Războaiele în care s-a destrămat Iugoslavia au fost un semnal de alarmă cu privire la sfârșitul coabitării pașnice între „cei diferiți”. Semnalul de alarmă a fost, firește, și el ignorat.

Și iată-ne zeci de ani mai târziu încă neînțelegând că în 2001 nu s-a încheiat secolul XX, ci mai mult și mai grav: pur și simplu, cea mai bogată epocă din istoria recentă a Occidentului. Era când cultura pop a fost „de aur”. Chiar acele decenii bune de care Occidentul a avut parte după războaiele mondiale, înainte să intre în agonia unui prezent în care atacurile la „lumea veche” n-au făcut decât să se înmulțească.

Iar marile boli care nu ocolesc pe nimeni, fiindcă sunt ale timpului, stau mereu în balanță cu orgiile libertății. Iar moneda rămâne, în felul ei tragic, mereu în aer…  

Fotografii: Shutterstock, Hepta

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.