Intelectualul public între adevăr și irelevanță

Măsurile de austeritate din educație au stârnit revoltă printre elitele cultural-universitare. Astfel, peste 300 de intelectuali au redactat și semnat o scrisoare în care îi informează pe onor miniștrii din Guvernul Bolojan că măsurile lor, nici mai mult, dar nici mai puțin,  scurtcircuitează democrația. 

Stop austerității în educație! 5 principii pentru reconstrucția sistemului de educație din România, exact așa s-a numit misiva despre rolul școlii, al educației. Axioma textului este una cât se poate de simplă, anume că „educația este fundamentul democrației, al dezvoltării economice durabile și al mobilității sociale.”

Semnatarii provin din zone ideologice eclectice, de la stânga, de la dreapta, social-liberali, social-democrați, liberali, în general lumea mainstream a ceea ce denumim intelectual public.

Dar care este rolul intelectualului public, ce face el așa important pentru societate? 

Într-un eseu publicat în vara ce tocmai a trecut  în Boston Review, profesorul de la UCLA, Robin D. G. Kelley, „Responsabilitatea intelectualilor în epoca fascismului și a genocidului”, reia și recontextualizează lucrarea lui Noam Chomsky din 1967, „Răspunderea intelectualilor”. 

Chomsky argumenta că datoria fundamentală a intelectualilor este aceea de a spune adevărul, devoalând minciunile guvernelor – scria asta în contextul războiului din Vietnam și al imperialismului american, criticându-i pe intelectualii „liberali” care, servind ca experți ai statului, își abandonau judecata morală pentru a-și apăra interesele de clasă și hegemonia SUA. În 2011, Chomsky revine asupra subiectului, („Responsabilitatea intelectualilor, reexaminată”), și reiterează faptul că intelectualii trebuie să fie ghidați de conștiință, nu de loialitatea față de stat. 

Totuși, Robin Kelley consideră că, în contextul actual, nu mai est suficient a „spune adevărul”. Puterea adevărului în fața fascismului a fost radical diminuată într-o epocă post-adevăr, caracterizată de știri false, autoritarism global și atacuri susținute împotriva gândirii critice.

Pentru a răspunde la întrebarea esențială , Care este răspunderea intelectualilor în era fascismului și a genocidului?, Kelley se întoarce la conceptul lui Antonio Gramsci despre „intelectualul organic”. Spre deosebire de „intelectualul tradițional”, profesor, cleric, cercetător etc., care susține status quo-ul, „intelectualul organic” este înrădăcinat într-o clasă sau grup social, articulându-și interesele și luptând pentru ele. În accepțiunea gramsciană, fascismul însuși își are intelectuali organici distincți, unii care lucrează asiduu pentru implementarea propriei agende.

În logica lui Kelley, răspunderea intelectualilor de azi depășește simpla expunere a adevărului. Ea implică (1) alăturarea explicită la clasele insurgente și oprimate, (2) implicarea directă în mișcări sociale și comunitare care luptă pentru drepturi, (3) recunoașterea solidarității sau (4) crearea de spații de rezistență și susținerea sindicalizării pentru a apăra libertatea academică.

Să revenim acum la intelectualii autohtoni, semnatari ai scrisorii de protest. Atât de „importantă” a fost văzută inițiativa de către guvernanți, încât aceștia nici nu s-au obosit să formuleze un scurt răspuns de complezență. Nu că ar fi contat prea mult, dar aroganța în sine merită amintită. 

De ce nu au răspuns nici ministrul educației, nici prim-ministru, nicio oficialitate a statului român? Pentru că, și aici ne întoarcem la conceptul gramscian de intelectual, toți acești administratori ai statului îi percep pe intelectualii autohtoni ca pe unii tradiționali, animați de propriul interes de clasă și, implicit, de menținerea stării de fapt. 

„Lasați-i în pace, nici nu le răspundeți, sunt de-ai noștri, din lumea noastră. Ne enervează ei acum, dar le trece, oricum nu au alternativă la politicile noastre, doar nu se fac pesediști și auriști peste noapte”, pare că și-a râs în barbă vreun oarecare ministru de serviciu. Aroganța non-răspunsului ministerialo-guvernamental mai devoalează și un alt aspect important: hegemonia ideilor economice, tot în sens gramscian, din lumea noastră de azi. Faptul că niște măsuri dure împotriva școlilor, spitalelor publice au parte de o așa mică opoziție, dă seama de natura ideilor dominante din societatea de azi. Sau cum ar spune vreun un economist iconoclast, The Wall Street Consensus! Nu-i de mirare că rolul intelectualului public se diluează și el în peisajul ideologic la modă.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.