Ceea ce începe ca un „The Hangover” est-european (miza e totuși neverosimilă) se dezvoltă înspre un „Call Me By Your Name” românesc – mai exotic decât filmul lui Luca Guadagnino, dar la fel de imposibil -, ale cărui imperfecțiuni narative sunt însoțite de o prospețime evidentă.
Fetele opresc noaptea la o benzinărie, unde li se fură mașina cu toate lucrurile, iar o familie de romi care se află pe acolo le adăpostește câteva nopți. Întâmplător, familia merge „pe Franța” de multă vreme, așa că membrii ei se pot înțelege cu fetele. În zilele care urmează, băiatul cel mare, Nino (Gimi-Nicolae Covaci), care își ridică o casă din ce câștigă la Paris vânzând de prin gunoaie, se apropie de actriță și ea de el.
Franțuzoaicele vor merge la râul din apropiere, unde vor da cu pietre în apă, vor admira calul și caprele care pasc libere (ca într-un western), vor face karaoke (inclusiv pe „De ce plâng chitarele”) la petrecerea de ziua lui Nino, alte momente evidențiind practicile misterioase ale gazdelor care cred în Dumnezeu, dar te descântă dacă ai o migrenă.
Jeanne are totuși cardul bancar la ea, prin urmare, fetele, deși au petrecut câteva zile pe capul gazdelor care nu prea au ce pune pe masă, dau o fugă la mare. Deja îndrăgostit, Nino se urcă după ele în tren, iar pe plajă recunoaște că are 17 ani, nu 21, după care își pierde virginitatea cu Jeanne.
Părinții lui Nino au o datorie la alt rom și pentru că n-au bani s-o plătească, îl pun pe Nino să-i ceară bani franțuzoaicei. El se execută, de pe urmă îi pare rău, nu vrea ca Jeanne să creadă că vrea să profite de ea. Incidentul e lăsat în suspensie.
La întoarcerea în localitatea unde stă familia lui Nino (numele acesteia nu e precizat), apare și viitorul soț al lui Jeanne să o recupereze din sălbăticie, iar romul căruia familia lui Nino îi datora bani îi dă foc casei acestuia drept răzbunare pentru că nu și-a primit banii. Nino ia un pistol și vrea să-l împuște, dar Jeanne îl oprește.
Filmul se termină cu despărțirea celor doi îndrăgostiți, Jeanne plecând să se mărite cu francezul (presupunem), iar Nino încercând să înțeleagă, după cum îi spune una din fete (o moldoveancă stabilită în Franța, interpretată de Sandra Codreanu), că are toată viața înainte.
„Mi iubita, mon amour” a fost prezentat la premiera de aseară de însuși Thierry Frémaux, delegatul general al festivalului – pentru că e inclus în Selecția Oficială, secțiunea Proiecții Speciale.
Mai jos, imagini cu regizoarea în dialog cu presa, dar și Cristian Mungiu:
Pasionată de subiectul romilor din Franța
„Mi iubita, mon amour” are o istorie interesantă. Noémie Merlant e pasionată de subiectul romilor din Franța, pe care l-a exploatat în reușitul ei scurtmetraj de ficțiune „Shakira” (premiat anul trecut la Festivalul de la Bordeaux).
În „Shakira”, Merlant pleca de la povestea reală a unor romi expulzați dintr-o tabără pariziană, folosea numai actori neprofesioniști (cu excepția ei într-un mic rol) și urmărea o adolescentă care încearcă să se integreze în societatea franceză, dar nu reușește, deși a învățat limba și vrea să muncească.
Shakira e atrasă într-o bandă de romi infractori și pusă să se prostitueze după ce banda sparge o mașină lângă Gare du Nord. Un băiat de care era îndrăgostită (interpretat tot de Gimi-Nicolae Covaci) o împiedică să plece cu primul client, dar poliția îi prinde pe amândoi și, deși n-au furat ei din mașină, e de presupus că vor plăti oalele sparte.
Scurtmetrajul „Shakira” se poate vedea aici integral aici:
La fel ca „Shakira”, și „Mi iubita, mon amour” are autenticitate și mărturisește simpatia evidentă a autoarei pentru personaje, ca și dorința de a arăta că romii cinstiți nu trebuie băgați în aceeași oală cu romii infractori. În scurtmetraj, povestea spunea cât era necesar și mai mult de atât, dar lungmetrajul duce lipsa unui scenarist adevărat și se sprijină mai mult pe atmosferă decât pe acțiune.
Ideea filmului a apărut în cursul unei vacanțe de vară pe care Noémi Merlant, prietenele ei și Gimi-Nicolae Covaci au petrecut-o în România, la casa acestuia din urmă. Am înțeles dintr-un interviu pe care Merlant l-a dat pentru site-ul festivalului că cei doi ar fi împreună și că au dorit să facă un lungmetraj despre cum s-au îndrăgostit, dar ficționalizând evenimentele.
E în avantajul filmului că nu poți să-ți dai seama ce e real și ce e ficțiune, unde se termină scenariul și unde începe improvizația, mai ales când există și actori neprofesioniști. Asta dă naturalețe unei povești care nu explică ce ar trebui explicat, mulțumindu-se să netezească unghiurile, deși imaginea Evgheniei Alexandrova și montajul lui Sanabel Cherqaoui conving până la un punct că există zile de vară fără multă acțiune și că această complicitate dintre personaje e reală și se transmite spectatorului.
E surprinzător că echipa tehnică a filmului a constat, cum spune Merlant în interviul citat, doar din directorul de imagine și sunetist.
Clip din „Mi iubita mon amour”:
Unele scene par cu totul pe bune, cum e cea în care părinții lui Nino (care sunt părinții lui reali) își aduc aminte cât de greu le-a fost la început în Franța și încep să plângă. Îți dai ușor seama că lacrimile lor sunt adevărate, dar n-ai băga mâna-n foc că Merlant, ai cărei ochi se umezesc, nu folosește momentul ca să joace.
Tema discriminării e abordată o singură dată, când părinții lui Nino le spun franțuzoaicelor că în România nu-și găsesc de lucru și nu se simt bine ca etnie, la care Jeanne spune doar: „E mai rău ca-n Franța”.
Interesant că pe ecran Merlant și Covaci nu par prea compatibili, de aici dificultatea de a accepta miza filmului – povestea de dragoste dintre o femeie de 27 de ani și un adolescent cu 10 ani mai mic.
Publicația americană online IndieWire a publicat deja o cronică la film și i-a dat o notă mică, C+, deși a găsit și părți bune în el , în vreme ce Peter Bradshaw a fost mult mai impresionat și i-a dat trei stele din cinci în „The Guardian”.Aventurile a patru tinere din Franța, pe litoralul românesc
Nu am regăsit pe generic nicio companie de producție din România care să se fi implicat în proiect măcar ca furnizor de servicii.
„Mi iubita, mon amour” a fost deja achiziționat de agentul berlinez de vânzări Film Boutique, responsabil și de vânzările internaționale ale mai multor filmelor românești, printre care „Marți, după Crăciun”, de Radu Muntean, sau „Cea mai fericită fată din lume” și „Toată lumea din familia noastră”, de Radu Jude.