Ce a lăsat Klaus Iohannis în urmă, după 10 ani de mandat

Bilanțul României educate

Este programul cu care Klaus Iohannis a câștigat în 2014, primul mandat. Ca să evaluez am în vedere bilanțul prezentat în urmă cu fix doi ani și anume studiul Pisa, relevant măcar pentru faptul că elevii de 15 ani de atunci intrau pe băncile școlii fix când Iohannis se așeza la Cotroceni. 

• „5 din 10 elevi în vârstă de 15 ani au competențe matematice, respectiv în domeniul științelor, sub nivelul minim de performanță. Nu pot utiliza gândirea logică în situații cotidiene sau nu pot explica fenomene sau procese științifice familiare”;
• „4 din 10 elevi în vârstă de 15 ani au competențe de lectură sub nivelul minim de performanță, adică citesc un text și nu pot formula ușor concluzii”;
• din fiecare 10 elevi care în 2010 erau în clasa întâi, doar 4 au reușit să finalizeze liceul (bacalaureat) – este statistica desprinsă din „2 din 10 participanți la examenul de bacalaureat nu l-au promovat” coroborată cu rata abandonului școlar pentru acea generație.

Această generație va vota pentru prima dată la următoarele alegeri parlamentare, deveniți adulți și cu același drept de vot ca părinții lor la alegerile de acum. Tot această generație, când va intra în câmpul muncii, va contribui pentru plata pensiilor celor care sunt activi acum. Evident, cu prioritate, pensiile speciale.

Din punctul de vedere al percepției economice, primul mandat al lui Iohannis s-a finalizat cu o revizuire în jos a perspectivei de rating. În 2019, agențiile de rating priveau România la doar un „bobârnac” de „junk” – economie cu grad ridicat de risc, această percepție transformată în dobânzi grase plătite creditorilor pentru sumele plasate aici.

Bilanțul României normale

Este programul cu care Klaus Iohannis a câștigat al doilea mandat. Judecând după percepția agențiilor de rating, mandatul se încheie exact cu l-a început: la un bobârnac de „junk”. 

Judecând după faptul că recent atât S&P Global cât și Fitch au revizuit de la stabil la negativ perspectiva ratingului (BBB-), pe ansamblu, din punct de vedere economic, percepția este că nimic nu prea a fost „normal” în acest mandat care se încheie cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană și deficit enorm finanțat la cele mai mari dobânzi din Uniune: 7,5%. 

Spre comparație, Grecia, despre care unii susțin că au depășit-o are deficit bugetar de 1%, iar România – de 8,65%. Grecia are același rating ca și România, dar cu perspectivă stabilă (deci pe creștere), în timp ce media deficitului bugetar în statele Uniunii Europene este în jur de 3%. Grecia are surplus bugetar primar (fără costurile cu dobânzile aferente datoriei publice, Grecia ar avea excedent bugetar anual de peste 2%). Grecia plătește dobânzi mult mai mici decât România și este în zona euro.

Așadar bilanțul României normale, al ultimului mandat se încheie prin cel mai mare dezechilibru economic de după din 2008-2012, și chiar printr-o situație mai rea. Totuși, în 2008, datoria publică a României era în jur de 15% din PIB, iar 2025 va consemna o datorie publică în jur de 60% din PIB.

Moștenirea lui Iohannis și a celor „10 mititei”

Iohannis este președintele cu cei mai mulți premieri din istorie în mandatele sale. Eu am numărat 9 (fără interimari): Ponta, Cioloș, Grindeanu, Tudose, Dăncilă, Orban, Cîțu, Ciucă, Ciolacu. Responsabili pentru următoarele, din perspectiva coautoratului, sunt toți, împreună cu Mugur Isărescu cel ubicuu, responsabil de inflație, dobânzi și, în opinia mea, de profitul băncilor.

Datoria publică 

Pentru cei care spun că președintele republicii nu are treabă cu economia și finanțele, le spun doar atât: el este șeful Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), iar situația finanțelor și economia sunt, în ultimă instanță, în responsabilitatea CSAT.

În ultimul mandat Iohannis datoria publică a urcat de la 372 de miliarde de lei spre 1.000 de miliarde de lei (937 de miliarde de lei în noiembrie 2024 și a continuat să crească). 

Cele 200 de miliarde de euro lăsate moștenire de ei, înseamnă o datorie de circa 10.500 de euro per capita. Adică, cel care se naște mâine, în prima zi fără Iohannis, are deja de plătit o datorie de 10.500 de euro. 

La dobânzile domnului Isărescu, de 7% pe an, când va avea vârsta de 10 ani datoria îi urcă la 21.000 de euro, fără să facă nimic. Iar la 20 de ani, când devine adult, are de plătit deja cel puțin 42.000 de euro.  În fapt, suma este semnificativ mai mare, pentru că între timp bugetul va funcționa pe deficite mari cel puțin până în 2031.

Îndepărtarea definitivă a României de zona euro

Este cel mai mare eșec instituțional al lui Iohannis și al celor 10 ani, pe de-o parte pentru că aderarea la zona euro face parte din tratatul de aderare la Uniunea Europeană, dar mai ales pentru că în primul său an de mandat (2014-2015), România îndeplinea toate cele cinci criterii de aderare la zona euro, o fereastră unică de oportunitate. 

Pentru puțin timp, în prezent mai îndeplinește doar două, fără perspective reale de a mai îndeplini criteriile în următorii 10 ani. Cu alte cuvinte, dacă în primul an de mandat, ca șef al CSAT, lua decizia ca România să adopte euro, eram acolo din 2018.

Și eram la dobânzile mult mai scăzute din zona euro, comparativ cu cele ale domnului Isărescu. Ceea ce ar fi contribuit nu la decapitalizarea economiei și la incapacitatea de plată de facto manifestată prin înghețarea cheltuielilor bugetare, ci la o convergență reală și sustenabilă față de Uniunea Europeană (nu ca „paritate a puterii de cumpărare” sau măsurată într-un alt mod, tot artificial).

În 2025, spre deosebire de 2014-2015, România nu mai îndeplinește criteriile de deficit bugetar, al dobânzilor, al inflației, și în curând, nici pe cel al datoriei publice, care va depăși pragul pentru zona euro de 60% din PIB. 

Al cincilea criteriu – „stabilitatea cursului” – este încă atins pe de-o parte pentru că dobânzile sunt ținute sus și pe de altă parte pentru că Mugur Isărescu alege, prin intervențiile de miliarde de euro pe curs, să ofere cursuri de ieșire prietenoase capitalurilor speculative cărora BNR le asigură cursuri de ieșire nepenalizatoare.

Justiția

Fac parte din categoria celor care cred cu sfințenie că fără o justiție reală nu există o economie reală. Dacă primul mandat al lui Iohannis a fost marcat de „justiția de protocol” (protocoalele cu SRI), cum a fost al doilea mandat? 

A fost cel care a fost însoțit de prescrieri fabuloase pentru aproape toți presupușii infractorii cu gulere albe, salvați de prescrieri. A continuat cu semnarea de către Iohannis a dezincriminării evaziunii fiscale de până la un milion de euro (în cazul în care ești prins că furi până la un milion de euro, dar dai banii înapoi). Se reflectă în atitudinea prietenoasă a procurorilor față de cei care au protecție instituțională atunci când fură aproape 4 lei din fiecare 10 lei care ar trebui să ajungă, ca TVA, la școli, la străzi și la spitale. Bani care există, dar se află în alte buzunare.

Oare ce s-a întâmplat în al doilea mandat al lui Iohannis cu rețelele de procurori, judecători, grefieri și avocați, care în primul său mandat acționau pe bază de plicuri galbene de la SRI? S-au pensionat special toți membrii acestei rețele? 

Este legitim să mă întreb dacă nu cumva, izbăviți de tutela SRI, au continuat să funcționeze nu cum le dicta până recent „câmpul tactic”, ci cum le dictează interesele private și de grup? Cum altfel aș putea să descriu faptele vitejești ale procurorilor care au stat cu fundul pe dosare până la împlinirea vârstei de pensie specială, timp în care s-a prescris tot ce s-a putut? 

Cum aș putea să descriu cele mai mari două fraude din asigurări, de miliarde de euro în final și la scutul justiției izbăvită de protocol, respectiv City Insurance și Euroins, pentru care nimeni nu a răspuns penal, nici „supraveghetorul”, nici beneficiarii reali?

Ca o concluzie, nu pot decât să reinterpretez principiul al doilea al mecanicii, cunoscut desigur de Iohannis: „pentru a merge înainte, trebuie să lași ceva în urmă”. Justiția, zona euro, și viitorul amanetat sunt în esență ceea ce Iohannis a lăsat în urmă. Mult în urmă.

Și încă ceva, că tot suntem la fizică: cum s-a aplicat principiul inerției la demisia lui Iohannis?

„Orice corp își menține starea de repaus sau de mișcare rectilinie și uniformă, atât timp cât asupra sa nu acționează alte forțe, sau suma forțelor care acționează asupra sa este zero”, spune principiul I al mecanicii. Este clar pentru oricine că de mâine domnul Iohannis nu mai este nici în stare de repaus și nici în stare mișcare rectilinie, iar eu nu cred că forța „amenințării suspendării” l-a făcut să plece. Pentru că argumentele lui sunt caraghioase. Adică dacă el își dă demisia, parlamentul actual nu mai este privit ca fiind agitat nedecisiv și nevrotic de piețele internaționale? Vom vedea în curând cine este beneficiarul real al demisiei prea târzii a lui Klaus Iohannis. Foarte curând.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.