Cronica unui tată care asistă la orele online ale copilului
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Publicistul Petre Barbu descrie ceea ce un părinte simte atunci când vede cum se derulează școala în pandemie, când orele s-au mutat cu totul pe internet.
În drum spre bucătărie, aud un glas de bărbat în camera ta. Încremenesc. Bărbat în camera ta? Eu sunt singurul bărbat în casa asta! Vocea mea este singura voce de bărbat care are dreptul să se audă!
Îmi revin: e vocea unui profesor de-al tău, de când cu școala online, am uitat că ai ore, am uitat că ești închisă în camera ta, am uitat că “ești la școală”. Uite că habar n-am ce mai faci la școală! De câte ori te-am întrebat cum merge școala (online) de atâtea ori m-ai expediat cu aroganță adolescentină: bine!
Ora de fizică
De ce bărbatul vorbește atât de tare? O fi vreo lecție importantă? E profesorul de fizică? Vă predă teoria relativității? Dar teoria asta se învață în clasa a XII-a, dacă-mi amintesc bine! Sau am uitat?
Mai ai până într-a XII-a, dar timpul zboară cu pandemia asta, sper să nu te prindă tot cu școala în online, Doamne păzește-ne!
<strong>Vocea din camera ta mi se pare cunoscută de undeva, parcă de la televizior. Nu cumva te uiți la un serial pe Netflix, în timp ce proful îți predă o teorie importantă? </strong><br>
Lipesc urechea de ușă. Se aude înfundat. Ar trebui să ciocănesc încet, de câteva ori am făcut asta, când am intrat te-ai enervat: am școală! - ai scrâșnit și m-ai gonit.
Ai mei treceau toată ziua bună ziua prin camera mea, cărând oalele cu mâncare ca să le pună pe balcon, era iarnă, scoteau frigiderul din priză ca să economisească bani, plus că se întrerupea mereu curentul și se strica frigiderul, nu protestam pentru că dădeau buzna în intimitatea mea de adolescent, stăteam cu nasul în caiete și-n cărți, mă vedeau că învăț, dar eu mă gândeam să scriu un roman, romanul meu de adolescent, nu-l citisem încă pe Eliade, dar visam să scriu un roman, habar n-aveau ai mei ce era în mintea mea, habar n-am ce-i în mintea ta și ce-i în școala ta online.
Apăs ușor clanța - trebuie să schimb clanța care scârțâie -, și împing ușa -trebuie să schimb și ușa, dar de unde bani? Trag cu urechea prin ușa crăpată. Aud mai clar vocea bărbatului, dar nu înțeleg ce spune.
Pur și simplu nu disting cuvintele, ești cumva la ora de franceză? Dar știu că ai o profă de franceză și nu un profesor. Mă ghemuiesc lângă ușă, cu grijă, să nu-mi pocnească vreo articulație de la genunchi, îmi țin respirația și ascult.
Ora de sport
Vocea bărbatului zice să aveți grijă la mobila din casă, să nu vă loviți, spune ceva despre exerciții fizice, jumătate de oră, dar insistă să fiți atenți să nu vă loviți de mobilă, ah!, m-am prins, ăsta e proful de sport, ești la ora de sport, vorbește ca antrenorii din fotbalul românesc pe care-i aud în interviuri la radio.
Așa sună vocile de după vreun meci din Liga 1, proful tău are aceeași retorică, poftim retorică!, e cam dezlânat după gustul meu, cu multe șabloane, nu vă explică vreun exercițiu fizic, dar vă sfătuiește să ieșiți pe-afară și să alergați, dacă nu puteți, atunci să mergeți până la stația de autobuz și înapoi, de mai multe ori, are dreptate omul, să faci mișcare, exerciții în casă, atenție la mobilă!, altfel înțepenești ca mine, un înțepenit în pandemie. Asta e ora ta de sport? Sport online.
Cum stau și îl ascult pe proful tău de sport, care vă recomandă și el ce îl duce capul în această izolare, că doar nu este antrenor de talie mondială ca Octavian Belu sau Jürgen Klopp (habar n-ai cine-s ăștia, dar poți să-i cauți pe Google).
Mi se face un dor nebun, da, ăsta-i cuvântul, nebun, un dor nebun de înot și mă văd în cea mai frumoasă clipă a înotului meu, când mă avânt în apă și înaintez cu mișcări calculate, despicând apa, care mă place, care mă ține, care îmi dă voie să înaintez și în clipa aceea de voluptate uit de toate, creierul mi se golește și rămân numai cu mine, respirând egal, fără panică, numai cu mintea mea golită, nu sunt campion, nu sunt performer, nu sunt specialist, ci doar un om care se bucură că dă din mâini și din picioare, care respiră, care înoată...
Care s-a bucurat că a înotat, o dată pe săptămână, vreo 30 de ture de bazin scurt, atât mă țineau balamalele, până a venit pandemia.
<strong>De abia acum îmi dau seama ce-am pierdut: bucuria clipei, când mă avântam cu emoție în apa care mă aștepta. Cum, naiba, să înot online? </strong>
Vocea profului revine și zice că sala de sport e închisă, nimeni n-are voie să intre acolo, da, toate sunt închise, și școlile, și bazinele de agrement, și piețele acoperite, probabil că știți și voi toate astea, dar ce să zică proful în ora de sport online?
În curând, și mințile noastre se vor închide, vom rămâne cu niște amintiri care se vor șterge una după alta, și nici nu voi fi în stare să-ți povestesc cum era ora de sport pe vremea mea, cum făceam un fotbal până la epuizare pe vremea mea (îmi place sintagma asta: pe vremea mea!), am să uit toate bucuriile vieții, pentru că online-ul ăsta o să ne usuce mușchii, o să ne sucească mințile, o să ne facă niște cârpe…
Încheierea orelor
Proful de sport își ia rămas bun, pe săptămâna viitoare, sănătate! Îmi vine să-i strig și eu: sănătate! Tăcere. Aud un foșnet în cameră, trag repede ușa și mă întorc spre bucătărie... Ce faci? - mă chestionezi din urmă, pentru că ai ieșit în “pauză”, te-ai mișcat repede, te duci și tu la bucătărie. Ți-e foame? - te întreb cu vocea mea de bărbat derutat, dar este vocea unui elev care a fost prins că a copiat la teză. Poftim, nu mai dați nici teze, a anunțat ministrul educației. Bine că nu dădeați teză la sport!
- Ce faci?, insiști bănuitoare.
- Mă duc până-n piață. Mai fac și eu mișcare. Vrei să-ți iau o cola la doi litri?
