Ce ar putea înțelege dintr-un film indian Raluca Turcan și alți „vânători” de asistați social din aceste zile. Și nu doar ei

Deranjant este mai ales când acest rasism social vine programatic din partea „elitei politice” care, în loc să lupte cu sărăcia și cauzele ei sociale și economice, se luptă cu săracii.

Mai nou, e o adevărată vânătoare de săraci, cerșetori și „asistați social”. Primăria din Arad se laudă cum a „expropriat” 113 lei de la un cerșetor „criminalizând” cerșitul, iar speriați de controalele anunțate de ministrul muncii, Raluca Turcan, o primărie era gata să culeagă suma „criminală” de 142 de lei de la o femeie care încasa acești bani ca ajutor social și care nu are alt venit. Iar domnul Valeriu Turcan îi acuză pe Victoria Stoiciu, Costi Rogozanu și alți câțiva care mai scriu pe temă că ar fi girat „frauda” și „jaful PSD” în domeniul asistenței sociale.

Deci cine îndrăznește să scrie în apărarea săracilor, să încerce să arate cauzele sărăciei se face părtaș la ”jaf”. Aproape că devin penali.  

E greu să aduci argumente. Nu funcționează. Toate datele ne arată că suntem pe ultimul loc în ceea ce  privește bugetul alocat asistenței sociale, care este un drept fundamental. Până și instituții precum FMI sau Banca Mondială – care sunt departe de a fi bănuite de „ciumă roșie” – ne avertizează asupra acestui fapt.

Recomandări

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Am zis că pentru acest curent politic nou instaurat la putere ar fi bine poate să povestesc niște filme. Merită. Se poate vedea în familie și chiar cu cei mici de peste 10 ani. Poate-l văd și soții Turcan, și primarul de la Arad, vânătorul de cerșetori. Și pentru toți cei care luptă cu săracii, în loc să lupte cu sărăcia. E de datoria mea să previn și să recomand un film bun.

Să trecem la filme

Sunt două filme mari apărute anul trecut: „Parazit” și „Tigrul alb”.  Despre pelicula sud-coreeană, în regia lui Bong Joon-Ho, „Parazit”, am scris: se poate citi aici în Libertatea. Scurt, despre „Tigrul alb”.

Indienii au scos așadar un film care cumva e pe același calapod cu faimosul „Parazit”: „The White Tiger” – regia Ramin Bahrani după cartea semnată de Aravind Adiga pentru care a luat premiul Man Booker. Filmul poate fi văzut pe Netflix.

„Tigrul alb” este însă un film mai puțin pretențios decât primul invocat mai sus, mai direct, cu metafore puternice și limbaj simplu, să înțeleagă tot poporul. Dacă despre „Parazit” spuneam că e „un road movie pe verticală” – dinspre viața săracă de sub pământ spre viața de suprafață, viața bogată de sus – aici avem o mișcare dinspre periferia săracă spre centrul bogat. Ba mai mult: din casta de jos, de unde nu este ieșire, spre casta superioară a privilegiaților. Și mai simplu: filmul este povestea cinică, dură și spusă în cheie comic-tragică a felului în care este instituită inegalitatea violentă și cum poate fi ea depășită.

Recomandări

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

În „Tigrul alb”, ca și în „Parazit”, observăm că „cei de jos” muncesc infinit mai mult și au competențe în domenii multiple față de stăpânii lor. În filmul sud-coreean ne întrebam: cine sunt paraziții – cei de jos sau cei de sus? Oare nu cei care ne conduc parazitează pe cei de jos?

Și în filmul indian vedem rezultatul muncii lor: sărăcia se păstrează, nu se diminuează. Cum, munca nu te scoate din sărăcie? Pentru condiția lor, a celor de jos, nu munca este cea care îi poate scoate din sărăcie. Munca doar asigură supraviețuirea: atât.

Casta superioară este „superioară” nu pentru că muncesc sau pentru că au aptitudini superioare „servitorilor”, ci doar pentru că dețin proprietăți și capital. Ca pentru copiii de clasa întâi aici ni se arată că și sărăcia, și bogăția se moștenesc și se perpetuează.

Ce fac tot filmul cei din „casta superioară”? Duc bani la politicieni pentru a-i „unge” ca totul să meargă bine: statutul, poziția privilegiată se cumpără de cei care au cu ce-o cumpăra.

Eroul principal observă toate astea și meditează când vede geanta plină de bani mită/lobby pentru dregători. Acești bani eu nu-i voi câștiga în zeci de ani de muncă, își zice el. Dar dacă i-aș fura? Ar fi asta furt? De ce ar fi, își zice, căci acești bani cumpără politicienii care fac legi și reguli de a-i scuti pe bogați de impozite, iar asta înseamnă că ei fură de la întregul popor, de la cetățeanul de rând. Dacă aș fura de la stăpân nu ar fi un furt, își zice eroul. Asta se numește: exproprierea expropriatorilor în termeni tehnici.

Recomandări

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Așa: cine este eroul? Un tânăr dintru-un sat amărât din India, așa cum sunt sute de milioane: din casta cea mai de jos, pe nume Balram. Putea fi și din România. Este bun la școală, dar nu poate continua pentru că trebuie să muncească pentru a aduna bani pentru familie, care trebuie să plătească un impozit imens pentru stăpânii castei superioare: totul aparține castei superioare – pământuri, ape, case, tot. Au privatizat la timp tot – a mai rămas aerul.

Casta inferioară are doar puterea de muncă plătită mizerabil. Școala nu este pentru ei – e apanajul „privilegiaților” – al celor care au și conduc. Casta de jos trebuie să fie forță de muncă ieftină – gratuită dacă se poate: doar pentru strictul necesar de supraviețuire.

Balram, cel din casta slujitorilor, este însă destul de isteț și fuge spre oraș. Se angajează prin diverse trucuri la casta superioară – șofer. Este maximum ce poate visa cineva din casta de jos: să fie slugă.

Aici e un moment interesant care seamănă cu „Paraziții”: Balram, ca să devină șoferul principal al familiei castei superioare, se luptă cu veteranul șofer – un indian musulman. Dușmanul lui Balram nu este stăpânul, ci colegul de muncă: îl dă în gât că e musulman (stăpânul nu simpatiza cu ei) și îi ia locul. Tipic.

Stăpânul lui Balram este Așok, copilul unui mare latifundiar. Calitățile lui principale sunt reduse la moștenirea imensă de proprietăți și resurse. Atenție: Așok nu este vechiul clasic proprietar violent și dur. Ba chiar condamnă violența față de slugi – el e cu civilizația. El este noua clasă conducătoare: educat în SUA, progresist, civilizat. Ca la carte: gulere albe, texte fine. Se căsătorește încălcând regulile de castă cu o fată dintr-o castă ceva mai de jos, dar tot educată în SUA. Văd o lume mai frumoasă, mai dreaptă și își văd businessul transferat dinspre resurse spre IT. Viitorul sună bine. Până are loc un accident unde țap ispășitor este oferit sluga Balram.

„Noua elită” din „casta superioară” însă nu are nicio problemă cu felul în care este construită lumea: Așok trebuie să rămână stăpân, să fie scutit de impozite, iar Balram trebuie să rămână servitor – castele să rămână la locul lor: că e „meritocrație” – cine are va avea, iar cine nu are nu va avea.

Ce-l deranjează pe tânărul cuplu, noii reprezentanți ai castei superioare? Faptul că Balram miroase, nu se spală regulat, nu se spală pe dinți, nu are haine curate – nu e suficient de civilizat. În rest, totul e perfect: Balram muncește bine, este supus și nu are pretenții financiare – îmi dai cât vrei, stăpâne!

Balram înțelege repede că întreaga societate este ca o cușcă de găini, ca într-o fermă pe care o vedem acolo: fără reguli și ca să reziști trebuie să devii cât mai cinic posibil. Altă cale nu există, alte ascensoare sociale nu sunt. „Există doar două caste în aceste zile. Oameni cu burta mare și oameni cu burta mică. Există doar două destine: mănâncă-l pe celălalt sau vei fi mâncat”. Simplu. El știe că sărăcia și bogăția se moștenesc și se perpetuează. Ca un destin.

În grădina zoologică vede un tigru alb – o raritate: decide să-și schimbe viața, să devină „tigrul alb”. Cum? Revolta sclavului, servitorului împotriva stăpânului, proprietarului. „Săracii au doar două căi spre vârf: crima și politica” spune vocea din off.

Cu crima știm cum e – de mii și mii de ani: violența sărăciei – despre care un alt indian celebru, Ghandi, spunea că este cea mai crudă formă de violență – produce violență. Inegalitatea imensă și sărăcia produc violențe structurale și inimaginabile pe termen mediu și lung. Crima e acolo – ca rezultat al acestei violențe a sărăciei. Pentru a ieși din ea este nevoie de intervenții structurale.

Cum se termină filmul? Nu vă spun. Își omoară sau nu omoară stăpânul? Găsește un alt stăpân sau nu? Devine el stăpân sau nu? 

Există o replică excelentă când casta superioară, acel 1% global, își angajează slugile: la noi toate slugile trebuie să fie din caste superioare! Filmul nu lasă nimic neatins: oho, lovește din plin în mitul „stângii salvatoare” și în „progresismul cultural”. Se termină direct, dur și realist.

Vizionare plăcută! Data viitoare vă povestesc „Expresul zăpezii” – cel mai bun film despre România.

foto: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News