Aroganța răului cel mai mic | Despre pretextele lui Iohannis de a nu sta față în față cu Dăncilă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
După ce și-a zdrobit adversarii în primul tur, Klaus Iohannis nu s-a mai ferit să afișeze siguranța candidatului care știe că va câștiga, dar nu doar pentru că este răul cel mai mic, ci pentru că nicicând în România nu a existat o prăpastie mai mare între doi candidați.
Conferințele de presă susținute în paralel, marți seară, de Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă au adâncit și mai mult, dacă mai era nevoie, diferențele care există între cei doi, începând cu politica externă a României și terminând cu cea a bunului-simț.
Președintele a refuzat și în turul doi o dezbatere cu fostul premier, sub două pretexte. Primul, invocat de stafful său, spunea că Viorica Dăncilă este prea puțin pregătită intelectual și că nu poate purta un dialog cu președintele Iohannis care, acceptând confruntarea cu ea, n-ar face decât să-i valideze incompetența.
Analfabetă sau nu, în dreptul Vioricăi Dăncilă apare meseria de ”profesor”, pentru că asta a ieșit Dăncilă de pe băncile școlii – un profesor care, într-o anumită conjunctură, a ajuns premier și a reușit să livreze atâtea greșeli de exprimare și gafe cât pentru toți predecesorii săi. Anual, însă, mii de analfabeți își ridică diplomele de studii superioare din instituțiile de învățământ, pentru că sistemul e incapabil să-i trieze, iar ei intră pe piața muncii și merg la vot.
Viorica Dăncilă, cu prestația ei intelectuală mediocră, a obținut 2 milioane de voturi, în timp ce Dan Barna, cu studii și expertize zdravene, a reușit să convingă cu vreo 600.000 de oameni mai puțin decât ea. Lucrul ăsta ar trebui să ne spună ceva și nouă, dar mai ales staffului președintelui Iohannis, despre o felie mare din rândul celor care merg la vot.
Al doilea pretext pentru a refuza dezbaterea a fost fluturat chiar de președinte, care spunea că partidul Vioricăi Dăncilă a înregistrat numeroase atacuri nedemocratice la adresa țării.
Într-o conferință de presă de săptămâna trecută, acest al doilea argument al președintelui a fost demontat rapid de jurnalistul Dan Tăpălagă, care i-a amintit lui Iohannis că, în 2014, a intrat în dezbatere cu Victor Ponta, autorul unor atacuri la fel de nedemocratice la adresa țării, cum ar fi ”marțea neagră” sau modul în care a fost orchestrată suspendarea lui Traian Băsescu, din 2012.
Cu niciun argument care să stea în picioare, Klaus Iohannis a refuzat, totuși, atât o dezbatere cu Viorica Dăncilă, cât și o dezbatere reală cu jurnaliști, analiști sau politologi, în afara zonei sale de confort.
Nu e de înțeles decizia președintelui, cu atât mai mult cu cât, tot în conferința de săptămâna trecută, Iohannis a demonstrat inclusiv o doză surprinzătoare de spontaneitate și umor în secvența ”căștii din urechi”, un fake news rostogolit de adversarii săi și pe care președintele l-a demontat cu degajare și amuzament.
Mai mult de atât, într-o eventuală dezbatere, Klaus Iohannis ar fi făcut-o knock-out pe Viorica Dăncilă atunci când aceștia ar fi accesat zone precum politica externă, securitate, stat de drept ș.a.
Cert este că Iohannis n-ar fi îndrăznit să se poarte astfel dacă în turul doi ar fi intrat Dan Barna, candidatul USR PLUS. Electoratul celor doi se confundă pe alocuri, dovadă fiind transferul de voturi de la Barna la Iohannis în turul întâi. Apoi, diferențele de anvergură și nivel intelectual dintre cei doi sunt atât de lipsite de relevanță încât Iohannis ar fi trebuit să facă eforturi serioase ca să convingă electoratul să rămână lângă el până la capăt.
Într-o rundă finală cu alt candidat decât cel al PSD, aroganța de astăzi a lui Klaus Iohannis ar fi transferat rapid suficiente voturi cât să-i asigure contracandidatului său un avans confortabil spre Cotroceni.
Însă, ceea ce n-ar trebui să i se ierte lui Klaus Iohannis în următorii cinci ani este modul în care el a înțeles că presa poate fi luată pe persoană fizică la un eveniment electoral pe care l-a livrat publicului în locul dezbaterii.
Președintele și-a ales, cu nume și prenume, jurnaliștii care îi puteau pune întrebări. La fel, a ales și redacțiile care își puteau trimite jurnaliștii, dar doar pentru ca aceștia să privească, fără să poată pune întrebări. Această condiție a fost mai degrabă o jignire adusă meseriei de jurnalist, nicidecum o onoare.
Iar Rareș Bogdan ar fi trebuit ca, în loc să invoce strâmb ”formatul american”, să știe să îi explice președintelui de ce nu poate cere unui jurnalist să nu pună întrebări.
