Când statul român pretinde că se digitalizează, dar cetățenii continuă să stea la rând ca pe vremea lui Ceaușescu

În fața ta – n-ai avut timp să numeri cu precizie – se îngrămădeau vreo cincisprezece persoane. În spatele tău, alți oameni – numărul lor n-a mai contat. Doamna a anunțat că cei fără bonuri de ordine trebuie să-și ia bonuri. Oamenii au dat să intre, dar ea a întrebat cine-i primul și i-a dat un bon cu numărul #1, scos din aparatul automat din hol, dar nu l-a lăsat să intre.

În clipa următoare, o mulțime de mâini s-au întins spre doamnă. Mâini nerăbdătoare, mâini tremurânde, mâini panicate, mâini disperate de atâta așteptare (coada se formase de la ora 7.00, deși biroul se deschisese la 8.30, conform programului afișat), mâini care cereau un bon. Imaginea asta cu mâinile întinse te-a înfiorat. 

Mai trăiseși această „poză” în urmă cu mai bine de patruzeci și ceva de ani, în spatele Complexului Alimentar, la cozile la portocale sau la untdelemn, pe vremea lui Ceaușescu. Acele mâini erau înfometate și înghețate. 

De undeva, ascunsă în sufletul tău, a explodat spaima – o cumplită spaimă că ai să rămâi fără bon de ordine, că ai să te întorci acasă dezolat, așa cum s-a întâmplat de nenumărate ori când te-ai întors, adolescent fiind, fără portocale, fără o sticlă de untdelemn. Rușinea familiei: fraiere, nu te-ai descurcat, ai să mori de foame!

Recomandări

Ilie Bolojan și Cseke Attila, despre reforma administrației publice locale: „Număr maxim de angajați la primării și CJ-uri”. Ce decizii s-au mai luat

Frica asta copleșitoare te-a făcut să întinzi mâna peste capetele unor bătrâni, cerând un bon, fără să strigi, fără să înjuri, doar ca să-ți potolești spaima. Noroc că ai mâna lungă. Doamna te-a văzut și te-a servit cu un bon. Bonul tău de ordine: #11. L-ai strâns în pumn ca pe un diamant găsit pe trotuar, în fața Biroului de Evidență a Persoanelor. Ai ieșit din grămada de oameni – vreo 30-40, ce rost mai avea să-i numeri? – dar nu te-ai depărtat, pentru că spaima nu-ți trecuse și îți tremurau picioarele.

Funcționara a împărțit, cât ai clipit, bonuri până la #20. Atât. Lanul de mâini a dispărut miraculos, dar mâinile fără bonuri au protestat: să se mai dea! Doamna a strigat că aparatul poate să dea numai 20 de bonuri, așa este programat. Cei care vor bonuri să formeze o altă coadă, pentru că după ora 12.00 se va face o nouă împărțire. Ai auzit proteste și înjurături zadarnice. Doamna a mai zis să se facă trei cozi: una pentru cei cu programări online – ei au prioritate -, una pentru cei cu bonuri (erai #11!) și una pentru cei care vor aștepta ora 12.00, când se va face o nouă împărțire a bonurilor.

„Pentru cartea electronică de identitate, care-i coada?” – a tremurat o voce. Doamna a răspuns că nu există altă coadă, cei cu „electronicele” să se așeze la una dintre cele trei.

Recomandări

Transelectrica, paradisul de stat: bonusuri ilegale de 29 de milioane de lei. Șefii au luat 780 de euro pentru chirie, având locuințe pe lângă București

Te-ai uitat la ceas: 8.37! Doamna a mai strigat să intre doar câte patru persoane în holul de așteptare, pentru că sunt două ghișee funcționale din patru, și i-a invitat înăuntru pe primul programat și pe cel cu bonul #1.

Ți-a mai trecut spaima, te-ai mai uitat odată la ceas – oricum, ziua ta era pierdută – te-ai resemnat și te-ai așezat la coada celor cu bonuri, după persoana cu #10.

Asta este poza emblematică a digitalizării serviciilor cu publicul: cei cu programările online se încaieră cu cei cu bonuri, iar cei fără bonuri așteaptă să se termine încăierarea ca să apuce un bon, ca, la rândul lor, să se încaiere cu cei cu programări după ora 12.00, până la ora 15.00, când biroul se va închide.

Te-ai uitat încă o dată în dosarul tău (fără șină) să vezi dacă ai toate actele în regulă (originale și copii) pentru un nou buletin (fără cip) și te-ai întrebat, cu mintea golită, dacă nu cumva îți lipsește ceva. Doamne ferește! Ai să faci atac de cord dacă te trimite după acte, de-abia te țineai pe picioare.

Întrebarea firească ar fi fost dacă mai merită să-ți schimbi buletinul într-o țară ca România. Să trăiești așa, cu o Carte de Identitate expirată, să-ți bagi picioarele în statul ăsta care își bate joc de viața ta, să nu mai exiști ca cetățean al secolului XXI. Dar era o întrebare care te-ar fi enervat, așa că ai continuat să strângi în pumn bonul #11. Te-ai gândit, așa, într-o doară, să-l vinzi la coada celor fără bonuri, erau destui, sigur ai fi găsit client. Dar n-ai avut curaj.

Recomandări

Cine conduce industria de apărare aeronautică: Sinecuriști cu salarii de zeci de mii de lei, o cârciumăreasă și o fostă directoare de creșă

Ai încercat să te calmezi trăgând cu urechea la ce discutau oamenii în jurul tău. Un bărbat cu bonul #14 și-a exprimat speranța că Bolojan o să facă ordine și disciplină și aici, așa cum a făcut la Oradea, dar un alt bărbat, probabil un corporatist care se învoise de la corporație, i-a atras atenția că Serviciul de Evidență a Populației ține de primăria de sector și nu de guvern, adică de primarul Negoiță. 

Un pensionar a zis că toți sunt niște hoți, iar o femeie s-a plâns că peste cinci zile are avion în Italia, unde muncește, și că are nevoie de buletin făcut la urgență. Cineva i-a zis că nu se mai fac buletine la urgență, s-a scos treaba asta, iar femeia a început să se vaiete: „Aoleu, ce mă fac?”.

Ai fi putut să te bagi și tu în discuții, să spui numai prostii la furie, să facă ordine Nicușor Dan, Ursula sau Trump, dar te-ai gândit (iarăși) la digitalizare. Cât de mult se discută la televizor despre digitalizare! Toți românii vor digitalizare – politicieni, lideri de opinie, oameni de afaceri – dar nicio digitalizare nu se face… Probabil că n-ai să mai apuci zilele României digitalizate. 

Atâția bani a avut România pentru digitalizare din fondurile PNRR și i-a ratat. Multe regrete și frustrări. Ai să mori fără servicii digitalizate, nici măcar n-ai să apuci serviciile digitalizate pentru înmormântare. Să mori, dracului, nedigitalizat într-o Românie sufocată de birocrație și corupție.

Te-ai mai gândit (încă o dată, patetic) la cozile de pe vremea lui Ceaușescu, mai cu seamă la bucuria pe care o trăiai când apucai ceva la Complexul Alimentar – erai eroul familiei. Bravo, băiete, avem mâncare! Ai deschis pumnul și ai privit duios la bonul #11. Nu ești nostalgic după acele vremuri, dar îți pare extrem de rău că România ar fi putut să ajungă o țară în care să fii mândru că trăiești. O țară pe care s-o iubești nu pentru cum era atunci, când ți-ai făcut primul buletin din viață, ci pentru ce ar fi putut să devină dacă circumstanțele ar fi fost altele. Dacă n-ar fi fost comunismul ăla tâmpit și spălător de creiere, dacă istoria ar fi fost alta…

Astfel au trecut aproape două ore până ți-a venit rândul să-ți depui actele pentru un nou buletin. Ai scăpat și de data asta din ghearele acestui animal de pradă: statul român.